Adela Popescu se pregătește să devină din nou mămică? Urarea ce i-a pus pe gânduri pe fani. „Să vină barza cu multă dragoste”

Adela Popescu pare să aibă planuri mari pentru 2021. O postare făcută de vedetă în mediul online i-a pus pe gânduri pe fani și le-a dat de înțeles că se pregătește să devină pentru a treia oară mămică.

Adela Popescu și Radu Vâlcan au reușit să își construiască o familie frumoasă și se bucură de cei doi copii pe care îi au. Viața celor doi s-a schimbat complet de când au devenit o familie. Iar cei mici le ocupă majoritatea timpului. (CITEȘTE ȘI: ADELA POPESCU ARE CURAJ! CUM ARATĂ VEDETA FĂRĂ NICIUN STROP DE MACHIAJ)

„Ne-am întâlnit într-un moment foarte bun, amândoi ne doream o familie, eram pregătiți pentru a face acest pas. Și, pe lângă asta, când ai un scop comun, indiferent care ar fi (să termini un proiect, să ai o familie), și ambii parteneri își doresc aceleași lucruri, nu are cum să nu iasă. Ăsta e combustibilul care ne ajută să ne îndeplinim scopul: să avem o familie frumoasă, să păstrăm ce e frumos între noi, să ne creștem copiii cât mai bine și mai echilibrat”,  a declarat Adela Popescu, în urmă cu ceva timp.

Adela Popescu, mămică pentru a treia oară?

Chiar dacă cei mici, Alexandru și Andrei, îi solicită destul de mult, Adela Popescu și Radu Vâlcan nu par că vor să se oprească aici. Recent, vedeta de la PRO TV a făcut o postare prin care a dat de înțeles că se pregătește să devină din nou mămică. (VEZI ȘI: ADELA POPESCU SUFERĂ DE O BOALĂ TERIBILĂ! CE DIAGNOSTIC I-AU PUS MEDICII DUPĂ CE S-A INTERNAT DE URGENŢĂ. MOMENTE DE PANICĂ LA PRO TV)

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Adela Popescu a primit o felicitare de la mama lui Radu Vâlcan. Femeia le-a urat un an nou cât  mai bun și le-a dorit „să vină barza”, iar toți cinci să fie fericiți. Este clar după această urare că familia lor o să aibă în viitorul apropiat mai mulți membri.

„Anul nou să vă aducă multă, multă sănătate, să vă bucurați de familia voastră frumoasă și unită, de toți cei dragi. Să aveți liniști și pace, respect, răbdare și multă dragoste. Să vă bucurați de tot ce va dat Dumnezeu. Să vină barza cu multă dragoste și să fiți toți cinci sănătoși cu multă dragoste. La mulți ani! Mamaia Ilonka.”

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Prosport.ro
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Fostul milionar Irinel Columbeanu are pierderi de memorie, după cele 3 AVC-uri. Ion Cassian: „Sunt persoane de care nu-și amintește”
Click.ro
Fostul milionar Irinel Columbeanu are pierderi de memorie, după cele 3 AVC-uri. Ion Cassian: „Sunt persoane de care nu-și amintește”
Camere video descoperite în prizele din dormitoarele unei cabane din Sibiu: „Filmau ce se întâmpla în pat. Și în baie erau”
Digi 24
Camere video descoperite în prizele din dormitoarele unei cabane din Sibiu: „Filmau ce se întâmpla în pat. Și în baie erau”
Reacție furioasă la Moscova după ce Kievul a trimis drone în timpul summitului lui Putin
Digi24
Reacție furioasă la Moscova după ce Kievul a trimis drone în timpul summitului lui Putin
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
Promotor.ro
Programul Rabla 2026: AFM redeschide înscrierile pe 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibili pentru persoanele fizice
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Ștefan Popescu: Culisele votului din Israel. Eforturile lui Benjamin Netanyahu de a păstra puterea. De ce este favorit să rămână la conducerea țării
Gandul.ro
Ștefan Popescu: Culisele votului din Israel. Eforturile lui Benjamin Netanyahu de a păstra puterea. De ce este favorit să rămână la conducerea țării
„Șoseta cu lămâie”. Trucul pentru rufe parfumate fără balsam
Mediafax Italia
„Șoseta cu lămâie”. Trucul pentru rufe parfumate fără balsam
Super galerie foto! Ea este ”Regina” lumii!
Mediafax Spania
Super galerie foto! Ea este ”Regina” lumii!