Anchetă după ce un bebeluș de 11 luni a fost pus la volan. Mama, o adolescentă de 17 ani, a filmat totul

Un copil de 11 luni a condus o mașină / Sursa foto: Captură video

Un bebeluș de doar 11 luni a ajuns să conducă o mașină, într-o situație care a stârnit reacții după ce imaginile au fost publicate pe rețelele de socializare. Unchiul copilului, în vârstă de 15 ani, l-ar fi așezat pe scaunul șoferului și i-ar fi permis să țină volanul, în timp ce autoturismul se afla pe un drum din Vrancea. Filmarea a ajuns în atenția autorităților, iar polițiștii au început verificările.

Incidentul s-a produs în comuna Slobozia Bradului. Din imaginile apărute online se observă că bebelușul se află la volan, iar adolescentul este așezat pe scaunul din dreapta. Potrivit primelor informații, băiatul de 15 ani ar fi coborât frâna de mână și ar fi pus contactul, însă motorul nu ar fi fost pornit.

Cu toate acestea, mașina s-a deplasat pe o distanță de aproximativ 25-30 de metri. Autoturismul se afla în pantă, iar adolescentul a intervenit ulterior pentru a opri vehiculul, trăgând din nou frâna de mână.

Polițiștii au deschis o anchetă

Situația devine cu atât mai gravă cu cât momentul a fost filmat de mama copilului, în vârstă de 17 ani. Imaginile au fost ulterior publicate pe rețelele de socializare și au ajuns la autorități, care au decis să facă verificări.

Polițiștii au deschis un dosar penal în cazul mamei, aceasta fiind cercetată pentru încredințarea unui autoturism unei persoane care nu deține permis de conducere. Ancheta urmează să stabilească exact cine a avut inițiativa și în ce condiții a fost pusă mașina în mișcare. În paralel, cazul a ajuns și în atenția reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea. Specialiștii urmează să evalueze situația familiei și condițiile în care copilul a fost expus unui asemenea pericol.

CITEȘTE ȘI: Este însărcinată cu al patrulea copil! Vedeta TV a făcut marele anunț

Fosta actriță de telenovele a născut în secret în urmă cu 3 săptămâni, la 14 ani de la ultima ei apariție pe „sticlă”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport.ro
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mărturisirea unui român care nu-și găsește de muncă de un an. „Nu am trăit în 2008 ceea ce trăiesc acum”
Click.ro
Mărturisirea unui român care nu-și găsește de muncă de un an. „Nu am trăit în 2008 ceea ce trăiesc acum”
Piața Victoriei, sub asediu: imagini cu ce nu s-a văzut la TV din ciocnirile dintre protestatari și jandarmi
Digi 24
Piața Victoriei, sub asediu: imagini cu ce nu s-a văzut la TV din ciocnirile dintre protestatari și jandarmi
Mesajul lui Ilie Bolojan după violențele de la protestul ciobanilor din Capitală
Digi24
Mesajul lui Ilie Bolojan după violențele de la protestul ciobanilor din Capitală
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor.ro
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
go4it.ro
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Prima reacție a președintelui Nicușor Dan după violențele din Piața Victoriei: „Din păcate, vedem cum limbajul urii, promovat tot mai des în spațiul public, inclusiv în mediul online, produce efecte dramatice”
Gandul.ro

VESTE IMPORTANTĂ pentru români! CE SE VA MODIFICA începând cu 25 octombrie?!
Mediafax Italia
VESTE IMPORTANTĂ pentru români! CE SE VA MODIFICA începând cu 25 octombrie?!
PRODUSUL care a dat peste cap prețurile din supermarketuri! CÂT A AJUNSĂ SĂ COSTE acum?!
Mediafax Spania
PRODUSUL care a dat peste cap prețurile din supermarketuri! CÂT A AJUNSĂ SĂ COSTE acum?!