Adela Popescu și Radu Vâlcan și-au construit o casă în Șușani, localitatea din județul Vâlcea în care prezentatoarea TV s-a născut și a copilărit. În această vară, cei doi au ales să petreacă o perioadă îndelungată la țară, alături de cei trei băieți ai lor, Alexandru, Andrei și Adrian, bucurându-se de natură, liniște și de viața departe de agitația Capitalei. Totuși, după aproape o lună petrecută acolo, vedeta a luat o decizie importantă și s-a întors în București doar împreună cu mezinul familiei, Adrian.
Adela Popescu a renunțat la Șușani pentru o perioadă și a revenit în Capitală din cauza unor obligații profesionale.Odată cu începutul lunii august, vedeta și-a reluat proiectele, iar programul încărcat nu i-a mai permis să rămână la Șușani pentru întreaga vacanță.
Cu toate acestea, familia a decis că nu este cazul ca toți copiii să părăsească satul. Radu Vâlcan a rămas în continuare la casa din Șușani împreună cu Alexandru și Andrei, pentru ca cei doi să se bucure în continuare de vacanța de vară în aer liber, departe de ritmul alert al orașului.

Singurul care a plecat împreună cu Adela a fost mezinul familiei, Adrian. Prezentatoarea a explicat că băiețelul este foarte atașat de ea și îi este greu să adoarmă fără mama lui, motiv pentru care au considerat că aceasta este cea mai bună soluție pentru întreaga familie. Astfel, în următoarele săptămâni, cei doi soți vor locui în orașe diferite.
„La începutul vacanței copiilor ne-am relocat la Șușani. Ne-am dus cu tot ce trebuie, cățel, purcel, băgăjele, n-am cărat foarte multe lucruri pentru că avem acolo cam tot ce ne trebuie. Am stat aproape o lună, la final de lună eu aveam deja treabă în București și am decis, împreună cu Radu, inițial am vrut să ne întoarcem cu toții în București, dar ne-am dat seama că este o lună în care copiii vor sta în casă și că nu are sens. Așa că Radu a rămas cu băieții, o să mai stea o vreme, iar eu m-am întors cu Adrian în București, pentru că el e mai sensibil la somn și vrea în general să doarmă cu mine”, a declarat Adela Popescu, pe Instagram.
Chiar dacă și-a reluat activitatea, Adela spune că perioada petrecută la țară i-a adus un plus de echilibru și a ajutat-o să își creeze noi obiceiuri, inclusiv în ceea ce privește alimentația și activitatea fizică, pe care încearcă să le păstreze și după întoarcerea în București.
„Copiii vor sta un pic mai mult pentru că eu în luna august am niște treabă. Ne-am mutat sediul aici și sunt foarte încântată pentru că am început să îmi fac rutine, să mă gândesc cum fac să nu mă îngraș, ce antrenamente, ce mănânc”, a mai spus Adela Popescu.
CITEȘTE ȘI: Adela Popescu face 12.000 de pași zilnic, dar nu a slăbit. Ce i-a spus Radu Vâlcan
Mesajul lui Radu Vâlcan pentru Răzvan Fodor, în ziua în care artistul a împlinit 51 de ani