Îndrăgita actriță Alina Pușcaș, pe care telespectatorii o pot vedea în rolul Silviei, în fiecare miercuri, de la ora 20.00, la Antena 1, în cadrul serialului ”Fructul Oprit”, mărturisește că sunt momente în care copiii ei reușesc să o emoționeze la maximum.
Alina a povestit o astfel de întâmplare pe care a trăit-o recent: ”A surprins Mihai un moment foarte drăguț. Eu eram la filmări, dar în același timp se și difuza ”Fructul Oprit”. I-a filmat pe copii care m-au văzut la televizor și au mers să îmbrățișeze televizorul. Vă dați seama că mi l-a trimis Mihai și m-am emoționat, am început să plâng”, a declarat actrița în cadrul emisiunii ”CulTOUR”, de la Happy Channel.
Alina Pușcaș mărturisește că de-a lungul timpului a învățat foarte multe lucruri de la actorii experimentați și în continuare face același lucru, ajungând chiar la performanța de a se înțelege din priviri cu Carmen Tănase, cea care în serialul ”Fructul Oprit” joacă rolul Roxanei și este mama Silviei.
”Am învățat multe de la Magda Catone, de la Draga Olteanu și acum învăț multe de la Carmen Tănase. Câte puțin de la fiecare. Când ai un pic de antrenament îți dai seama din priviri ce vrea să-ți spună un om mult mai experimentat pe platoul de filmare. Doar din pleoape îmi dau seama ce îmi spune și mă încred în judecata ei”, spune Alina Pușcaș.
Alina Pușcaș poate fi văzută miercuri, de la ora 20.00, în cadrul celui de-al 15-lea episod ”Fructul Oprit”, la Antena 1.