Adela Popescu, mari probleme după ce a născut: ”Nu a mai vrut să plece la grădiniță!“

Adela Popescu, mari probleme după ce a născut: ”Nu a mai vrut să plece la grădiniță!“

Adela Popescu a povestit, pe blogul personal, despre problemele pe care le-a avut, după ce a născut pentru a doua oară. Se pare că băiatul Alexandru a avut câteva accese de gelozie, moment în care Adela și Radu au încercat să găsească soluția.

”A doua zi când nu a mai vrut să plece la grădiniță și a treia zi, când după o vizită la mamaie, a spus că dorește să doarmă acolo. Lucru care nu se mai întâmplase până atunci. Știu că m-a sunat Radu să îmi spună că nu e chip să plece cu el și să îl sfătuiesc ce ar trebui să facă. Eram cu asta mic în brațe și m-a bușit plânsul. #hormonii. Nu voiam să sufere și mă obseda gândul că poate nu vom știi cum să îl ajutăm să depășească cu bine perioada asta dificilă. Continuam să avem mare grijă în a-i da toată atenția lui Alexandru și slavă Domnului că acum putem. Cel mic mănâncă și doarme, astfel încât Alexandru uneori și uită că e în casă”, a spus Adela Popescu pe blog.

”La noi e așa: la 7:30 îl îmbrac pe Alexandru să plece la grădiniță. Îl duce Radu. Mă rog apoi la toți sfinții să mai bage o tură de somn Andrei, ca să pot și eu să mai închid ochii o oră, două. Mă trezesc și ies în living. Îmi fac o cafeluță, mănânc ceva, mă uit la televizor. Desigur, cu maimuțica după mine. Schimbat pampers, spălat la fund, uns, alăptat, râgâit, alăptat iar, schimbat body, legănat, alăptat, etc. #stiticezic. La 16:00 îl ia Radu de la grădiniță pe Alexandru. Uneori mai merge o oră pe la mamaie sau în parc. Se joacă, apoi vin acasă”, a mai scris vedeta.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de viața Danielei Crudu după ce a dispărut de la TV. Unde locuiește acum cu cei doi copii? Bruneta duce o viață luxoasă
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Daniel Buzdugan este în doliu. Mama omului de radio a murit la 91 de ani: „Am rămas mai singuri ca niciodată”
Click.ro
Daniel Buzdugan este în doliu. Mama omului de radio a murit la 91 de ani: „Am rămas mai singuri ca niciodată”
Kirilo Budanov: Europa se trezește în fața războiului hibrid al Rusiei. „Economisiți-vă sângele și banii, folosiți experiența noastră”
Digi 24
Kirilo Budanov: Europa se trezește în fața războiului hibrid al Rusiei. „Economisiți-vă sângele și banii, folosiți experiența noastră”
Care sunt părțile comune dintr-un bloc și cum pot fi folosite. Când riști sancțiuni pentru obiectele lăsate pe hol
Digi24
Care sunt părțile comune dintr-un bloc și cum pot fi folosite. Când riști sancțiuni pentru obiectele lăsate pe hol
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Bolojan propune un guvern tehnocrat pentru ieșirea din criză și spune că nu va demisiona, pentru că ar fi „iresponsabil”
Gandul.ro
Bolojan propune un guvern tehnocrat pentru ieșirea din criză și spune că nu va demisiona, pentru că ar fi „iresponsabil”
Uite cum arată CEA MAI MICĂ ȘCOALĂ din Europa: are o singură elevă, o învățătoare și o singură sală de curs
Mediafax Italia
Uite cum arată CEA MAI MICĂ ȘCOALĂ din Europa: are o singură elevă, o învățătoare și o singură sală de curs
Tu știai, până acum, ce este DIADA?! Semnificația, originea și motivul pentru care se sărbătorește acum!
Mediafax Spania
Tu știai, până acum, ce este DIADA?! Semnificația, originea și motivul pentru care se sărbătorește acum!