Andra e în al nouălea cer! A primit vestea și a împărtășit-o imediat cu fanii

Andra e în al nouălea cer

Andra e în al nouălea cer! Pentru contribuția pe care a avut-o la promovarea județului Cluj, vedeta a fost premiată cu distincția ”Onoare pentru Cluj”. Ea se alătură, astfel, altor personalități care contribuit – în diferite domenii – la promovarea imaginii județului. 

Prefectul județului Cluj a oferit „cea mai înaltă distincţie unor personalităţi şi entităţi care, prin iniţiativele şi activităţile desfăşurate în medii profesionale dintre cele mai variate (academic, cultural, artistic, economic, public, social, sportiv, civic etc.), au contribuit la redefinirea calitativă a vieţii clujenilor, precum şi la promovarea unei imagini exemplare a judeţului Cluj în ţară şi peste hotare”. 

Distincţia „Onoare pentru Cluj – Centenar 2018” a fost acordată Catedralei Mitropolitane „Adormirea Maicii Domnului” Cluj-Napoca; Generalului de brigadă dr. Nicolae Tonu, locţiitorul comandantului Diviziei 4 Infanterie „GEMINA”; prof. univ. dr. Ioan Bolovan, prorector al Universităţii „Babeş-Bolyai”; Grădinii Botanice „Alexandru Borza”; Teatrului de Păpuşi „Puck” Cluj-Napoca, Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga”; lui Lucian Nastasă-Kovacs, istoric şi manager al Muzeului de Artă din Cluj Napoca; Asociaţiei „Ioana Em. Petrescu” a Profesorilor de Limba şi Literatura Română; Serviciului Evenimente Publice din Cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca; lui Cristian Ursu, medic şef UPU-SMURD Cluj; Societăţii Prodglob Clasic Glass S.R.L.; Fabricii de Globuri din Cluj-Napoca, Mihaela şi Gheorghe Turcu; Alexandra Irina Măruţă (Andra); Asociaţiei Handbal Club Potaissa Turda, notează Monitorul de Cluj. 

Andra iubește muzica încă din copilărie. La 7 ani a participat la ”Tip Top Minitop”

Alexandra Irina Măruță, cunoscută mai bine sub numele de scenă Andra, s-a născut la 23 august 1986 în Câmpia Turzii, este o vedetă de televiziune și cântăreață română de muzică pop, și R&B. Primul său disc single, Andra l-a lansat în anul 2001, la doar 14 ani, menținându-se pe primele locuri de la debut până în prezent, în cadrul Romanian Top 100. 

Andra a susținut primul spectacol pe Scena Casei de Cultură din Câmpia Turzii, când avea 7 ani, unde a fost invitata de onoare la concursul “Tip Top Minitop”. Doi ani mai târziu a participat la concursul național “Pe fir de baladă” unde a cântat muzică populară, obținând mențiune.

La 11 ani a luat premiul întai la Festivalul Concurs de Interpretare Folclorică “Toamna Berbecana” organizat de Centrul pentru Valorificarea Creației Artistice Cluj. La inițiativa regizorului Titus Munteanu, tătal Andrei a înscris-o la un concurs pentru admiterea în școala minivedetelor de la București, fiind acceptată printre cei 12 copii, din 450 de participanți. 

Primul album din cariera sa “Andra” l-a înregistrat la vârsta de 14 ani la studioul “Dr. Costi”, album ce cuprindea 10 piese în stilul pop-dance si R&B. Albumul a avut mare succes, promovând două piese de pe el “În noapte mă trezesc” și “Eu aș da” ce au devenit hit-urile anului, prima melodie a fost nominalizată la Premiile Industriei Muzicale Românești la trei secțiuni: pop, dance si R&B și a câștigat premiul pentru cel mai bun proiect de debut.

CITEȘTE ȘI: SURPRIZĂ MARE! ANDRA, ANUNŢ DESPRE A TREIA SARCINĂ: „DA, CRED CĂ…”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
Click.ro
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Se întoarce Kövesi? Răzvan Dumitrescu: „I se pregătește o funcție în statul român”
Gandul.ro
Se întoarce Kövesi? Răzvan Dumitrescu: „I se pregătește o funcție în statul român”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!