Alex Bodi, cunoscut pentru relațiile sale amoroase controversate, a ajuns din nou în centrul atenției, după ce s-a întâlnit cu Andrada, încă soția lui Dan Alexa. Afaceristul a oferit și prima reacție, la scurt timp după ce CANCAN.RO a publicat imagini cu bruneta părăsind locuința sa, în plin proces de divorț cu antrenorul. Află, în articol, toate detaliile!
În urmă cu doar câteva ore, CANCAN.RO a publicat imagini de senzație cu Andrada, încă soția lui Dan Alexa. Bruneta a fost surprinsă chiar în momentul în care ieşea din curtea lui Alex Bodi. Musculosul, care locuieşte în aceeaşi comună cu antrenorul, a primit vizita brunetei la ceas de seară. Femeia şi-a parcat maşina pe stradă şi a poposit în vila afaceristului preţ de câteva ore. Ce s-a întâmplat în incintă rămâne un mister, însă lucrurile se vor lor lămuri, cel mai probabil, în curând.
Citește și: Andrada, prima reacție după ce Dan Alexa a decis să o părăsească: ”Nimic nu…”
Andrada și Dan Alexa nu au dorit să ofere detalii despre divorț, însă bruneta a fost surprinsă în timp ce părăsea locuința lui Alex Bodi. La scurt timp după ce CANCAN.RO a publicat informații despre acest subiect, fosta parteneră a antrenorului a făcut o postare neașteptată pe Instagram.
Ei bine, acum, a reacționat și Alex Bodi. Celebrul afacerist a publicat, pe rețelele de socializare, o imagine cu el și un mesaj surprinzător. În stilul caracteristic, milionarul a scris câteva rânduri cu subînțeles.
„Nu vă mai îmbătați noaptea ca să vă dați curaj unul altuia și a doua zi plângeți… din beție te trezești, dar din prostie nu!”, a scris Alex Bodi, pe Instagram.
Reprezentantul legal al lui Dan Alexa a dezvăluit că cererea de divorț a fost depusă în data de 5 mai 2025, însă nu a fost stabilit primul termen până acum. Totuși, avocatul a susținut că este posibil ca procesul să se termine până la mijlocul iunie.
„Clientul meu, Dan Alexa, a promovat această acțiune de divorț pentru desfacerea căsătoriei de soția sa, pentru motivul imposibilității continuării raporturilor matrimoniale pe viitor. Acum, mai multe detalii cu siguranță vor suscita interesul presei, cu siguranță vor manifesta interes public și nu ne rămâne decât să așteptăm următoarele faze procesuale. Va fi probabil un termen de judecată, sperăm noi, până în vacanța judecătorească, adică cel târziu până la mijlocul lunii iunie și ulterior veți afla mult mai multe detalii. (…)
Este o procedură judecătorească, având ca temei imposibilitatea continuării raporturilor matrimoniale din cauza unor împrejurări și fapte pe care ne rezervăm dreptul să le păstrăm confidențiale momentan, dar cu siguranță le veți afla pe viitor și cu siguranță le veți dezbate foarte mult”, a declarat avocatul lui Dan Alexa, Virgil Boglea, la Un show păcătos.