Una caldă, una rece pentru Adriana Bahmuțeanu! După ce a scăpat de datoria în valoare 45.000 de euro datorați Școlii Britanice, unde învață Maximus și Eduard, acum, jurnalista a primit o veste proastă. Vedeta a fost învinsă în instanță de fiii mai mari ai lui Silviu Prigoană.
După ce Silviu Prigoană a murit, Adriana Bahmuțeanu a luptat pentru a-și lua copiii din casa fostului ei soț. De atunci, a început un adevărat război. A ajuns și în instanță, însă judecătorii nu i-au dat câștig de cauză, iar Maximus și Eduard au rămas în locuința tatălui lor deși sunt minori. Totuși, procesele cu Silvius și Honorius nu s-au încheiat. De curând, instanța s-a pronunțat din nou în defavoarea ei.
În data de 4 februarie 2025, Adriana Bahmuțeanu a înregistrat la Tribunalul București un proces împotriva Serviciului de Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei Sectorului 3, având ca obiect „tutelă – autorizări date tutorelui dosar electronic”.
Din nefericire, vineri, 28 februarie 2025, apelul jurnalistei a fost respins ca fiind nefondat, potrivit portalului instanțelor de judecată. Mai mult decât atât, decizia instanței este definitivă.
„Soluția pe scurt: Respinge apelul ca nefondat. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția parților prin mijlocirea grefei instanței astăzi, 28.02.2025”, se arată în decizia instanței.

Totuși, vedeta a primit și o veste bună. Ea a scăpat de plata celor 45.000 de euro datorați Școlii Britanice, unde învață copiii ei, Maximus și Eduard. Este vorba despre o datorie mai veche pe care Silviu Prigoană o avea către instituția de învățământ. Reprezentanții școlii au acceptat varianta de a-și recupera banii din moștenirea regretatului afacerist.
„Școala Britanică a înțeles să se înscrie cu această datorie la masa succesorală, la moștenire. Asta înseamnă că minorii pot rămâne la școală până la vară, când se termină anul școlar, pentru că taxa pentru acest an școlar era plătită de Prigoană și nu avea rost să îi mai mutăm. Problema era cu această datorie din urmă. Ce contracte au avut ei, nu știu. Școala a înțeles că nu trebuie să perturbe procesul de învățământ. Eu le-am zis că nu am de unde să plătesc”, a declarat, pentru CANCAN.RO, Adriana Bahmuțeanu.
Citește și: Ce i-au făcut copiii Adrianei Bahmuțeanu când ea le-a vorbit, în fața tribunalului. Ți se rupe sufletul!