Adela Popescu, în culmea fericirii. A făcut anunțul la 10 luni după ce a devenit mamă pentru a doua oară

Zile pline de bucurii pentru frumoasa Adela Popescu. După ce a împlinit 33 de ani, cu doar câteva zile în urmă, vedeta și-a anunțat fanii de pe Instagram că trăiește alte momente de fericire. 

”La multi ani, mama frumoasa, primul meu Rai… ❤️”, a scris Adela Popescu în dreptul fotografiei postate pe pagina de socializare, iar fanii au descifrat, imediat, misterul. Ieri a fost ziua de naștere a mamei Adelei Popescu, Doina, iar un astfel de eveniment trebuia marcat așa cum se cuvine. Și nu numai în familie, ci și online, alături de fanii vedetei.

Doina, mama Adelei Popescu, și-a sărbătorit ziua de naștere

Adela Popescu, surprinsă cu un gest romantic de soțul ei, Radu Vâlcan

Adela Popescu a împlinit, pe 8 octombrie, 33 de ani și, pe lângă darul special pe care i l-a pregătit cu ocazia acestui eveniment special, Radu Vâlcan i-a mai pregătit o surpriză! El a decis să o ducă la serviciu cu mașina pentru ca astfel, sărbătorita să poată sta cât dorește pe telefonul mobil și să răspundă tuturor mesajelor pe care le primește în privat și nu numai. Blocați în traficul infernal din București, cei doi soți și-au făcut un selfie, iar Radu Vâlcan a fost cel care l-a postat pe Internet.

“M-am gândit s-o duc eu la platou pentru că sigur va sta numai pe telefon.?
La mulți ani, iubirea mea!?”, a fost mesajul scris de soțul sărbătoritei pe contul lui oficial de Instagram.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Anamaria Ferentz, mărturisire sfâșietoare după una dintre cele mai dureroase pierderi din viața sa: „Învăț să trăiesc”
Click.ro
Anamaria Ferentz, mărturisire sfâșietoare după una dintre cele mai dureroase pierderi din viața sa: „Învăț să trăiesc”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
Gandul.ro
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!