Acasă » Trending » Augustin Viziru, mutilat după Ferma Vedetelor de la Pro TV: ”Nu-mi mai simt două degete!”

Augustin Viziru, mutilat după Ferma Vedetelor de la Pro TV: ”Nu-mi mai simt două degete!”

De: Alexandru C. 20/01/2020 | 12:04
Augustin Viziru, mutilat după Ferma Vedetelor de la Pro TV: ”Nu-mi mai simt două degete!”
Augustin Viziru, mutilat după Ferma Vedetelor de la Pro TV

Augustin Viziru a fost unul dintre concurenții prezenți în emisiunea ”Ferma Vedetelor” de la Pro TV. Se întâmpla acum trei ani și jumătate, iar vedeta TV a rămas cu unele probleme medicale în urma acestei aventuri televizate. 

Augustin Viziru și-a tăiat mâna cu un topor, secționându-și patru tendoane, fiind operat de urgență. După intervenția chirurgicală totul părea a reintra în normalitate, numai că, deși au trecut mai bine de trei ani, vedeta nu-și mai simte două dintre degete. Durerile zilnice persistă, iar problema medicală afectează și pasiunea lui Viziru pentru biliard, sport pe care îl practică la nivel profesionist.

Mâna e OK, merge bine, funcționează, numai că nu simt două degete. Nu vor să-și revină, mă încurcă foarte mult în proiectul meu cu biliardul. Sincer, mă jenează din ce în ce mai tare. Sper să fie o chestie psihică și să reușesc să trec peste ea și să joc la nivelul la care vreau să joc eu”, a mărturisit Augustin Viziru, cu mai mult timp în urmă.

Augustin Viziru și-a tăiat mâna cu un topor la ”Ferma Vedetelor” de la Pro TV

Poartă o mănușă specială la ”Survivor România” de la Kanal D

Augustin Viziru participă, acum, la ”Survivor România”, numai că folosește o mănușă specială pentru a-și proteja mâna. Vedeta TV nu se desparte de mănușă nici atunci când joacă biliard, de altfel.

”Mănușa o folosesc majoritatea jucătorilor de biliard. Eu am fost întotdeauna împotriva ei. Numai că, în urma accidentului, am probleme cu circulația în zona respectivă, iar două degete nu le simt deloc. Ei bine, cu mănușa pe mână e uniform, pot juca. Adică nu simt nimic niciunde. Și m-am obișnuit așa. Dacă-mi dau însă mănușa jos nu pot să bag două bile una după altă din cauza mâinii. Se pare că așa o să rămân pe viață. Dar acum… ce să fac…”, declară Augustin Viziru.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Gestul bizar pe care Prințesa Kate Middleton îl face NOAPTEA, pe întuneric. Prințul William a înlemnit când a văzut-o
Gestul bizar pe care Prințesa Kate Middleton îl face NOAPTEA, pe întuneric. Prințul William a...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Asta e fotografia din INTIMITATEA Simonei Halep care a ajuns pe net! Iubește din nou?
Asta e fotografia din INTIMITATEA Simonei Halep care a ajuns pe net! Iubește din nou?
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Ungaria și propunerea surprinzătoare pentru „dușmanul de moarte”, România. De ce nu a fost posibilă unirea cu țara noastră
Ungaria și propunerea surprinzătoare pentru „dușmanul de moarte”, România. De ce nu a fost posibilă...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
VIDEO Scene halucinante în Ilfov: Un adolescent a fost sechestrat într-o parcare, apoi a fost dus în alt sat și bătut cu bestialitate
VIDEO Scene halucinante în Ilfov: Un adolescent a fost sechestrat într-o parcare, apoi a fost...
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia
Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina?
Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina?
Cum arată Andreea Bănică atunci când nu este pe scenă: ,,Nu m-am aranjat pentru călcat”. Vedeta s-a filmat fără machiaj și cu părul nearanjat
Cum arată Andreea Bănică atunci când nu este pe scenă: ,,Nu m-am aranjat pentru călcat”....
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a exprimat tristețea în mediul online: „Sunt nervoasă și tristă și nefericită.”
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol! Imaginile din interiorul vilei i-au uluit pe toți
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol!...
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași...
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Bomba anului în showbiz. Decizia luată de Alina Sorescu şi Alex Ciucu înainte de Paşte. Împăcarea, pecetluită cu flori!
Bomba anului în showbiz. Decizia luată de Alina Sorescu şi Alex Ciucu înainte de Paşte....
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Locaţiile din faimosul serial Bridgerton pe care le poţi vizita
Locaţiile din faimosul serial Bridgerton pe care le poţi vizita
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
Șase pași pentru un gazon perfect. Sfaturile unui grădinar
Șase pași pentru un gazon perfect. Sfaturile unui grădinar
4 ZODII cu noroc la bani, chiar înainte de Paște! Sunt mari șanse să îmbogățească rapid, din nimic
4 ZODII cu noroc la bani, chiar înainte de Paște! Sunt mari șanse să îmbogățească...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să...
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Care este cel mai mare regret al Marianei Ionescu Căpitănescu: ”Dacă aș da timpul înapoi, aș petrece timp cu părinții mei”
Care este cel mai mare regret al Marianei Ionescu Căpitănescu: ”Dacă aș da timpul înapoi,...
Cum se menține în formă Mihaela Bilic la cei 54 de ani? Secretul medicului nutriționist
Cum se menține în formă Mihaela Bilic la cei 54 de ani? Secretul medicului nutriționist
Netflix va lansa serialul pe care milioane de oameni îl așteaptă de câțiva ani. Povestea va fi pe placul abonaților din România
Netflix va lansa serialul pe care milioane de oameni îl așteaptă de câțiva ani. Povestea...
Ce să adaugi în ostropelul de pui ca să-i dai cel mai bun gust. Ingredientul care îi dă o aromă de neuitat
Ce să adaugi în ostropelul de pui ca să-i dai cel mai bun gust. Ingredientul...