Adrian Severin, eliberat condiționat! A făcut pușcărie pentru fapte de corupție

Adrian Severin, eliberat condiționat! A făcut pușcărie pentru fapte de corupție

Fostul eurodeputat Adrian Severin a fost eliberat condiţionat. Decizia este definitivă şi a fost luată de Tribunalul Bucureşti, miercuri, 28 februarie.

Fostul europarlamentar Adrian Severin, condamnat la 4 ani de închisoare pentru corupţie, ceruse magistraţilor de la Judecătoria Sectorului 5 să fie liberat condiţionat, el subliniind că a executat pedeapsa cu demnitate şi nu a cerut zile câştig, deşi a scris numeroase lucrări ştiinţifice.

Unul dintre motivele invocate de fostul europarlamentar pentru eliberare fusese starea de sănătate.

Adrian Severin, fost europarlamentar şi fost ministru de Externe, a fost condamnat de Curtea Supremă, în luna noiembrie a anului 2016, la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi luare de mită, decizia fiind definitivă.

Adrian Severin a fost acuzat că în perioada decembrie 2010 – martie 2011 a acceptat promisiunea a două persoane de a-i plăti 100.000 de euro anual, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European.

Potrivit anchetatorilor, în schimbul banilor, Adrian Severin ar fi acceptat să voteze împotriva unor amendamente ce nu corespundeau intereselor firmei pe care cele două persoane pretindeau că o susţin, acestea fiind în realitate reporteri de la „Sunday Times”, scrie mediafax.ro.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Gabriela Firea după ce și-a făcut mai multe intervenții estetice! E de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Gabriela Firea după ce și-a făcut mai multe intervenții estetice! E de nerecunoscut
FOTO. Paige Spiranac, look de Halloween care a furat toate privirile: în ce s-a deghizat influencerița din golf
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac, look de Halloween care a furat toate privirile: în ce s-a deghizat influencerița din golf
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mara Bănică și-a făcut o nouă intervenție estetică. Ce a ales să schimbe la nivelul feței
Click.ro
Mara Bănică și-a făcut o nouă intervenție estetică. Ce a ales să schimbe la nivelul feței
A fost elucidat misterul cadavrului găsit într-un butoi în apele secate ale Lacului Mead. Ipotezele poliției au fost date peste cap
Digi 24
A fost elucidat misterul cadavrului găsit într-un butoi în apele secate ale Lacului Mead. Ipotezele poliției au fost date peste cap
„So much bruiaj". Cristela cere intervenția SUA pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Interviu cu un influencer care ar fi spălat bani
Digi24
„So much bruiaj". Cristela cere intervenția SUA pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Interviu cu un influencer care ar fi spălat bani
Noua Tesla Roadster are suport de pahare și loc pentru bagaje. Dar poate merge cu roțile în sus și sări peste alte mașini
Promotor.ro
Noua Tesla Roadster are suport de pahare și loc pentru bagaje. Dar poate merge cu roțile în sus și sări peste alte mașini
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Tesla Roadster, mașina zburătoare a lui Elon Musk, nu are drept de circulație pe șosele
go4it.ro
Tesla Roadster, mașina zburătoare a lui Elon Musk, nu are drept de circulație pe șosele
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Revoltele franceze i-au atras atenția și lui Donald Trump: „Franța pare să fie un loc al naibii de bun pentru organizat revoluții”
Gandul.ro
Revoltele franceze i-au atras atenția și lui Donald Trump: „Franța pare să fie un loc al naibii de bun pentru organizat revoluții”
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!
Mediafax Spania
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!