Anca Pandrea vrea să modifice toate hainele lui Iurie Darie pe măsura ei: „Vorbesc mereu cu el, dar nu-mi răspunde”

• Știri
Anca Pandrea vrea să modifice toate hainele lui Iurie Darie pe măsura ei: "Vorbesc mereu cu el, dar nu-mi răspunde"

 

 

Anca Pandrea se obişnuieşte cu greu fără Iurie Darie, cel care a fost, după cum spune mereu, „sufletul şi viaţa” ei.

Chiar dacă actorul nu mai este printre noi, Anca Pandrea se poartă, de multe ori, ca şi cum el s-ar afla mereu lângă ea.

Pentru a-l simţi mereu aproape, actriţa se gândeşte să modifice pe măsura ei toate hainele lui Iurie Darie, mărturisind că doar aşa poate trece mai uşor peste durerea provocată de dispariţia celui ce i-a fost soţ timp de 26 de ani.

„Copilul meu este mereu cu mine. Vreau să găsesc un croitor şi toate costumele lui să le facă pe mine, ca să i le port. Şi o să-mi fac şi fuste scurte, aşa cum îi plăcea lui.

Eu vorbesc mereu cu el, dar nu-mi răspunde. Îl rog să vină să-l visez, nu l-am visat niciodată de când a murit. Nu i-am greşit niciodată cu nimic. Mulţi spun că îi visează ce cei dragi după ce dispar. Dorm mereu în bluza lui, el nu a avut niciodată pijamale de moş. 26 de ani ne-am iubit, ne-am jucat, am râs, ne-am apărat unul pe celălalt”, a spus, cu ochii în lacrimi, Anca Pandrea.

anca pandrea

„Mai vin prieteni la mine, mă mai sună, dar de cele mai multe ori vreau să fiu singură cu el. Seara înainte de culcare îi spun ce fac, îmi fac rugăciunea aşa cum făceam noi. Câteva zile am zis că nu mă mai rog, pentru că nu mai am pentru ce. Nu pot să fac asta, pentru că ştiu că s-ar supăra. Trebuie să fiu puternică pentru el”, a încheiat ea, la Happy Hour.
 

Clara Văcaru

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!