Amna trage un semnal de alarmă. Artista le-a transmis un îndemn important fanilor

Amna trage un semnal de alarmă. Artista le-a transmis un îndemn important fanilor
Amna trage un semnal de alarmă. Artista le-a transmis un îndemn important fanilor/ sursă foto: social media

Amna a lansat un apel public prin care își îndeamnă comunitatea de fani să încerce să prevină problemele de sănătate înainte ca acestea să apară. Artista a pus accent pe importanța prevenției medicale și grija față de persoanele din familie sau prieteni. 

Recent, Amna a transmis un mesaj public prin care își sfăuiește urmăritorii să prevină problemele de sănătate în loc să le trateze, dar și să își îndrepte atenția și grijă către cei apropiați. Mesajul artistei este un îndemn la claritate, introspecție și conștientizare, atât față de propia sănătate, cât și a celor din jur.

Amna, apel public către fani

În mesajul ei, Amna și-a sfătuit comunitatea să aleagă investigațiile de rutină înainte de apariția simptomelor sau a bolilor și să preia inițiativa când vine vorba de monitorizarea sănătății apropiaților sau a familiei. Cel mai probabil, artista a aflat recent că o persoană dragă ei se confruntă cu anumite probleme de sănătate, motiv pentru care a simțit nevoia să își facă publică propria experiență.

„Am un mesaj de transmis astăzi către voi și nu m-aș fi gândit că o să fac asta… ne trezim dimineața, totul e bine și dintr-o dată se întâmplă ceva și se schimbă cursul vieții. Oameni buni, prețuiți viața, bucurați-vă de orice clipă, fiți responsabili.

Mergeți la analize, faceți analizele și rugați și pe cei dragi de lângă voi să-și facă analizele și să fie responsabili. Iar dacă nu sunt ei, luați-i voi de mână și mergeți și ajutați-i să fie responsabili cu ei, pentru că până la urmă despre asta este vorba într-o familie.

Viața este scurtă, nu mai puneți la suflet toate prostiile. Știu că teoria o știm cu toții, dar gândiți-vă că în 10 ani de zile lucrurile pentru care noi ne necăjim acum în fiecare zi și ne consumăm nici măcar nu vor mai conta. Aveți grijă de voi. Am simțit să vă spun asta în urma unor evenimente foarte aproape de mine”, a fost mesajul Ameni.

Cum are grijă Amna de silueta ei, la 41 de ani: „Vreau să mă mențin la 49 de kilograme”

Amna, vacanță cu reguli clare pentru fiul ei. Ce program strict urmează: „Dacă scap o dată, a doua zi sunt în armată!”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!