Adolescentul de 14 ani, care a ucis opt elevi și un gardian al unei școli din Belgrad, provine dintr-o familie cunoscută și apreciată. Motivul pentru a recurs la fapta odioasă

Adolescentul de 14 ani, care a ucis opt elevi și un gardian al unei școli din Belgrad, provine dintr-o familie cunoscută și apreciată. Motivul pentru a recurs la fapta odioasă
Masacru la o școală din Belgrad / foto: Twitter

Elevul de 14 ani, care a comis dezastrul de la școala „Vladislav Ribnikar” din Belgrad, Serbia, este fiul unui medic celebru, respectat și apreciat în țară. 

Tânărul care a deschis focul de armă într-o școală primară din Belgrad, Serbia, în cursul dimineții de miercuri, 3 mai 2023, este fiul fiul lui Vladimir Kecmanović, un radiolog faimos, care provine dintr-o familie cunoscută și respectată. În urma dezastrului, 9 persoane au decedat și altele au fost rănite.

Conform presei sârbe, tatăl băiatului este un expert desăvârșit și o persoană cu calități umane excepționale, potrivit unui fost coleg de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Dedinje, unde a lucrat până acum doi ani.

Familia băiatului este una de intelectuali și este cunoscută pentru contribuțiile lor în diferite domenii.

Motivul pentru care a recurs la fapta odioasă

Potrivit presei sârbe, tânărul ar fi primit o notă la istorie, iar apoi situația ar fi scăpat de sub control.

A împușcat-o pe profesoara de istorie, iar apoi pe colegii săi, scrie republika.rs. Are toate notele de 10, iar elevii școlii în care învață îl descriu ca fiind un „tocilar”.

CITEȘTE ȘI: Povestea tragică a unei eleve de 11 ani ani. A supraviețuit unui masacru, dar a făcut stop cardiac în fața sicriului prietenei sale

Adolescentul de 14 ani a ucis 9 persoane, în urma atacului de miercuri dimineața

Băiatul ar fi furat două arme de la tatăl său, un colecționar de arme, cu care a deschis focul asupra colegilor săi în timpul orelor de curs. Presa sârbă a mai raportat că băiatul a fost un elev exemplar și nu a avut probleme de comportament până în momentul incidentului. Se presupune că băiatul ar fi consumat narcotice înainte de a ajunge la școală. În seara precedentă, el ar fi participat la o petrecere aniversară împreună cu alți colegi, comportându-se normal, relatează novosti.rs.
În timpul masacrului, unii elevi au încercat să se salveze sărind pe ferestre, în timp ce o elevă s-a întins lângă doi colegi decedați, prezentându-se drept mortă pentru a nu fi văzută de atacator.

 „A început să tragă la întâmplare, avea două încărcătoare în mână, a împușcat mai întâi profesorul de istorie, apoi a continuat. A ucis doi dintre prietenii noștri, m-am întins deasupra lor, ca să creadă că sunt moartă. A părăsit sala de clasă, dar împușcăturile încă se auzeau”, a mărturisit una dintre fetele care a fost martoră la împușcăturile de la școala Vladislav Ribnikar, potrivit Nova.rs.
VEZI ȘI: Europa, îngrozită de ultimul atac al lui Vladimir Putin! Se tem de ce este mai rău: „Opriţi masacrul”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Prosport.ro
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!