Andrei Aradits pleacă de la Antena 1 la PRO TV! Ce ofertă a primit juratul de la ”Te cunosc de undeva”

• Vedete

Toamna au loc tot felul de schimbări prin televiziuni, iar una dintre ele îl vizează pe actorul Andrei Araditz (44 de ani), pe care îl ştiaţi ca jurat la “Te cunosc de undeva” (Antena 1), unde a stat 12 sezoane, acum fiind înlocuit cu actorul Cristi Iacob.

Ei bine, din această toamnă, actorul s-a întors nu numai la prima dragoste, actoria, dar şi la Pro TV, acolo de unde a plecat în urmă cu 12 ani, când a jucat în serialul “Iubire ca în filme” (Acasă TV). Din această toamnă, actorul poate fi văzut  în “Vlad”, serialul regizat de Jesus del Cerro (“Cu un pas înainte”).

Noul serial e un thriller care respectă înalte standarde cinematografice şi care spune povestea contelui de Monte Cristo, într-o adaptare modernă, relatează click.ro.

Din distribuţie fac parte nume mari, căci alături de Araditz mai joacă Olimpia Melinte, Adrian Nartea, Emilian Oprea, Bebe Cotimanis, Dan Condurache, Ion Haiduc sau George Piştereanu.

Araditz a debutat în 2002, în serialul “În Familie”, (Prima TV), apoi în 2005 a jucat în “Lacrimi de iubire” (Acasă), iar din 2012 s-a alăturat emisiunii “Te cunosc de undeva”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

La 89 de ani, revine pe scenă! Maria Ciobanu încinge hora la Sala Palatului: „Încă o ține vocea!” Cât costă biletul?
Click.ro

VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24

„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24

Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro

Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Presa internațională: Controversatul General Coldea ar putea fi inculpat pentru fapte penale în Albania. Este consilierul pe probleme de securitate al premierului Edi Rama
Gandul.ro

Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania