Anne Heche a fost deconectată de la aparate. Actrița se afla în moarte cerebrală de 7 zile

Anne Heche a fost deconectată de la aparate. Actrița se afla în moarte cerebrală de 7 zile
Anne Heche. Sursă foto: Profimedia

Anne Heche a murit la vârsta de 53 de ani. Actrița a fost deconectată de la aparate, în urmă cu puțin timp, după ce a stat în moarte cerebrală timp de șapte zile. Weekendul trecut, actrița a suferit un accident de mașină. A izbit autoturismul de o casă din Los Angeles, care, la scurt timp, a luat foc. Pe rețelele de socializare, oamenii apropiați și fanii sunt devastați de durere și au transmis mesaje de condoleanțe.

Anne Celeste Heche, actrița în vârstă de 53 de ani care a jucat în pelicule cunoscute precum „Psycho”, „Donnie Brasco”, „Cedar Rapids”, „13 Minutes” și „Vanished”, a fost deconectată de la aparate, în urmă cu puțin timp. Aceasta se afla în moarte cerebrală de șapte zile.

Potrivit The Guardian, după ce actrița a intrat în moarte cerebrală, familia a transmis faptul că nu crede că își va mai reveni vreodată: ”Din păcate, în urma accidentului, Anne Heche a suferit o leziune cerebrală anoxică gravă și rămâne în comă, în stare critică. Nu se așteaptă ca ea să supraviețuiască”. În plus, familia a mai transmis faptul că organele actriței vor fi donate.

Vestea că Anne Heche a fost deconectată de la aparate a fost transmisă de Nancy Davis: „Raiul are un nou înger. Prietena mea iubitoare, amabilă, distractivă, drăguță și frumoasă Anne a mers în Rai. O să îmi fie teribil de dor de ea și voi prețui toate amintirile frumoase pe care le avem împreună. Inima mea e frântă”.

Vezi și DOLIU ÎN LUMEA TELEVIZIUNII! UMA PEMMARAJU, PREZENTATOAREA DE LA FOX NEWS, S-A STINS DIN VIAŢĂ LA 64 DE ANI

View this post on Instagram

A post shared by Nancy Davis (@nancypeaceandlove)

Citește și DOLIU ÎN LUMEA MUZICII. UN CUNOSCUT CÂNTĂREȚ ȘI PRODUCĂTOR A MURIT LA 81 DE ANI

Actrița Anne Heche a fost implicată într-un accident teribil

În data de 5 august 2022, Anne Heche a avut parte de un accident îngrozitor. Actrița în vârstă de 53 de ani s-a izbit violent de zidul unei case din Los Angeles. Autoturismul a explodat. La momentul respectiv, echipajele de salvare au intervenit pentru stingerea incendiului și pentru salvarea actriței. Timp de șapte zile, Anne Heche a stat intubată. Din data de 8 august 2022, aceasta se afla în moarte cerebrală. În seara aceasta, actrița, care era mamă a doi băieți, a fost deconectată de la aparate.

Oamenii legii din Los Angeles investighează, încă, dacă actrița se afla sau nu sub influența unor droguri, în momentul producerii accidentului cumplit. În urma unor analize de sânge, specialiștii au descoperit un nivel de narcotice, fiind posibil de la medicamentele care i-au fost administrate.

Sursă foto: Profimedia

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Prosport.ro
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Laufer, la capătul puterilor. Ce se întâmplă în familia ei: „Este foarte complicat”
Click.ro
Alina Laufer, la capătul puterilor. Ce se întâmplă în familia ei: „Este foarte complicat”
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
Digi 24
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Digi24
O româncă și partenerul ei au fost uciși în Portugalia. Trupurile, ascunse într-o cisternă de apă. Cine este principalul suspect
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
Promotor.ro
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
go4it.ro
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
Descopera.ro
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Ciprian Ciucu anunță că PNL nu poate asigura o majoritate pentru Siegfried Mureșan dacă va fi nominalizat de Nicușor Dan. Ciucu susține și că PSD-ului îi lipsesc „20-22 de voturi, cu tot cu voturile UDMR” și că ar negocia cu AUR. Nici PNL nu exclude „voturi conjuncturale” de la AUR pentru trecerea unui guvern
Gandul.ro

Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
Mediafax Italia
Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani
Mediafax Spania
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani