Alexandra este moartă! Familia i-a pregătit deja mormântul

Alexandra este moartă! Familia i-a pregătit deja mormântul

Alexandra Măceșanu avea toată viața înainte, numai că – într-o zi ca oricare alta, care nu prevestea nenorocirea – a fost luată la ocazie de ”Monstrul din Caracal”, iar destinul ei s-a frânt. Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis-o pe adolescentă, după ce a răpit-o și a sechestrat-o în ”Casa groazei” din Caracal, iar familia tinerei a sperat, tot timpul, că bărbatul a mințit.

S-a vehiculat și se vehiculează, încă, ipoteza conform căreia Alexandra Măceșanu ar fi fost victima unei rețele de carne vie din care făcea parte Gheorghe Dincă. Sunt foarte multe voci care susțin că acesta nu a fost un ”lup singuratic”, ci a acționat ca o rotiță bine unsă a unui angrenaj infracțional complex. Părinții Alexandrei, chiar dacă păstrează în suflete o fărâmă de speranță, au pregătit tinerei… locul de veci.

Tatăl Alexandrei Măceșanu a ridicat, în cimitirul din satul natal, două cripte, informează wowbiz.ro. Dacă Alexandra Măceșanu va fi declarată, oficial, decedată, atunci rămășițele adolescentei vor fi depuse alături de bunicii ei.  ”O așteptăm să vină acasă, să intre pe poartă. Credem că este în viață. Să dea Dumnezeu ca poliția să o găsească. Ne rugăm în fiecare seară  ca fiica să ni se întoarcă acasă”, a declarat tatăl Alexandrei, care încă mai speră într-o minune.

Cazul ”Caracal” și declarațiile lui Gheorghe Dincă

Dincă a recunoscut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, de 15 ani, pe data de 25 iulie, iar ulterior i-a incinerat corpul. De asemenea, el a susţinut că a ucis-o şi pe Luiza Melencu, de 18 ani, dispărută în luna aprilie. Anchetatorii au găsit, în butoiul invocat, cenuşă, fragmente de oase şi dinţi, iar analizele efectuate de Institutul de Medicină Legală Bucureşti au arătat că, în proporţie de 99,93%, acestea aparţin Alexandrei Măceşanu.

De asemenea, anchetatorii au găsit, la indicaţiile lui Gheorghe Dincă, la liziera unei păduri din Caracal, în saci, cenuşă şi resturi de oase, însă analizele legiştilor nu au putut stabili dacă acestea aparţin Luizei Melencu, o nouă expertiză urmnd să fie făcută în Statele Unite.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
„Nu-mi vine să cred! Dumnezeu există!”. Alina Pușcău a primit rezultatul după ce i s-au descoperit 11 tumori și cancer la sân
Prosport.ro
„Nu-mi vine să cred! Dumnezeu există!”. Alina Pușcău a primit rezultatul după ce i s-au descoperit 11 tumori și cancer la sân
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cum arată penthouse-ul în care s-a mutat Andreea Popescu: „Fiecare copil va avea dormitorul lui”
Click.ro
Cum arată penthouse-ul în care s-a mutat Andreea Popescu: „Fiecare copil va avea dormitorul lui”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
Gandul.ro
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!