Home » Stiri » Stiri interne » Veşti proaste de la RATB: Cu cât ar putea creşte tariful per călătorie

Veşti proaste de la RATB: Cu cât ar putea creşte tariful per călătorie

De: Cancan 26/04/2016 | 16:35
Veşti proaste de la RATB: Cu cât ar putea creşte tariful per călătorie

Tariful de 1,3 lei pentru o călătorie cu RATB nu mai este unul real. Potrivit experţilor AMRSP, tariful de călătorie ar putea ajunge până la 2,1 lei. Preţul actual al unei călătorii RATB nu a fost modificat de 8 ani şi nu mai reprezintă o reflectare a realităţilor din economie, spun aceştia.
 

Ioan Radu, expert în cadrul AMRSP, a precizat că etapele principale care pun deocamdată în pericol transformarea regiei şi reorganizarea sa în societate sunt: inexistenţa contractului de delegare a gestiunii serviciului, care reglementează din punct de vedere juridic foarte clar obligaţiile care revin, pe de o parte, proprietarului serviciului, în speţă CGMB, pe de altă parte, operatorilor RATB; modul de colaborare dintre cele două entităţi, de acordare a subvenţiilor, de decontare a cheltuielilor şi, în general, toate obligaţiile care revin celor două părţi.

Cea de-a doua problemă care după părerea mea pune în real pericol transformarea regiei în societate este lipsa, cel puţin în acest moment, a unei evaluări a patrimoniului public şi privat care a fost dat de CGMB în administrare regiei pentru prestarea serviciului public de transport local”, a precizat Ioan Radu, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, toate bunurile pe care le foloseşte RATB, de la terenuri până la mijloace de transport, de la echipamente de birotică din birouri până la dotarea autobazelor şi depourilor, sunt bunuri aparţinând domeniului public şi privat al Municipiului Bucureşti, date în administrare RATB.

Legea obligă ca bunurile aparţinând domeniului public să fie evidenţiate într-o evidenţă extracontabilă distinctă la nivelul operatorului, iar bunurile care aparţin domeniului privat al municipiului trebuie, prin valoarea lor reevaluată, să constituie capitalul social al viitoarei societăţi. Atât timp cât aceste bunuri aparţinând domeniului privat nu au fost evaluate şi evaluarea este un proces extrem de complex. Atât timp cât această evaluare nu există, din păcate, RATB nu va putea deveni societate, pentru simplul motiv că nu ar avea capital social”, a explicat reprezentantul AMRSP.

Noi am propus, pe modelul capitalelor din toate ţările europene, ca fiecare pensionar să-şi cumpere un card, cartonul propriu-zis — costă aproximativ 4,2 lei — pe care să-l folosească cât rezistă cardul, dar în momentul în care l-a achiziţionat de la o tonetă RATB, el este automat luat în baza de date că şi-a cumpărat acest card şi în fiecare lună se poate duce să-şi încarce gratuit cardul la orice tonetă de pe teritoriul municipiului“, a anunţat Ioan Radu.

Potrivit lui Ioan Radu, parcul auto al RATB are o durată de viaţă depăşită în proporţie de 70%.

Parteneri
SOCANT! Au trecut patru ani de când Denisa Răducu a murit, insa părinții ei FAC ASTA zi de zi, în memoria acesteia… Se întâmplă în fiecare noapte la ora 3
SOCANT! Au trecut patru ani de când Denisa Răducu a murit, insa părinții ei FAC...
Ion Țiriac a dat marea lovitură! Magnatul face revoluţie în România. Proiect de ultimă generaţie
Ion Țiriac a dat marea lovitură! Magnatul face revoluţie în România. Proiect de ultimă generaţie
Gabriela Firea, FURIOASĂ după evacuarea Spitalului Foișor. Cui cere demisia, urgent: ”Nu au nicio scuză
Gabriela Firea, FURIOASĂ după evacuarea Spitalului Foișor. Cui cere demisia, urgent: ”Nu au nicio scuză
FOTO.  Giani Kiriță are cu ce se mândri! Fiica lui e de o frumusețe răpitoare: cum arată în costum de baie
FOTO. Giani Kiriță are cu ce se mândri! Fiica lui e de o frumusețe răpitoare:...
Crimă înfiorătoare. Marele campion al ţării, otrăvit şi ucis de o tânără de 18 ani. Sportivul a primit „Respiraţia diavolului”
Crimă înfiorătoare. Marele campion al ţării, otrăvit şi ucis de o tânără de 18 ani....
Se apropie nenorocirea prezisă de Baba Vanga. Ce se va întâmpla cu omenirea în acest an
Se apropie nenorocirea prezisă de Baba Vanga. Ce se va întâmpla cu omenirea în acest...
Cătălin Botezatu A DECIS! Cui îi va rămâne toată AVEREA lui: „Copiii mei NU sunt în stare să…”:
Cătălin Botezatu A DECIS! Cui îi va rămâne toată AVEREA lui: „Copiii mei NU sunt...
Gabriela Firea a fost bătută în ultimul hal. Ce bărbat a părăsit-o
Gabriela Firea a fost bătută în ultimul hal. Ce bărbat a părăsit-o
Ce salariu are o asistentă în România. Cât câștigă în fiecare lună
Ce salariu are o asistentă în România. Cât câștigă în fiecare lună
COVID-19 după vaccin. Cele 4 situații când îți poate ieși testul COVID pozitiv, chiar dacă te-ai vaccinat
COVID-19 după vaccin. Cele 4 situații când îți poate ieși testul COVID pozitiv, chiar dacă...
Lovitură uriaşă pentru PRO TV! Se renunţă la CEA MAI IUBITĂ EMISIUNE a postului
Lovitură uriaşă pentru PRO TV! Se renunţă la CEA MAI IUBITĂ EMISIUNE a postului
Liz, o tânără mamă din Iaşi, a născut prematur ca să-şi salveze copilul. A murit la scurt timp, din cauza complicaţiilor după Covid
Liz, o tânără mamă din Iaşi, a născut prematur ca să-şi salveze copilul. A murit...
Biden, avertizat că îndreaptă SUA spre catastrofă. Profeția eminenței cenușii a politicii americane
Biden, avertizat că îndreaptă SUA spre catastrofă. Profeția eminenței cenușii a politicii americane
Începe războiul între Zanni și Elena. Faimoasa a plâns cu lacrimi amare
Începe războiul între Zanni și Elena. Faimoasa a plâns cu lacrimi amare
BOMBA BOMBELOR! Cu cine este însărcinată Irina Tănase, iubita lui Liviu Dragnea? SURPRIZĂ TOTALĂ
BOMBA BOMBELOR! Cu cine este însărcinată Irina Tănase, iubita lui Liviu Dragnea? SURPRIZĂ TOTALĂ
BANCUL ZILEI – Nevasta în filme pno
BANCUL ZILEI – Nevasta în filme pno
Descoperirea incredibilă în subsolul casei sale!  A ÎNCREMENIT cand a vazut. Era vechi de 2000 de ani. Femeia s-a îmbogătit instant
Descoperirea incredibilă în subsolul casei sale! A ÎNCREMENIT cand a vazut. Era vechi de 2000...
Vești bune pentru români! De când se vor deschide sălile de sport
Vești bune pentru români! De când se vor deschide sălile de sport
New York a intrat într-o spirală a morții. Distrugerea finală pare tot mai inevitabilă
New York a intrat într-o spirală a morții. Distrugerea finală pare tot mai inevitabilă
Când va fi demis Vlad Voiculescu. Anunțul făcut de un important lider politic
Când va fi demis Vlad Voiculescu. Anunțul făcut de un important lider politic
Prețurile pentru serviciile funerare vor exploda! Lucrătorii se tem să-i îmbrace pe decedații de COVID
Prețurile pentru serviciile funerare vor exploda! Lucrătorii se tem să-i îmbrace pe decedații de COVID
După această descoperire șocantă îți va fi foarte greu să mai mănânci carne de porc!
După această descoperire șocantă îți va fi foarte greu să mai mănânci carne de porc!
BOMBĂ! Cine ar putea câștiga Survivor România 2021. O concurentă eliminată a spus adevărul despre șansele lui
BOMBĂ! Cine ar putea câștiga Survivor România 2021. O concurentă eliminată a spus adevărul despre...
Restricţii anti-COVID Bucureşti. Măsurile au fost prelungite în Capitală, cu o singură modificare
Restricţii anti-COVID Bucureşti. Măsurile au fost prelungite în Capitală, cu o singură modificare
Regina este DEVASTATĂ după moartea soțului ei. Din păcate Prințul Philip…
Regina este DEVASTATĂ după moartea soțului ei. Din păcate Prințul Philip…
Veste uriașă în showbiz! E ÎNSĂRCINATĂ! El a fost cel care a făcut anunțul
Veste uriașă în showbiz! E ÎNSĂRCINATĂ! El a fost cel care a făcut anunțul
Ce spune celebrul Morgan Freeman despre vaccinurile anti-COVID: „Dacă ai încredere în mine, vei...”
Ce spune celebrul Morgan Freeman despre vaccinurile anti-COVID: „Dacă ai încredere în mine, vei...”
FOTO. Dana Săvuică are 51 de ani, dar arată ca atunci când poza pentru Playboy! Imagini îndrăznețe în costum de baie
FOTO. Dana Săvuică are 51 de ani, dar arată ca atunci când poza pentru Playboy!...
"M-au angajat ca escorta!" Anuntul care poate declansa cutremurul in Premier League! O actrita pentru...
„Mă pregătesc intens
„Mă pregătesc intens"! Alexandra Stan, anunț important după un an de abstinență: Ce a decis...
Emily Burghelea, primele imagini cu bebelușul după ce au fost externate! Frumoasa blondină este topită după fiica sa
Emily Burghelea, primele imagini cu bebelușul după ce au fost externate! Frumoasa blondină este topită...
Dedeman cucereşte România: Este la un pas să acopere tot
Dedeman cucereşte România: Este la un pas să acopere tot
Marca de telefoane care dispare de pe piaţă. A fost foarte populară în România
Marca de telefoane care dispare de pe piaţă. A fost foarte populară în România
Doliu uriaș în lumea interlopă! A MURIT în urmă cu câteva zile! Îl știa o țară întreagă
Doliu uriaș în lumea interlopă! A MURIT în urmă cu câteva zile! Îl știa o...
BREAKING! Alteța a MURIT! O lume întreagă este în stare de ȘOC
BREAKING! Alteța a MURIT! O lume întreagă este în stare de ȘOC
Cine e, de fapt, femeia găsită moartă la Cernavodă, cu mâinile legate la spate și căluș în gură
Cine e, de fapt, femeia găsită moartă la Cernavodă, cu mâinile legate la spate și...
Ce se întâmplă dacă deconectezi bateria mașinii cu motorul pornit. Părinții noștri făceau asta frecvent la Dacia 1300
Ce se întâmplă dacă deconectezi bateria mașinii cu motorul pornit. Părinții noștri făceau asta frecvent...