Alin Borcan, reținut din nou! Ce acuzații grave i se aduc tiktokerului

Alin Borcan, reținut din nou! Ce acuzații grave i se aduc tiktokerului
Sursa foto: Social media

Alin Borcan a fost reținut din nou de polițiștii din Timiș, fiind cercetat într-un dosar penal care vizează infracțiuni de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice. Influencerul a mai fost în atenția autorităților și la începutul acestui an, după alte controverse.

La începutul acestui an, Alin Borcan a ajuns în atenția publică după ce s-a prezentat drept fostul șef al ANPC, Cristian Popescu Piedone, și ar fi mers în mai multe magazine unde ar fi simulat controale.

De această dată, problemele influencerului ar avea legătură cu activitatea sa din mediul online. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Timiș s-au sesizat din oficiu și au deschis o anchetă după apariția unor transmisiuni controversate pe o platformă de socializare.

Ce acuzații i se aduc lu Alin Borcan

Din cercetările efectuate până în prezent ar fi rezultat că trei bărbați au realizat, în cursul anului 2025, dar și pe 11 iunie 2026, mai multe transmisiuni live în care ar fi apărut imagini cu caracter sexual explicit și acte de exhibiționism. Clipurile ar fi ajuns la un public numeros. În funcție de transmisiune, între aproximativ 3.700 și 22.800 de utilizatori ar fi avut acces la conținut.

Pe 6 august, doi dintre bărbații vizați de anchetă, în vârstă de 31, respectiv 41 de ani, au fost duși la sediul IPJ Timiș pentru audieri. După analizarea probelor strânse în dosar, polițiștii au decis reținerea acestora pentru 24 de ore.

În cursul zilei de vineri, 7 august, suspectul în vârstă de 31 de ani urmează să ajungă în fața magistraților, care vor decide ce măsură preventivă se impune în cazul său. Ancheta nu s-a încheiat, iar cercetările sunt desfășurate sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.

„Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că, în cursul anului 2025, precum și la data de 11 iunie 2026, trei bărbați ar fi realizat și transmis în direct, pe o platformă de socializare, mai multe videoclipuri cu conținut sexual explicit și acte de exhibiționism, la care au avut acces, în timpul transmisiunilor, între aproximativ 3.700 și 22.800 de utilizatori.
La data de 6 august 2026, doi dintre cei trei bărbați, în vârstă de 31 și 41 de ani, au fost conduși la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș pentru audieri, iar în urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea acestora pentru 24 de ore”, au transmis oamenii legii.

CITEȘTE ȘI: Ce legătură ar avea Alin Borcan cu gloanțele descoperite în locuința sa. Cine a încercat să îl protejeze

Sibel l-a surprins pe Alin Borcan vorbind cu Dana Badea! Reacția neașteptată a „Regelui TikTok-ului”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

La 46 de ani, Corina Bud e mândră de cum arată și nu se teme să își expună corpul pe internet! Solista a postat o fotografie nud
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
La 46 de ani, Corina Bud e mândră de cum arată și nu se teme să își expună corpul pe internet! Solista a postat o fotografie nud
Bianca Drăguşanu, apariție wow în costum de baie. Fosta iubită a lui Adrian Cristea, imagini din vacanță, printre iahturi
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție wow în costum de baie. Fosta iubită a lui Adrian Cristea, imagini din vacanță, printre iahturi
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Nepotul lui Ion Dolănescu i-a moștenit și vocea și șarmul: „Are succes!”. Incredibil cum cântă la 11 ani, îți dă fiori!
Click.ro
Nepotul lui Ion Dolănescu i-a moștenit și vocea și șarmul: „Are succes!”. Incredibil cum cântă la 11 ani, îți dă fiori!
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Digi 24
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Banii afaceristului păgubit de Georgescu ar fi ajuns în conturile unei entități anchetate în SUA și care are conexiuni cu Rusia (surse)
Digi24
Banii afaceristului păgubit de Georgescu ar fi ajuns în conturile unei entități anchetate în SUA și care are conexiuni cu Rusia (surse)
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
Promotor.ro
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Scule Parkside pentru reparații auto în oferta Lidl
go4it.ro
Scule Parkside pentru reparații auto în oferta Lidl
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Descopera.ro
Ce se întâmplă la echinocțiul din 23 septembrie? Tot ce trebuie să știi!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Ce s-a întâmplat cu profesorul Bumbăcea, acuzat că l-a agresat fizic pe fiul unui consilier S.O.S. Continuă scandalul la Bușteni: „Se fac presiuni asupra copilului meu”
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu profesorul Bumbăcea, acuzat că l-a agresat fizic pe fiul unui consilier S.O.S. Continuă scandalul la Bușteni: „Se fac presiuni asupra copilului meu”
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Mediafax Italia
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!
Mediafax Spania
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!