Cristina Cruceru

Cristina Cruceru este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL.

A absolvit Facultatea de Litere din Craiova, specializarea Jurnalism, apoi masterul „Jurnalism Tematic” din cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București.

Drumul ei în presă a început la site-ul 3minute, urmat de Jurnalul Olteniei și Ziarul de Craiova. A lucrat la Kanal D (WOWbiz), Antena 1 (Observator), Redacția.ro, iar în prezent face parte din echipa CANCAN.RO.

Vezi mai mult

Când vine Moș Nicolae, de fapt? Tradiții și obiceiuri străvechi

Sărbătoarea Sfântului Nicolae este una dintre cele mai îndrăgite din luna decembrie. Copiii își lustruiesc ghetuțele și așteaptă darurile primite. Este așteptat cu nerăbdare de cei mici, chiar dacă nu mereu este darnic. Se zice că Moș Nicolae nu este la fel de „bogat” precum Moș Crăciun. Adesea, el vine cu fructe și dulciuri, iar […]
Când vine Moș Nicolae, de fapt? Tradiții și obiceiuri străvechi

ULTIMA ORĂ! Anchetă penală în cazul lui Călin Georgescu după dezvăluirile din CSAT? La cine stă ”cheia”

Klaus Iohannis a desecretizat documentele CSAT privind alegerile prezidențiale. Administrația Prezidențială a anunțat că președintele țării a fost de acord cu declasificarea, la solicitarea instituțiilor emitente, informațiilor prezentate de SRI, SIE, STS și Ministerul Afacerilor Interne. Așa au ieșit la iveală mai multe nereguli legate de campania electorală a candidatului independent. Ce anunț a făcut […]
ULTIMA ORĂ! Anchetă penală în cazul lui Călin Georgescu după dezvăluirile din CSAT? La cine stă ”cheia”

Mâna dreapta a lui Donald Trump nu îl va susține pe Călin Georgescu pentru președinția României: ”Nu s-a pus problema”

Călin Georgescu nu va fi susținut de Robert F. Kennedy, mâna dreapta a lui Trump, în cursa pentru Cotroceni. Informația a ieșit la iveală înainte de cel de-al doilea scrutin al alegerilor prezidențiale. Blake Fleetwood, cel care-l reprezintă pe Kennedy, a explicat că acesta nu va călători în România pentru a-l sprijini pe candidatul independent […]
Mâna dreapta a lui Donald Trump nu îl va susține pe Călin Georgescu pentru președinția României: ”Nu s-a pus problema”

Scandal monstru pe TikTok, după ce Călin Georgescu s-a dezis de susținătorii săi: ”Te-am susținut, acum ne ameninți”

Mai mulți tiktok-eri s-au dezis de Călin Georgescu, după ce i-au oferit susținerea lor în mediul online. Este vorba despre „spuma” interlopă, precum George Pian, liderul Clanului Duduienilor, Marco Kalu și alții. Pian a făcut dezvăluiri bombă despre susținerea pe care i-a acordat-o candidatului independent înainte de turul I al alegerilor prezidențiale. Doar că, ce […]
Scandal monstru pe TikTok, după ce Călin Georgescu s-a dezis de susținătorii săi: ”Te-am susținut, acum ne ameninți”

Cine ar urma să fie premierul României, în cazul în care Elena Lasconi ar câștiga alegerile? Cum a reacționat Călin Georgescu

Elena Lasconi și Călin Georgescu sunt în cursa pentru Cotroceni, iar votul românilor de pe 8 decembrie, din turul II al alegerilor prezidențiale, este decisiv. Atunci, se va stabili cine este noul Președinte al României. Candidata USR a primit deja sprijinul altor partide puternice, precum PNL și PSD, după controversele care s-au iscat în ultima […]
Cine ar urma să fie premierul României, în cazul în care Elena Lasconi ar câștiga alegerile? Cum a reacționat Călin Georgescu

Categoria de pensionari din România care vor primi pensii cu 200 de lei mai mici

Bursa de la Bucureşti a pierdut aproape 10 miliarde de lei la capitalizare în ultima săptămână. Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a scăzut cu 49,11 milioane de lei, cu 10% comparativ cu sfârșitul lunii noiembrie. Acest lucru nu face altceva decât să-i afecteze pe români din mai multe puncte de vedere, inclusiv atunci când vine vorba […]
Categoria de pensionari din România care vor primi pensii cu 200 de lei mai mici

Alertă „freezing rain” pentru mâine, în Capitală. Bucureștenii sunt sfătuiți să se adăpostească, potrivit meteorologilor weather.com

Vremea se răcește de Sfântul Nicolae! Ziua de 6 decembrie vine la pachet pentru bucureșteni cu temperaturi joase și alertă de „freezing rain”, adică ploaie înghețată. Se va forma polei, așa că oamenii sunt sfătuiți să stea în case ori să aibă grijă la deplasări. Meteorologii de la Weather.com au emis o avertizare legată de […]
Alertă "freezing rain" pentru mâine, în Capitală. Bucureștenii sunt sfătuiți să se adăpostească, potrivit meteorologilor weather.com

TEST IQ | 6 + 2 = 1 este greșit. Corectați egalitatea, mutând un singur chibrit

Dragi cititori, este timpul pentru o nouă provocare! CANCAN.RO vrea să-ți pună abilitățile la încercare, așa că ți-a pregătit un nou test prin care să-ți măsori nivelul de IQ. Tot ce trebuie să faci este să-ți lași toată treaba deoparte preț de un minut și să arunci un ochi pe imaginea de mai sus. Jocul […]
TEST IQ | 6 + 2 = 1 este greșit. Corectați egalitatea, mutând un singur chibrit

Candidată la alegerile parlamentare, acuzată că ar lucra în industria pentru adulți. Cum s-a apărat membra USR

O nouă zi, un nou scandal politic! Pentru că turul II al alegerilor prezidențiale bate la ușă, ies la iveală tot mai multe situații controversate din interiorul celor două partide politice. De data aceasta, vizată este o membră USR, pe numele ei Mariana-Mioara Gîrbaciu. Tânăra, înscrisă pe lista Camerei Deputaților de la Vrancea, n-a prins […]
Candidată la alegerile parlamentare, acuzată că ar lucra în industria pentru adulți. Cum s-a apărat membra USR

Curs valutar BNR 4 decembrie 2024. Cât costă 1 euro, înainte de turul 2 al alegerilor prezidențiale

Banca Națională a României urmează să le pună la dispoziție românilor, miercuri, 4 decembrie 2024, în jurul orei 13:00, cursul valutar. Până atunci, cursul valutar al zilei rămâne cel din ziua precedentă, adică din 3 decembrie 2024. Care este cursul pentru euro, dolarul american, francul elvețian, lira sterlină? Cât costă 1 euro, înainte de turul […]
Curs valutar BNR 4 decembrie 2024. Cât costă 1 euro, înainte de turul 2 al alegerilor prezidențiale

S-a schimbat ordinea! Cum arată buletinul de vot la turul 2 al alegerilor prezidențiale dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi

Călin Georgescu și Elena Lasconi se luptă în voturi pentru ca unul dintre ei să devină Președintele României. Candidatul independent a fost surpriza din primul scrutin al alegerilor prezidențiale 2024, după ce i-a întrecut lejer în procente pe rivalii săi, candidata USR și candidatul PSD. Bătălia finală se dă pe 8 decembrie, când românii sunt […]
S-a schimbat ordinea! Cum arată buletinul de vot la turul 2 al alegerilor prezidențiale dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi

Pensionarii care vor avea bani în plus, de la 1 ianuarie 2025. Sunt vizate aceste pensii

Vești bune pentru pensionarii români! Seniorii care au venituri sub 2000 de lei vor beneficia de bani în plus începând de anul viitor. Ce se va întâmpla de la 1 ianuarie 2025?  Pensionarii români vor avea parte de o nouă bucurie începând cu data de 1 ianuarie 2025. Veniturile seniorilor vor fi din nou majorate, […]
Pensionarii care vor avea bani în plus, de la 1 ianuarie 2025. Sunt vizate aceste pensii

Geta și Ileana Sterp, acuzate că nu s-au bucurat când a aflat de sarcina Danielei Iliescu. Reacție dură

Toată familia Sterp a fost luată prin surprindere de cele două vești anunțate de Daniela Iliescu și Culiță Sterp. Tânăra este din nou însărcinată și a ales să țină acest lucru secret preț de câteva luni. La fel s-a întâmplat și cu ceremonia de la cununia civilă, pe care cei doi amorezi au decis să […]
Geta și Ileana Sterp, acuzate că nu s-au bucurat când a aflat de sarcina Danielei Iliescu. Reacție dură

(P) Cum să aduci un pic de bucurie celor dragi în sezonul rece

Copiii sunt, fără îndoială, cei mai încântați că se aproprie sezonul sărbătorilor de iarnă. La începutul lunii decembrie, ei așteaptă minunatele cadouri de la Sfântul Nicolae. Această perioadă a anului este cea mai bună pentru toți copiii, ei se vor grăbi să-și vadă cadourile și să se bucure de această ocazie unică. Magazinele online au […]
(P) Cum să aduci un pic de bucurie celor dragi în sezonul rece

Andreea Corb, umilită de Cătălin Scărlătescu la MasterChef: ”Nu că ești neatentă, ești…”

Andreea Corb (22 de ani) și-a luat adio de la emisiunea MasterChef, anunțul fiind dat chiar de Cătălin Scărlătescu. Tânăra a plecat cu ochii în lacrimi din show-ul culinar de la Pro TV, care i-a adus multă faimă pe micile ecrane. În mediul online, blondina era deja cunoscută drept un food influencer din Cluj-Napoca. Și-a […]
Andreea Corb, umilită de Cătălin Scărlătescu la MasterChef: ”Nu că ești neatentă, ești...”

Ce trebuia să facă Helmut Duckadam pe 7 mai 2026? Promisiunea pe care nu a mai apucat să o pună în aplicare

Helmut Duckadam s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani, la Spitalul Militar din Capitală, lăsând în urma lui numai durere în sufletele celor care l-au cunoscut și l-au apreciat pentru cariera lui impresionantă din fotbal. Fostul portar s-ar fi confruntat cu probleme serioase de sănătate și ultima suflare și-a dat-o din cauza […]
Ce trebuia să facă Helmut Duckadam pe 7 mai 2026? Promisiunea pe care nu a mai apucat să o pună în aplicare

Mai rar așa ceva! Cu cât se vinde un singur cârnat, la Târgul de Crăciun 2024 din București

Târgul de Crăciun din București s-a deschis pe 29 noiembrie, în Piața Constituției. Românii și turiștii străini au dat deja năvală să vadă decorațiunile și peisajul îmbrăcat parcă de poveste, înainte să vină sărbătorile. Iarna și-a intrat rapid în drepturi și chiar dacă temperaturile sunt joase, oamenii merg la târg și se încălzesc cu un […]
Mai rar așa ceva! Cu cât se vinde un singur cârnat, la Târgul de Crăciun 2024 din București

Pe ce dată trebuie împodobit bradul de Crăciun, de fapt. Vom avea ghinion tot anul viitor, dacă nu respectăm acest lucru, spune tradiția

Toți românii așteaptă cu sufletul la gură luna cadourilor și împodobitul bradului de Crăciun. Este deja o tradiție la noi în țară ca pomul de iarnă să fie aranjat cu cele mai frumoase ornamente până la sărbătoarea Nașterii Domnului. Doar că, există un obicei pe care mulți nu-l știu, legat de data la care trebuie […]
Pe ce dată trebuie împodobit bradul de Crăciun, de fapt. Vom avea ghinion tot anul viitor, dacă nu respectăm acest lucru, spune tradiția

Test IQ exclusiv pentru genii | Ce număr nu are ce căuta în seria: 32, 48, 102, 256, 304?

O nouă zi, o nouă provocare! CANCAN.RO îți pune la dispoziție un test IQ, exclusiv pentru genii. Tot ce trebuie să faci este să-ți lași toată treaba deoparte și să arunci un ochi pe ecuația de mai sus. Ia-ți un minut liber și încearcă să găsești răspunsul corect. Noi oricum îți vom prezenta rezolvarea, însă […]
Test IQ exclusiv pentru genii | Ce număr nu are ce căuta în seria: 32, 48, 102, 256, 304?

Campionul Cătălin Chirilă și-a deschis sufletul despre eșecul de la Paris: „Apa mi-a dat o lecție.” De cine s-a despărțit apoi

Adrian Artene a avut un invitat special în ajun de Ziua Națională a României. Campionul Cătălin Chirilă și-a deschis sufletul într-o ediție emoționantă de 1 Decembrie, după eșecul de la Paris. Jurnalistul și canoistul au purtat o discuție emoționantă despre copilărie, mândria de a fi român, dar și despre cum s-a născut fenomenul „Cătălin Chirilă”.  […]
Campionul Cătălin Chirilă și-a deschis sufletul despre eșecul de la Paris: "Apa mi-a dat o lecție." De cine s-a despărțit apoi

Vin ploile în luna decembrie 2024! Ce se întâmplă cu ninsorile, potrivit meteorologilor EaseWeather

Vremea este tot mai mohorâtă, iar temperaturile au început să scadă de la o zi la alta. Zăpada nu prea-și va face apariția în toate zonele din țară, în luna decembrie, căci vin ploile. Temperatura maximă a lunii se va învârti în jurul a 12 grade Celsius, pe timpul zilei. Cerul va fi înnorat în […]
Vin ploile în luna decembrie 2024! Ce se întâmplă cu ninsorile, potrivit meteorologilor EaseWeather

Gigi Becali: „Vezi, doamne, că scoate Georgescu din Uniunea Europeană. Minciuni”

Gigi Becali și-a dat cu părerea despre Călin Georgescu, candidatul „surpriză” din cursa pentru Cotroceni. Patronul FCSB a avut o intervenție telefonică în direct, la CANCAN Senzațional, unde a vorbit pe șleau despre drumul României în Uniunea Europeană, în cazul în care candidatul independent ar câștiga împotriva Elenei Lasconi. Afaceristul crede că s-au lansat „minciuni” […]
Gigi Becali: „Vezi, doamne, că scoate Georgescu din Uniunea Europeană. Minciuni”

Theo Rose rupe tăcerea după valul de hate primit. A susținut sau nu, pe bani, un candidat la alegeri?!

Theo Rose a stârnit un val de controverse în mediul online, după primul tur al alegerilor prezidențiale. Cunoscuta cântăreață a ținut să lămurească lucrurile pentru că s-a ales cu multe comentarii răutăcioase, după ce a fost înțeleasă greșit. Le-a închis gura răutăcioșilor și a dezvăluit dacă a susținut sau nu pe bani un candidat la […]
Theo Rose rupe tăcerea după valul de hate primit. A susținut sau nu, pe bani, un candidat la alegeri?!

Nu e o glumă! Cât costă un bilet la concertul de Crăciun al lui Ștefan Hrușcă

Ștefan Hrușcă, intitulat și „Regele colindelor”, continuă tradția și îi invită pe români să-i asculte cântecele în perioada sărbătorilor de iarnă. În anotimpul rece, în luna decembrie, cel mai îndrăgit colindător din România are un turneu național prin toate zonele țării. Anul acesta, marele artist cântă în 12 orașe mari, iar oamenii abia așteaptă să-și […]
Nu e o glumă! Cât costă un bilet la concertul de Crăciun al lui Ștefan Hrușcă

Test IQ pentru genii | Care este extraterestrul? Doar 1% răspund corect în 5 secunde

O nouă zi, o nouă provocare pentru genii! CANCAN.RO vrea să-ți pui mintea la contribuție în următoarele minute și să dai răspunsul corect la acest test de inteligență. Este un joc tocmai bun pentru genii, căci trebuie să dai soluția corectă imediat. N-ai prea mult timp de stat pe gânduri, așa că privește lung la […]
Test IQ pentru genii | Care este extraterestrul? Doar 1% răspund corect în 5 secunde

Cum arată apartamentul Andrei Gogan din Los Angeles! Vedeta s-a mutat în America

Andra Gogan s-a mutat definitiv în Los Angeles, acolo unde viața ei a luat o turnură radicală. Se bucură de schimbarea din LA, și-a făcut o mulțime de prieteni influenceri și s-a focusat pe cariera ei. Tânăra vine în România ori de câte ori are o problemă de rezolvat în țara natală, așa cum a […]
Cum arată apartamentul Andrei Gogan din Los Angeles! Vedeta s-a mutat în America

Un proprietar de pensiune, reacție acidă împotriva clienților români. Ce nemulțumire are: „Orice turist străin mă roagă…”

Tot mai mulți turiști străini vin în România în vacanțe, mai ales în sezonul de iarnă. Nu doar cei din afară merg la munte, pe meleagurile noastre, ci și românii care-și rezervă din timp vacanțele de Crăciun sau de Revelion. Mulți totuși se plâng de condițiile mai puțin plăcute, însă și proprietarii au neplăcerile lor. […]
Un proprietar de pensiune, reacție acidă împotriva clienților români. Ce nemulțumire are: „Orice turist străin mă roagă...”

(P) Veste de salvare: Cum să alegi una de calitate pentru siguranța ta

Ieșirile pe apa reprezinta o pasiune pe care multe persoane o împărtășesc. In prezent este destul de ușor sa se obțină un permis pentru conducător de ambarcațiuni de agrement. Si astfel, se poate ieși pe apa fără a avea nevoie de un căpitan sau alte persoane specializate. Pe de alta parte, sunt și cei ce […]
(P) Veste de salvare: Cum să alegi una de calitate pentru siguranța ta

(P) Cum poți să folosești tricourile printate cu ocazia sărbătorilor de iarnă

Nu mai este foarte mult până când vom sta cu toții în jurul bradului de Crăciun. Este, mai mult ca sigur, cea mai așteptată sărbătoare din an. Magia iernii înseamnă însă și alte momente frumoase. Mai avem însă și Moș Nicolae, Anul Nou. Toate acestea sunt sărbătorile de iarnă ce aduc cu ele bucuria reunirii […]
(P) Cum poți să folosești tricourile printate cu ocazia sărbătorilor de iarnă

„Drumul morții” a făcut noi victime! Cinci persoane au murit în urma unui tragic accident

Un accident cumplit a avut loc, vineri, pe „Drumul Morții”. Trei persoane și-au pierdut viața, iar alte cinci au fost rănite, după ce șoferul unei mașini a intrat pe contrasens. Nenorocirea s-a produs, la primele ore ale dimineții, pe DN2-E85, între localitățile Săscuţ şi Valea Seacă, din județul Bacău.  „Drumul morții” a făcut noi victime […]
„Drumul morții” a făcut noi victime! Cinci persoane au murit în urma unui tragic accident

Campionii mondiali la Counter-Strike 2, invitați speciali la Update Go4it #7

Go4it.ro anunță lansarea episodului cu numărul 7 al podcastului Update Go4it, care îi are ca invitați pe eroii momentului: membrii echipei Nexus Gaming, proaspăt câștigători ai titlului de Campioni Mondiali la Counter-Strike 2. Acest episod special va fi disponibil vineri, 29 noiembrie, începând cu ora 16:00, pe canalul de YouTube Go4it.ro. În acest episod, Cătălin […]
Campionii mondiali la Counter-Strike 2, invitați speciali la Update Go4it #7

Kate Middleton este în doliu: ”Ne pare foarte rău că a murit”

Kate Middleton traversează o perioadă dificilă în viața ei. Prințesa de Wales a pierdut o persoană dragă și este în doliu. Aceasta și-a exprimat regretele și a transmis un mesaj de condoleanțe după ce a aflat vestea tristă. Ce a transmis soția Prințului William? Kate Middleton a primit o veste tristă din partea unei persoane […]
Kate Middleton este în doliu: ”Ne pare foarte rău că a murit”

Curs valutar 29 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, înainte de alegerile parlamentare

Banca Națională a României va pune la dispoziție românilor, vineri, 29 noiembrie, în jurul orei 13:00, cursul valutar. Până atunci, cursul valutar al zilei rămâne cel din ziua precedentă. Care este cursul pentru euro, dolarul american, francul elvețian, lira sterlină? Cât costă 1 euro, înainte de alegerile parlamentare? UPDATE: BNR a stabilit cursul valutar de […]
Curs valutar 29 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, înainte de alegerile parlamentare

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul C.S. Afumați – C.S.M. Reșița, sâmbătă, 30 noiembrie 2024, de la ora 11.00

Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal C.S. Afumați – C.S.M. Reșița, sâmbătă, 30 noiembrie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, emblematicul comentator al fotbalului românesc, îți aduce acum transmisiuni exclusive ale […]
Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul C.S. Afumați - C.S.M. Reșița, sâmbătă, 30 noiembrie 2024, de la ora 11.00

Ce s-a întâmplat după ce un susținător al lui Călin Georgescu s-a infiltrat la protest? ”Eram…”

Călin Georgescu a fost surpriza primului tur al alegerilor prezidențiale 2024, lupta finală fiind între el și Elena Lasconi pe 8 decembrie. Foarte mulți români au ieșit în stradă împotriva candidatului independent. Țara s-a împărțit în două, iar joi a fost a treia seară de proteste. Un susținător al politicianului s-a infiltrat la manifestația din […]
Ce s-a întâmplat după ce un susținător al lui Călin Georgescu s-a infiltrat la protest? ”Eram...”

Cum arată casa din Câmpulung Muscel în care locuiește Elena Lasconi? E lângă pădure și are 98 mp

Elena Lasconi (52 de ani) s-a mutat la Câmpulung Muscel de 4 ani, de când este primar al municipiului. Candidata la alegerile prezidențiale locuiește într-o casă spațioasă, situată aproape de o pădure și de un pârâu. Și-a dorit să ducă un trai în liniște, departe de agitația urbană. Are o curte imensă, pe care o […]
Cum arată casa din Câmpulung Muscel în care locuiește Elena Lasconi? E lângă pădure și are 98 mp

OFICIAL! BEC a început renumărarea voturilor din turul I al alegerilor prezidențiale. Anunțul a venit târziu, în noapte

Decizie oficială legată de alegerile prezidențiale 2024! Curtea Constituţională a României (CCR) a cerut Biroului Electoral Central (BEC) renumărarea tuturor voturilor din primul scrutin. De asemenea, CCR a amânat hotărârea legată de confirmare și validarea rezultatului din primul tur. Membrii BEC au început deja renumărarea buletinelor de vot, încă de joi seară.  Curtea Constituţională a […]
OFICIAL! BEC a început renumărarea voturilor din turul I al alegerilor prezidențiale. Anunțul a venit târziu, în noapte

Călin Georgescu, ”interzis” pe Tik Tok. Contul său a fost anulat

Călin Georgescu a fost surpriza turului I de la alegerile prezidențiale 2024. Acesta a fost votat în număr mare de către simpatizanții săi, ocupând locul 1 din primul scrutin. Lupta pentru Cotroceni se dă între el și Elena Lasconi, candidata de pe locul 2. Politicianul și-ar fi făcut campanie pe TikTok, acolo unde a fost […]
Călin Georgescu, ”interzis” pe Tik Tok. Contul său a fost anulat

Ce a făcut fiul lui Călin Georgescu la scurt timp de la victoria candidatului din turul 1. Ce a decis

Călin Georgescu a fost surpriza primului tur de la alegerile prezidențiale 2024. Candidatul independent s-a clasat pe locul 1 în primul scrutin, urmând să ducă o bătălie strânsă cu Elena Lasconi pe 8 decembrie. La scurt timp după ce s-au aflat rezultatele, toți românii au avut un șoc. Fiul său cel mare, Cosmin Georgescu, a […]
Ce a făcut fiul lui Călin Georgescu la scurt timp de la victoria candidatului din turul 1. Ce a decis

Câte milioane de euro cerea Silviu Prigoană pe vila sa: „A zis să obțin banii ăștia, dacă nu îi obţin…”

Au trecut mai bine de două săptămâni de când Silviu Prigoană s-a stins din viață și a fost condus pe ultimul drum, în mare secret. Averea lui a fost un subiect de discuție pentru toată lumea, însă regretatul om de afaceri spunea că lasă totul copiilor. Acesta deținea o vilă impresionantă, cu 12 camere, în […]
Câte milioane de euro cerea Silviu Prigoană pe vila sa: „A zis să obțin banii ăștia, dacă nu îi obţin...”

Numerologia anului de naștere al lui Călin Georgescu. Ce i-au prezis astrele

Călin Georgescu (62 de ani) s-a născut pe 16 martie 1962, în zodia Pești. Candidatul independent la alegerile prezidențiale 2024 are o serie de caracteristici distincte în funcție de semnul zodiacal. Dacă ne referim la numerologia anului său de naștere aflăm detalii despre trăsăturile lui definitorii și tendințele care-i modelează viața personală ori cariera. Anul […]
Numerologia anului de naștere al lui Călin Georgescu. Ce i-au prezis astrele

Cât a costat rochia Danielei Iliescu de la cununia civilă. Mulți au crezut că nu văd bine: „O adunătură de frustrate”

Daniela Iliescu a răbufnit în mediul online, după ce a ajuns din nou subiect de discuție din cauza alegerilor vestimentare! În clipul video în care ea și Culiță au dat vestea cea mare, că vor deveni părinți pentru a doua oară, blondina a ales să poarte o rochie superbă care i-a evidențiat burtica de gravidă. […]
Cât a costat rochia Danielei Iliescu de la cununia civilă. Mulți au crezut că nu văd bine: „O adunătură de frustrate”

Diandra, acidă la adresa lui Andrei Rotaru după dezvăluirile din CANCAN! Detalii despre momentul lor intim: „O poveste…”

Andrei Rotaru a făcut noi dezvăluiri bombă în cel de-al doilea interviu de la CAN CAN Exclusiv, unde a vorbit pe șleau despre idila cu Diandra din timpul emisiunii și nu numai. Acesta a simțit nevoia să-i ia apărarea Cristinei, pentru că ar fi fost atacată pe nedrept de către ispită, așa că a spus […]
Diandra, acidă la adresa lui Andrei Rotaru după dezvăluirile din CANCAN! Detalii despre momentul lor intim: „O poveste...”

Doliu în sportul românesc! Am pierdut o campioană la tenis de masă, cu 12 titluri mondiale

Este doliu în sportul românesc! O campioană în tenis s-a stins din viață, lăsând numai durere în sufletele tuturor celor care au cunoscut-o. Este vorba despre Maria Alexandru, o fostă mare campioană la tenis de masă, care a obținut 12 titluri mondiale. Mesajul trist transmis de Federația Română de Tenis de Masă! Maria Alexandru a […]
Doliu în sportul românesc! Am pierdut o campioană la tenis de masă, cu 12 titluri mondiale

De ce Daniel nu mai vorbea cu Silviu Prigoană. Și-a făcut curaj și a povestit prin ce l-a făcut să treacă: „Un dușman nu îți…”

Silviu Prigoană nu vorbea de ani buni cu frații lui, Daniel, Valentin și Titus. Regretatul afacerist se certase cu toată familia atât de rău încât nu a anunțat pe nimeni cu privire la moartea lui Vasile Prigoană. A ținut totul secret și l-a înmormântat în mare discreție. După ce s-a stins din viață fostul soț […]
De ce Daniel nu mai vorbea cu Silviu Prigoană. Și-a făcut curaj și a povestit prin ce l-a făcut să treacă: „Un dușman nu îți...”

Ninge mâine și poimâine în România. În ce orașe vine iarna, potrivit meteorologilor Accuweather

Iarna își intră în drepturi și vine însoțită de ninsori în zona montană. Românii, care abia așteaptă să se bucure de zăpadă, trebuie să știe că va ninge mâine și poimâine pe meleagurile noastre. Pot da o fugă la munte, căci acolo va ninge ca-n povești. Neaua se va așterne considerabil, iar temperaturile vor fi […]
Ninge mâine și poimâine în România. În ce orașe vine iarna, potrivit meteorologilor Accuweather

Gigi Becali, ministru de Interne al României? Mitică Dragomir are o previziune șoc: „O să distrugă…”

Dumitru Dragomir a aruncat bomba, înaintea alegerilor parlamentare de pe 1 decembrie! Fostul șef LPF susține că Gigi Becali ajunge ministru de Interne, pentru a „distruge dealerii de stupefiante”. Sigur, cu o condiție. Mitică Dragomir și-a făcut niște calcule, după ce Lasconi și Georgescu au trecut în turul II, având o profeție uluitoare legată de […]
Gigi Becali, ministru de Interne al României? Mitică Dragomir are o previziune șoc: „O să distrugă...”

Ce mașină are Elena Lasconi? Candidata din turul 2 al alegerilor a condus prima oară un autoturism Dacia

Elena Lasconi este candidata la alegerile prezidențiale 2024, care s-a calificat în turul II și urmează să ducă o luptă crâncenă împotriva rivalului ei, Călin Georgescu, cel care a cunoscut victoria în primul scrutin. Pentru a da dovadă de transparență, liderul USR a încercat să țină cât mai mult legătura cu simpatizanții ei și să […]
Ce mașină are Elena Lasconi? Candidata din turul 2 al alegerilor a condus prima oară un autoturism Dacia

Care este numele real al Elenei Lasconi? Puțini sunt cei care știu ce scrie în buletinul ei

Elena Lasconi a trecut în turul II al alegerilor prezidențiale, primul loc fiind ocupat de Călin Georgescu. Fosta jurnalistă a devenit președinta Uniunii Salvați România (USR) în iunie 2024, câștigând alegerile interne cu 68,14% din voturi. Din anul 2020, politiciana este primarul municipiului Câmpulung, județul Argeș. Se știu detalii despre cariera ei politică, dar și […]
Care este numele real al Elenei Lasconi? Puțini sunt cei care știu ce scrie în buletinul ei

Sorin Brotnei, despre divorțul dintre Cătălin Bordea și Livia Eftimie. America Express a produs ruptura din cuplul lor?

Sorin Brotnei și Nicolai Tand au făcut o echipă pe cinste la Asia Express și au câștigat ultimul sezon. Au luptat de la bun început și au dat tot ce au avut mai bun în timpul probelor competiției de la Antena 1. Așa au ajuns în Marea Finală, au luat premiul cel mare și s-au […]
Sorin Brotnei, despre divorțul dintre Cătălin Bordea și Livia Eftimie. America Express a produs ruptura din cuplul lor?

De ce fiica Ronei Hartner nu a mers la mormântul mamei ei timp de un an: „Încă nu îi vine să creadă”

S-a împlinit un an de când Rona Hartner nu mai este printre noi. Cunoscuta artistă s-a stins din viață, în 2023, după o lungă luptă cu boala. Aceasta a dus o bătălie cruntă cu cancerul, iar trupul ei a cedat în cele din urmă. Familia și apropiații sunt încă devastați de durere. Sora cântăreței s-a […]
De ce fiica Ronei Hartner nu a mers la mormântul mamei ei timp de un an: „Încă nu îi vine să creadă”

CTP, reacție furibundă după declarațiile lui Călin Georgescu: ”Ca să îl votezi încă o dată…”

Cristian Tudor Popescu a reacționat dur după surpriza din primul tur al alegerilor prezidențiale 2024, când Călin Georgescu s-a clasat pe locul 1, în fața Elenei Lasconi. CTP este de părere că foarte mulți dintre simpatizanții candidatului independent nici n-au știut bine cum îl cheamă, înainte să pună ștampila pe buletinul de vot. Ce crede […]
CTP, reacție furibundă după declarațiile lui Călin Georgescu: ”Ca să îl votezi încă o dată...”

A murit Adrian, polițistul care s-a împușcat în cap în ziua alegerilor. Avea doar 22 de ani

Tragedie greu de descris pentru o familie din Giurgiu! Adrian a sfârșit la doar 22 de ani, după ce a fost găsit împușcat în cap. Tânărul era polițist de frontieră și avea tot viitorul înainte. Din păcate, acesta a pierit, marți, la un spital din Capitală. Nimeni n-a mai putut face nimic pentru a-l salva. […]
A murit Adrian, polițistul care s-a împușcat în cap în ziua alegerilor. Avea doar 22 de ani

Soția lui Călin Georgescu recunoaște că a născut prin cezariană! ”Mai aveam doar 3 luni de trăit”

Cristela Georgescu tună și fulgeră după ce declarațiile soțului ei referitoare la avort și cezariană au devenit virale pe internet și au stârnit o mulțime de controverse. Soția candidatului independent la alegerile prezidențiale 2024 susține că afirmațiile lui Călin Georgescu au fost scoase din context. Aceasta a dezvăluit că a născut prin cezariană ambii copii, […]
Soția lui Călin Georgescu recunoaște că a născut prin cezariană! ”Mai aveam doar 3 luni de trăit”

Țeapa vieții pentru doi americani, care au închiriat o mașină în România. De necrezut ce au pățit

Țara noastră a ajuns să fie tot mai vizitată de turiștii de peste hotare datorită frumuseților ei și peisajelor de vis. Mulți sunt cei care au parte de experiențe minunate pe meleagurile noastre, însă mai sunt și cazuri când străinii se confruntă cu situații dificile. Spre exemplu, doi americani au povestit pe șleau în mediul […]
Țeapa vieții pentru doi americani, care au închiriat o mașină în România. De necrezut ce au pățit

Adelin a pierit la doar 14 ani, după ce tatăl său a pierdut controlul mașinii! Își dorea să ajungă fotbalist: „Un viitor Gică Popescu”

Tragedie fără margini pentru o familie din Dolj! Adelin Neață s-a stins din viață la doar 14 ani, în urma unui tragic accident. Adolescentul avea o viață întreagă înainte și visa să ajungă fotbalist. Acesta juca fotbal la o echipă de juniori din Craiova, era foarte talentat, iar mulți îl comparau cu Gică Popescu. Cum […]
Adelin a pierit la doar 14 ani, după ce tatăl său a pierdut controlul mașinii! Își dorea să ajungă fotbalist: „Un viitor Gică Popescu”

Bursa românească, în colaps după victoria lui Călin Georgescu! Cu cât se vor mări ratele, din 2025

Bursa românească este pe „roșu”, după ce Călin Georgescu a ajuns pe locul 1 în primul tur al alegerilor prezidențiale 2024. Toți indicii Bursei de Valori București au scăzut considerabil, în momentul în care s-a văzut victoria candidatului independent de la primul scrutin al alegerilor pentru președinția României. Cu cât se pot mări ratele românilor […]
Bursa românească, în colaps după victoria lui Călin Georgescu! Cu cât se vor mări ratele, din 2025

Cosmin, fiul lui Călin Georgescu, declarație controversată: ”Nu am sărbătorit victoria!” Va dezvălui mai multe după turul 2 al alegerilor

Călin Georgescu a fost surpriza din primul tur al alegerilor prezidențiale 2024, ocupând primul loc, urmat fiind de Elena Lasconi. În acest moment, candidatul independent la președinția României se află în topul clasamentelor, reușind să obțină nu mai puțin de 22,95% dintre voturi. Și-a adjudecat clar locul 1 din turul I pentru scaunul de la […]
Cosmin, fiul lui Călin Georgescu, declarație controversată: ”Nu am sărbătorit victoria!” Va dezvălui mai multe după turul 2 al alegerilor

(P) Călătorii și frumusețe: menține-ți rutina de îngrijire a pielii în deplasare

Călătoriile sunt o experiență incitantă, dar îți pot afecta pielea. Stresul legat de călătorie, schimbarea fusului orar și expunerea la agenții poluanți o pot afecta. De la cabinele cu aer uscat ale avioanelor la schimbările de climă și de calitate a apei, pielea ta suportă o serie de încercări în timpul vacanțelor. Pentru a-ți păstra […]
(P) Călătorii și frumusețe: menține-ți rutina de îngrijire a pielii în deplasare

Diana Șoșoacă, premier în guvernul lui Călin Georgescu? Ce condiție i-a pus, în cazul că va câștiga alegerile

Diana Șoșoacă are o propunere bombă pentru Călin Georgescu! Dacă candidatul independent la alegerile prezidențiale 2024 vrea să fie susținut de partidul S.O.S România, în turul II, atunci Șoșoacă i-a dat de veste că trebuie s-o pună premierul țării. Aceasta nu este dispusă să-l ajute gratis pe Georgescu, în cursa lui pentru scaunul de la […]
Diana Șoșoacă, premier în guvernul lui Călin Georgescu? Ce condiție i-a pus, în cazul că va câștiga alegerile