Mai multe modele sud-coreene cu aptitudini de inotatoare au participat la prima parada a modei desfasurata pe fundul unui bazin.
Cine le priveste ar putea ca crede ca sunt surori cu mica sirena. Cu toate acestea, tinerele care au inotat cu gratie, zilele trecute, pe fundul unui bazin urias din capitala sud-coreeana Seul nu sunt decat niste modele inzestrate cu aptitudini sportive si care au participat la prima prezentare de moda subacvatica din lume. Ineditul spectacol a fost imaginat de designerul Park Sul-nyeo, una dintre cele mai indragite creatoare de costume traditionale din Coreea de Sud si care are o experienta de 29 de ani in domeniul artistic. Desi ample si bogat impodobite, rochiile lungi din matase nu le-au dat batai de cap modelelor, care au reusit sa se miste in apa cu agilitate si eleganta, lasandu-i pe participantii la show muti de uimire. Evenimentul a fost pus la cale de Park Sul-nyeo cu prilejul deschiderii unui nou centru comercial in Seul.