Aproximativ 3.000 de cai, în centrul unui nou scandal al cărnii în Europa

Știri
Aproximativ 3.000 de cai, în centrul unui nou scandal al cărnii în Europa

„Apreciem la 3.000 numărul cailor exportaţi de filiera vizată”, a declarat pentru AFP procurorul Brice Robin, precizând că o procedură judiciară a fost lansată la sfârşitul lui iunie, de către autorităţile în domeniul sănătăţii din Marsilia, competente în trei regiuni în sudul Franţei.

„Aceasta este o filieră cu Belgia”, a subliniat el. „Caii par să provină din Olanda, Belgia, Franţa şi Spania”, a precizat procurorul.

„Există nereguli care au fost constatate”, şi anume „în privinţa documentelor de identificare a cailor prezentate abatorului”, a mai spus acesta.

„Trasabilitatea a fost în mod voluntar acoperită, constatându-se că unii cai aveau două identităţi diferite”, a mai precizat el.

Potrivit unei surse apropiate anchetei, este vorba despre carne de cal improprie consumului.

Potrivit unor sindicate agricole, „o reţea mafiotă belgiană” ar fi cumpărat cai de la centre ecvestre sau de la particulari. Ei ar fi falsificat, ulterior, carnetele de sănătate ale cailor şi ar fi încercat să îi sacrifice pentru a-i strecura în alimentaţia umană, deşi numeroşi cai utilizaţi în scopuri de recreere au primit tratamente medicamentoase care îi fac improprii consumului”.

Ar fi vizate o serie de abatoare din Franţa.

– Aproximativ 15 plângeri au fost depuse aproape în toată Franţa

„Transportatori belgieni sunt, de asemenea, vizaţi, dar şi un anumit număr de veterinari belgieni sau francezi, care ar fi falsificat carnetele de sănătate ale animalelor”, potrivit procurorului de la Charleville (nord-vest), în apropiere de Belgia.

El a anunţat că aproximativ 15 plângeri au fost înregistrate „cam peste tot” în Franţa.

Guvernul francez a încercat să ofere asigurări în privinţa consecinţelor sanitare. „Dacă la un moment sau altul vor exista probleme grave, vom anunţa acest lucru şi vom aborda această problemă. În prezent nu este cazul”, a declarat ministrul francez al Agriculturii Stéphane Le Foll.

Autorităţile vor „face totul” pentru a „destructura reţeaua care se află, se pare, la originea acestui trafic”, a adăugat el.

Filiera cărnii a fost afectată deja de o fraudă cu carne de cal vândută drept carne de vită în februarie, sub diverse mărci, ca semipreparate, în întreaga Europă.

Această afacere a provocat declanşarea lichidării judiciare a firmei agroalimentare Spanghero, la Castelnaudary, în sud-vest.

Aproape 17.000 de cai sunt abatorizaţi anual în Franţa, echivalentul a aproximativ 5.000 de tone de carcase, potrivit unor date comunicate vineri de către Interprofession du bétail et des viandes (Interbev).

Eforturile depuse de aproximativ 20 de ani pentru garantarea cel puţin a trasabilităţii animalelor care ajung la abatoare impun purtarea unui cip, care conţine informaţii despre provenienţa cailor, precizează federaţia.

Consumul a devenit marginal. În Franţa, spre exemplu, carnea de cal are o pondere de abia 0,4% în consumul de carne, vizând mai puţin de o gospodărie din cinci, adică un pic peste 16.900 de animale, scrie Mediafax.ro.

Banner

I.C

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Oana Radu a slăbit 16 kilograme în 46 de zile. Transformarea artistei este incredibilă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Oana Radu a slăbit 16 kilograme în 46 de zile. Transformarea artistei este incredibilă
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Prosport.ro
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Tragedie pentru Cindy Crawford! Fiul ei, modelul Presley Gerber, a murit la doar 27 de ani
Click.ro
Tragedie pentru Cindy Crawford! Fiul ei, modelul Presley Gerber, a murit la doar 27 de ani
Progres major în tratamentul cancerului. Un băiat de 3 ani cu metastaze s-a vindecat cu două doze dintr-o terapie experimentală
Digi 24
Progres major în tratamentul cancerului. Un băiat de 3 ani cu metastaze s-a vindecat cu două doze dintr-o terapie experimentală
Prima reacție a lui George Simion, după ce Călin Georgescu a fost săltat din trafic de DIICOT
Digi24
Prima reacție a lui George Simion, după ce Călin Georgescu a fost săltat din trafic de DIICOT
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Lista țărilor în care DIICOT a verificat urma banilor în dosarul „Călin Georgescu”. Anchetatorii străini l-au avut în vizor pe candidatul la prezidențialele din 2024 – SURSE
Gandul.ro
Lista țărilor în care DIICOT a verificat urma banilor în dosarul „Călin Georgescu”. Anchetatorii străini l-au avut în vizor pe candidatul la prezidențialele din 2024 – SURSE
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Mediafax Italia
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!
Mediafax Spania
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!