Irina Rasoveanu

Irina Rasoveanu a terminat studiile Facultății de Jurnalism și Științele Cmunicării, în cadrul Univeristății din București. A făcut primii pași în domeniul jurnalistic încă din anul doi de facultate. A început prin stagii de practică, atât în presa scrisă, la Libertatea, cât și în televiziune, la Antena 1 și Antena 3. Mai apoi, s-a angajat la Antena Stars, unde a fost redactor și reporter mai mult de 3 ani. Acolo a realizat o mulțime de materiale și interviuri atât pentru știri, cât și pentru emisiunea matinală.

În luna octombrie a anului 2023, a făcut un salt important pentru cariera ei, trecând de la televiziune la presa scrisă și ocupând, până în prezent, postul de redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. Printre altele, Irina a gestionat site-ul uneia dintre cele mai mari școli de cursuri afterwork din România.

Contact: irina.rasoveanu@cancan.ro

Vezi mai mult

Cum arată și cu ce se ocupă părinții Ramonei Olaru, de fapt. Asistenta de la Neatza îi ajută cu bani: ”Sunt asumată!”

Ramona Olaru a fost mereu sinceră și nu s-a ferit să vorbească despre viața ei, înainte de celebritate. Asistenta de la Neatza cu Răzvan și Dani a trăit în sărăcie, dar a avut ambiția necesară astfel încât să își depășească singură condiția. De asemenea, ea a dezvăluit și cu ce se ocupă părinții ei.  Ramona […]
Cum arată și cu ce se ocupă părinții Ramonei Olaru, de fapt. Asistenta de la Neatza îi ajută cu bani: ”Sunt asumată!”

Adevăratul motiv pentru care Kate Middleton și Meghan Markle s-au certat. Ce s-a întâmplat cu câteva ore înainte de nunta actriței cu prințul Harry

Nu mai este un secret faptul că Meghan Markle și Kate Middleton nu sunt în relații tocmai bune. După ce s-au mutat din Marea Britanie, Prințul Harry și soția lui au făcut o serie de dezvăluiri incendiare despre ducii de Wales. Cele două cumnate nu au reușit să ajungă la sentimente mai bune, iar una […]
Adevăratul motiv pentru care Kate Middleton și Meghan Markle s-au certat. Ce s-a întâmplat cu câteva ore înainte de nunta actriței cu prințul Harry

BANC | ”Bună, am numărul tău din telefonul soțului meu”

Dragi cititori, CANCAN.RO vă propune un banc de nota 10 pentru vă aduce zâmbetul pe buze! Gluma constă între un schimb de mesaje inofensiv care se transformă într-o discuție hilară. Sperăm să vă facă ziua mai bună. Spor la citit! – Bună! Am numărul tău din telefonul soțului mei, Mihai. Când pot trece și eu […]
BANC | ”Bună, am numărul tău din telefonul soțului meu”

Test IQ | Găsește toate diferențele dintre aceste 2 imagini. Dacă o faci în 25 de secunde, ești un geniu

CANCAN.RO vă propune astăzi un test IQ foarte interesant. Așa cum puteți observa, mai sus, există două imagini care par a fi identice. Totuși, există câteva diferențe, iar provocarea este să le descoperiți. Cei care reușesc să le identifice pe toate în 25 de secunde sunt adevărate genii. Testele IQ sunt instrumente necesare pentru a […]
Test IQ | Găsește toate diferențele dintre aceste 2 imagini. Dacă o faci în 25 de secunde, ești un geniu

Cum arată hotelul construit de soția lui Adrian Minune. Are 3 etaje, iar la parter este un restaurant cu specific mediteraneean

Adrian Minune (49 de ani) și-a construit o carieră impresionantă în industria muzicală din România. În tot aceste timp a fost susținut de soția sa, Cati Simionescu (48 de ani). Ea s-a dedicat familiei, copiilor și, mai apoi, nepoților. Însă, acum a decis să devină o femeie de afaceri. Partenera de viață a celebrului artist […]
Cum arată hotelul construit de soția lui Adrian Minune. Are 3 etaje, iar la parter este un restaurant cu specific mediteraneean

Scandal cu pumni și înjurături la ziua iubitei lui Selly! Alexia Eram și Mario Fresh au rămas interziși!

A fost mare petrecere în Capitală în cinstea Smarandei Știrbu, iubita lui Selly. Tânăra a împlinit 23 de ani și a sărbătorit într-un club exclusivist din Capitală. A pus totul la punct: temă, muzică, ținută, tort pe 3 etaje, însă nu a putut preveni și scandalurile care au avut loc, două la număr. Ambele au […]
Scandal cu pumni și înjurături la ziua iubitei lui Selly! Alexia Eram și Mario Fresh au rămas interziși!

Impozit de 70% pentru români. Cum se poate aplica cea mai usturătoare taxă

Românii fac față cu greu cheltuielilor, în ciuda promisiunii făcute de politicieni cu privire la faptul că nu vor crește taxele. În acest caz, intervine un fenomen care afectează populația, iar unii oameni vor ajunge să plătească 70% impozit. Specialiștii au explicat că traiul românilor nu va deveni mai ușor din cauza inflației. Acesta este […]
Impozit de 70% pentru români. Cum se poate aplica cea mai usturătoare taxă

Victoraș Micula, cadouri fără număr pentru Larisa Popa! Ce se întâmplă între milionar și fosta angajată a lui Pescobar

Victoraș Micula, cunoscut pentru extravaganțele sale, nu se uită la bani atunci când vrea să cucerească o femeie. De data aceasta, i-ar fi picat cu tronc nimeni alta decât Larisa Popa. Iar pentru a-i atrage atenția, milionarul i-a oferit cadouri fără număr fostei managere de la Taverna Racilor, restaurantul deținut de Pescobar. În ultima perioadă, […]
Victoraș Micula, cadouri fără număr pentru Larisa Popa! Ce se întâmplă între milionar și fosta angajată a lui Pescobar

Vlad Drăgulin renunță la burlăcie! Cel mai bun prieten al lui Mihai Bendeac vrea să devină tată de fată: ”Gata! Sunt pregătit”

Vlad Drăgulin (33 de ani) și-a surprins fanii cu o serie de declarații în care a mărturisit că vrea să devină tată. Cel mai bun prieten al lui Mihai Bendeac a precizat că își dorește foarte mult o fetiță. Mai mult decât atât, el a susținut că este pregătit să facă acest pas. Vlad Drăgulin […]
Vlad Drăgulin renunță la burlăcie! Cel mai bun prieten al lui Mihai Bendeac vrea să devină tată de fată: ”Gata! Sunt pregătit”

Acum se explică totul! Ce făcea Elena, pe atunci încă soţia lui CRBL, pe 7 februarie

Separarea dintre CRBL și soția sa, Elena, a luat prin surprindere pe toată lumea. Cei doi erau căsătoriți de 16 ani și păreau că formează unul dintre cele mai solide cupluri de la din țară. Dar iată că au decis pună punct căsniciei. Anunțul a fost făcut cu o zi în urmă, pe 4 aprilie. […]
Acum se explică totul! Ce făcea Elena, pe atunci încă soţia lui CRBL, pe 7 februarie

Scene şocante la Survivor, în miez de noapte: „Era să murim”

Scene tulburătoare la Survivor All Stars! Un moment șocant a avut loc în tabăra Faimoșilor. Concurenții au fost luați prin surprindere și s-au speriat la maximum. Unul dintre ei chiar a susținut că puteau să moară. Survivor All Stars este o emisiune complexă, cu provocări, teste, scandaluri, chiar și povești de dragoste. De asemenea, sunt […]
Scene şocante la Survivor, în miez de noapte: "Era să murim"

Doliu în sportul românesc! Tică Tănase a murit

Este doliu în lumea sportului românesc! Tică Tănase, cel mai longeviv antrenor din țara noastră, s-a stins din viață cu o lună înainte să împlinească vârsta de 99 de ani. A condus de pe banca tehnică peste 2.000 de partide oficiale.  Tică Tănase s-a născut în data de 28 mai 1925, la Ploiești și a […]
Doliu în sportul românesc! Tică Tănase a murit

Iluzie optică pentru genii | Puţini sunt cei care pot observa tigrul ascuns în imagine

Dragi cititori, nu uitați să dedicați câteva momente și pentru a vă antrena mintea. CANCAN.RO vă pune la dispoziție o iluzie optică pentru genii menită să vă dezvolte spiritul de observare și să vă testeze modul de concentrare. Tot ce trebuie să faceți este să găsiți tigrul ascuns din imaginea de mai sus. Testele IQ […]
Iluzie optică pentru genii | Puţini sunt cei care pot observa tigrul ascuns în imagine

Bancul de vineri dimineaţa | Patru prieteni se cazează la hotel, câte doi în cameră

Dragi cititori, pentru dimineața zilei de vineri, am pregătit un banc de nota 10. Vacanța unor prieteni pare să nu fie atât de ”odihnitoare” pentru unii dintre ei, însă problema se rezolvă într-un mod hilar. Spor la citit! Patru prieteni în vacanță se cazează la hotel, câte doi în cameră. A doua zi de dimineață, […]
Bancul de vineri dimineaţa | Patru prieteni se cazează la hotel, câte doi în cameră

Scandal și acuzații dure la adresa Pro TV, după ce Andrei Ciobanu a fost salvat de Domnul Dan de la eliminarea din Survivor All Stars

Situație controversată și unică în istoria Survivor! Andrei Ciobanu a fost eliminat joi seara, dar a fost salvat de Domnul Dan și întors din drum. Concurentul nu a mers în echipa lui, ci in tribul Războinicilor. Decizia producătorilor de la Pro TV a stârnit revoltă în rândul telespectatorilor. Ediția Survivor All Stars difuzată joi seara, […]
Scandal și acuzații dure la adresa Pro TV, după ce Andrei Ciobanu a fost salvat de Domnul Dan de la eliminarea din Survivor All Stars

BANC | Bulă și noua lui iubită, pe o bancă, în parc

Dragi cititori, începe să se simtă atmosfera de weekend. Așadar, CANCAN.RO a pregătit un banc savuros pentru a vă relaxa și a vă aduce zâmbetul pe buze. Gluma îi are în prim-plan pe Bulă, personajul preferat al românilor, și pe iubita sa. Spor la citit!  Bulă și noua lui iubită, pe o bancă, în parc. […]
BANC | Bulă și noua lui iubită, pe o bancă, în parc

Gabriela Cristea, acuzată că folosește chimicale pentru cozonaci și prăjituri. Fanii, îngrijorați după ce au comandat produsele

Gabriela Cristea are probleme cu noua afacere! Prezentatoarea TV s-a lansat în lumea cofetăriei și vinde cozonaci și prăjituri făcute în casă. Totuși, după ce a postat un filmuleț în care arăta câteva ingrediente pe care le folosește, oamenii au început să o critice. Soția lui Tavi Clonda a fost acuzată că folosește chimicale pentru […]
Gabriela Cristea, acuzată că folosește chimicale pentru cozonaci și prăjituri. Fanii, îngrijorați după ce au comandat produsele

Nervi și revoltă la noul termen în procesul lui Vlad Pascu! Tânărul care a provocat tragedia din 2 mai nu va fi judecat pentru omor calificat: ”Să vă fie rușine”

Vlad Pascu nu va fi judecat pentru omor calificat, potrivit deciziei judecătorilor de la termenul de azi. Părinții tinerilor uciși în tragedia de la 2 mai sunt revoltați. Tatăl Robertei nu a mai rezistat să stea în sala de judecată și a ieșit plin de nervi, trântind ușa instituției. Tragedia din 2 mai a creat […]
Nervi și revoltă la noul termen în procesul lui Vlad Pascu! Tânărul care a provocat tragedia din 2 mai nu va fi judecat pentru omor calificat: ”Să vă fie rușine”

Philipp Plein a petrecut Paștele cu fosta iubită, deși va face un copil cu Andreea Sasu: „Se va întoarce la ea”

În urmă cu doar două zile, Andreea Sasu (34 de ani) a confirmat că este într-o relație cu Philipp Plein și că urmează să aibă un copil cu el. Totuși, designerul și-a surprins fanii după ce s-a afișat din nou cu Lucia, fosta iubită. Cei doi au petrecut Paștele împreună și au făcut publice mai […]
Philipp Plein a petrecut Paștele cu fosta iubită, deși va face un copil cu Andreea Sasu: "Se va întoarce la ea"

Sânziana Negru și Laura Giurcanu au surprins la Chefi la Cuțite cu un preparat inspirat din America Express. Cum au reacționat cei patru jurați

Sânziana Negru și Laura Giurcanu și-au făcut apariția în platoul Chefi la Cuțite. Cele două au gătit un preparat inspirat din aventurile lor din America Express. Jurații au avut o serie de replici tăioase atunci când au gustat din mâncarea pregătită de câștigătoarele show-ului de pe Antena 1. Sânziana Negru și Laura Giurcanu au atras […]
Sânziana Negru și Laura Giurcanu au surprins la Chefi la Cuțite cu un preparat inspirat din America Express. Cum au reacționat cei patru jurați

Margherita de la Clejani, prima apariție după ce a dispărut din viața publică. Nu mai arată aşa cum o ştiai

Margherita de la Clejani a dispărut de o bună perioadă din viața publică. După mai multe controverse în care a fost implicată, fiica Vioricăi și a lui Ioniță a preferat să stea retrasă. Ei bine, de curând a reapărut în fața fanilor și este total schimbată. În urmă cu mult timp, Margherita de la Clejani […]
Margherita de la Clejani, prima apariție după ce a dispărut din viața publică. Nu mai arată aşa cum o ştiai

Cum arată casa de lux a Romaniţei Iovan, cu mobilier unicat, din Primăverii? Seamănă cu un palat austriac

Romanița Iovan se poate lăuda cu o casă de vis. Creatoarea de modă locuiește într-o vilă luxoasă, în prestigiosul cartier Primăverii din București. Aceasta a ales piese de mobilier unicate, printre care obiect identic celui pe care l-a avut Coco Chanel. Casa, în care Romanița Iovan a locuit și alături de fostul său soț, regretatul […]
Cum arată casa de lux a Romaniţei Iovan, cu mobilier unicat, din Primăverii? Seamănă cu un palat austriac

Mirela Retegan a refăcut Gaşca Zurli şi au plecat cu toţii în turneu: „Nu mă opresc”

Gașca Zurli a trecut prin momente dificile, după ce 3 dintre actorii de bază și-au dat demisia și au făcut o serie de acuzații serioase. Totuși, Mirela Retegan nu se lasă doborâtă și se întoarce cu forțe proaspete. Fondatoarea proiectului pentru copii a refăcut trupa și a anunțat primul turneu în noua formulă. Mai mult, […]
Mirela Retegan a refăcut Gaşca Zurli şi au plecat cu toţii în turneu: "Nu mă opresc"

Kate Middleton, părăsită de Prinţul William. Obligat să o lase în urmă. Ce urmează pentru cuplul regal

Familia Regală Britanică trece prin una dintre cele mai grele perioade, după ce Regele Charles și Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. Acum, Prințul WIlliam este obligat să o lase în urmă pe soția sa. Presa internațională a oferit lămuriri despre ce urmează pentru cuplul regal. Prințul William a vrut să o susțină pe […]
Kate Middleton, părăsită de Prinţul William. Obligat să o lase în urmă. Ce urmează pentru cuplul regal

BANCUL ZILEI | Șeful și secretara îngrijorată

Dragi cititori, CANCAN.RO a pregătit un banc fabulos menit să stârnească hohote de râs. În acest fel, puteți să începeți ziua bine, într-o notă veselă, Mai exact, gluma surprinde conversația dintre o secretară îngrijorată și șeful său. Motivul pentru care angajata își pune semne de întrebare este unul hilar. Spor la citit! Secretara ajunge la […]
BANCUL ZILEI | Șeful și secretara îngrijorată

Nu se mai ascund! Romeo și Julieta de Survivor: Primul cuplu format la All Stars de la Pro TV

Survivor All Stars nu este doar o competiție sportivă, ci și un experiment social. Reality show-ul Pro TV s-a transformat într-o adevărată poveste de dragoste shakespeariană, o „Romeo și Julieta” a zilelor noastre. Acum s-a format și primul cuplu din Republica Dominicană. Survivor România este o emisiune complexă, cu suspans, competiție, certuri, dar și… dragoste. […]
Nu se mai ascund! Romeo și Julieta de Survivor: Primul cuplu format la All Stars de la Pro TV

Top 10 cei mai bogați oameni din istorie! Cel mai ”sărac” dintre ei a avut o avere estimată la 340 de miliarde de dolari

În timp ce unii oameni se luptă să supraviețuiască de la o zi la alta, alții se pot lăuda cu sume de bani impresionante. Într-un top 10 cele mai bogate persoane din istorie, cel mai ”sărac” a avut o avere estimată la 340 de miliarde de dolari.  Unii oameni s-au bucurat de atât de mulți […]
Top 10 cei mai bogați oameni din istorie! Cel mai ”sărac” dintre ei a avut o avere estimată la 340 de miliarde de dolari

Localitatea din România care este în pragul dispariției! Doar 7 oameni mai locuiesc aici: ”Ne mănâncă sălbăticiunile”

În timp ce unele zone din România înfloresc, altele sunt pe cale de dispariție. Într-o localitate din România au mai rămas doar 7 oameni, iar singurele lor surse de venit sunt animalele și culturile agricole. Toți se ajută între ei și se luptă să supraviețuiască. Satul Novăcești, comuna Bistra din județul Alba, a rămas pustiu. […]
Localitatea din România care este în pragul dispariției! Doar 7 oameni mai locuiesc aici: ”Ne mănâncă sălbăticiunile”

Theo Rose, anunț despre al doilea copil: ”Anghel a mai nerăbdător decât mine!”

Theo Rose și Anghel Damian formează unul dintre cele mai apreciate cupluri din showbiz. Relația lor a fost completată perfect de venirea pe lume a băiețelului lor, Sahsa Ioan. Acum, la aproape un an de la naștere, artista a făcut anunțul despre al doilea copil. Iubitul ei este nerăbdător să devină tată din nou. La […]
Theo Rose, anunț despre al doilea copil: ”Anghel a mai nerăbdător decât mine!”

Prăpăd în Capitală! Zeci de copaci la pământ și mașini avariate din cauza vântului puternic

Furtuna a făcut ravagii în Capitală! Vântul extrem de puternic a lăsat dezastru în urma sa. Zeci de copaci au căzut la pământ, multe mașini au fost avariate, iar unele acoperișuri s-au dărâmat. De asemenea, există elemente de construcție care sunt în pericol de cădere. Operatorii 112 au primit o avalanșă de sesizări. Codul portocaliu […]
Prăpăd în Capitală! Zeci de copaci la pământ și mașini avariate din cauza vântului puternic

Maria, o gravidă din Bacău, a murit după ce a fost lăsată în agonie 12 ore. Femeia de 38 de ani a mers la spital pentru că avea dureri

Maria s-a stins din viață la doar 38 de ani, fiind gravidă în luna a 4-a. Tânăra a început să se simtă foarte rău și ajuns la Maternitatea din Bacău. Medicii au constat că sarcina se oprise din evoluție, însă au operat-o abia după 12 ore de la internare. Din păcate, nu s-a mai putut […]
Maria, o gravidă din Bacău, a murit după ce a fost lăsată în agonie 12 ore. Femeia de 38 de ani a mers la spital pentru că avea dureri

Iluzie optică virală | Găsește broscuța din imagine. Geniile o descoperă în 10 secunde

Dragi cititori, CANCAN.RO vă propune un test IQ menit să vă ajute în dezvoltarea abilităților de concentrare și observare. În imaginea de mai sus, puteți vedea o iluzie optică pe care trebuie să o deslușiți. Mai exact, provocarea este aceea de a găsi broasca din fotografie în 10 secunde. Mult succes! Testele de inteligență au […]
Iluzie optică virală | Găsește broscuța din imagine. Geniile o descoperă în 10 secunde

„Prințesei Kate i-a fost extirpată o parte din intestin”. Celebru medic oncolog, dezvăluiri de ultimă oră

Kate Middleton (42 de ani) a anunțat că suferă de cancer, dar nu a dat alte detalii despre diagnosticul său. Astfel, mai mulți specialiști au încercat să identifice, pe baza istoricului său medical, despre ce formă a bolii este vorba. Un renumit medic oncolog a explicat că Prințesa de Wales nu ar avea, de fapt, […]
"Prințesei Kate i-a fost extirpată o parte din intestin”. Celebru medic oncolog, dezvăluiri de ultimă oră

Robert, un asistent medical din Dâmbovița, a murit fulgerător sub privirea neputincioasă a soției la doar 30 de ani. Cu o zi înainte fusese la Urgențe și acuza dureri de cap

Moarte fulgerătoare în Dâmbovița! Robert Gabriel Lițescu, un asistent medical, s-a stins din viață la doar 30 de ani. Tânărul a murit chiar în fața soției și a copilului său. Familia este în stare de șoc pentru că bărbatul fusese cu o zi înainte la Urgențe, iar medicii i-au spus că nu are nicio problemă. […]
Robert, un asistent medical din Dâmbovița, a murit fulgerător sub privirea neputincioasă a soției la doar 30 de ani. Cu o zi înainte fusese la Urgențe și acuza dureri de cap

Cum arată inelul de logodnă pe care Ema Uta l-a primit de la Alex Bodi, în Maldive. Bijuteria este spectaculoasă!

Alex Bodi nu s-a uitat niciodată la bani atunci când a fost vorba despre femeile importante din viața lui. Vacanțe exclusiviste, mașini de lux, bijuterii cu diamante… a cumpărat tot ce a fost nevoie pentru a-și vedea partenerele fericite. Ei bine, nici de această dată nu s-a lăsat mai prejos. Afaceristul a scos din buzunar […]
Cum arată inelul de logodnă pe care Ema Uta l-a primit de la Alex Bodi, în Maldive. Bijuteria este spectaculoasă!

Boala psihică de care ar suferi Mirel, studentul de 23 de ani care i-a devenit călău Andreei: ”A pierdut contactul cu realitatea și…”

Oamenii sunt în continuare șocați de crima din Timișoara și se întreabă cum un tânăr de 23 de ani, văzut drept o persoană liniștită, a putut recurge la o asemenea cruzime. Un psihoterapeut a analizat comportamentul lui Mirel Dragomir și a vorbit despre tulburările de personalitate care l-ar fi făcut să o ucidă pe Andreea […]
Boala psihică de care ar suferi Mirel, studentul de 23 de ani care i-a devenit călău Andreei: ”A pierdut contactul cu realitatea și...”

Nicolae Guță, vizat de ANAF după ce a făcut istorie pe TikTok. În doar 4 ore, manelistul a primit donații de 200.000 de dolari

Nicolae Guță nu a atras doar bani în ultima perioadă, ci și atenția celor de la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Inspectorii l-au luat în vizor pe manelist după ce a câștigat sume uriașe de bani pe TikTok. În doar 4 ore, internauții i-au donat 200.000 de dolari. În ultima perioadă, Nicolae Guță, supranumit […]
Nicolae Guță, vizat de ANAF după ce a făcut istorie pe TikTok. În doar 4 ore, manelistul a primit donații de 200.000 de dolari

Afacerea cu care acești doi români întorși din Anglia au dat lovitura în satul Grãjdeni. Cum s-au îmbogățit Iulian și Monica Hazazub

Iulian (38 de ani) și Monica Hazazub (42 de ani) sunt doi români care au încercat să își facă un rost peste hotare. Timp de 12 au locuit în Londra, însă nu le-a fost deloc ușor. Un accident de muncă i-a făcut să privească viața diferit. Așadar, au decis să se întoarcă în România și […]
Afacerea cu care acești doi români întorși din Anglia au dat lovitura în satul Grãjdeni. Cum s-au îmbogățit Iulian și Monica Hazazub

Laura Cosoi a aflat sexul și numele celui de-al patrulea copil, cu doi ani înainte să rămână însărcinată: ”Acest bebeluș mi-a apărut într-un vis…”

Laura Cosoi (42 de ani) a făcut dezvăluiri surprinzătoare despre a patra sarcină. Celebra actriță a mărturisit că, în urmă cu doi ani, și-a visat bebelușul. Mai mult decât atât, în acest fel, ea a aflat sexul și numele copilului. La finalului anului trecut, Laura Cosoi a trecut prin momente grele, după ce mama ei […]
Laura Cosoi a aflat sexul și numele celui de-al patrulea copil, cu doi ani înainte să rămână însărcinată: ”Acest bebeluș mi-a apărut într-un vis...”

Reţeta de zacuscă de post cu doar 4 ingrediente şi condimente. Secretul lui Marius Gălan, de la Pro TV

Unul dintre cei mai cunoscuți chefi din mediul online a propus o super-rețetă de zacuscă pentru post cu doar 4 ingrediente și condimente. Marius Gălan, de la Pro TV, a explicat toți pașii pentru acest preparat. Marius Gălan a devenit cunoscut în mediul online după ce a apărut la emisiunea lui Cătălin Măruță de la […]
Reţeta de zacuscă de post cu doar 4 ingrediente şi condimente. Secretul lui Marius Gălan, de la Pro TV

Dani Mocanu, „călcat” de mascați la primul concert după ce a scăpat de arestul la domiciliu. Avem imaginile

Ghinion pentru Dani Mocanu! Reîntoarcerea pe scenă nu a fost așa cum se aștepta. Cântărețul s-a trezit cu mascații peste el, la primul concert după ce a scăpat de problemele cu legea. Doar două melodii a apucat să cânte până când forțele de ordine și-au făcut apariția. După un an, Dani Mocanu a scăpat de […]
Dani Mocanu, "călcat" de mascați la primul concert după ce a scăpat de arestul la domiciliu. Avem imaginile

Reacţia fabuloasă a unui englez, după ce a călătorit cu un tren vechi de 60 de ani, la noi în ţară

Un englez a împărtășit experiența sa în România. Tânărul este un împătimit al călătoriilor și are un canal de Youtube special, unde le arată urmăritorilor locurile pe care le vizitează. De această dată, a ajuns la noi în țară și a vrut să povestească despre plimbarea cu un tren de noapte al CFR Călătorit vechi […]
Reacţia fabuloasă a unui englez, după ce a călătorit cu un tren vechi de 60 de ani, la noi în ţară

Poşta Română intră în grevă! Ce se întâmplă cu pensiile românilor, în aprilie 2024

Angajații de la Poșta Română intră în grevă! Oamenii se pregătesc de protest, iar conducerea companiei a luat la cunoștință decizia sindicatului de a declanșa conflictul colectiv de muncă. Șefii sunt dispuși să ia toate măsurile necesare pentru a depăși această situație. În cadrul unui comunicat oficial, Compania Națională Poșta Română a transmis că a […]
Poşta Română intră în grevă! Ce se întâmplă cu pensiile românilor, în aprilie 2024

Cum păstrează Marcel Pavel flacăra iubirii vie, după 30 de ani de relație: ”Dacă se ajunge la conflicte…”

Viața i-a surâs pe toate planurile lui! Marcel Pavel (64 de ani). Artistul se bucură de o carieră strălucitoare, dar și de o căsnicie de neclintit. El și soția lui, Violeta, trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de mai bine de 30 de ani. Îndrăgitul cântăreț a dezvăluit cum reușește să păstreze flacăra iubirii vie […]
Cum păstrează Marcel Pavel flacăra iubirii vie, după 30 de ani de relație: ”Dacă se ajunge la conflicte...”

Angajaţii care nu vor avea liber de Paşte! Pentru ei, este total interzis

În 2024, anul curent, Paștele ortodox va fi sărbătorit pe data de 5 mai. Astfel, românii au dreptul la două zile libere în acea perioadă. Totuși, există angajați care nu se bucură de acest aspect. Pentru ei, este total interzis să lipsească de la locul de muncă. Pe lângă zilele de Paște, românii sunt liber […]
Angajaţii care nu vor avea liber de Paşte! Pentru ei, este total interzis

Tabelul banilor la români | Cât de bogat o să fii, de fapt, în funcție de ziua în care te-ai născut

Se spune că ”banii nu aduc fericirea”, dar mulți oameni și-ar dori un statut financiar bun. Ei bine, chiar dacă pe moment nu stai foarte bine la acest capitol, în viitor lucrurile se pot schimba. Află, cât de bogat o să fii, de fapt, în funcție de ziua în care te-ai născut. Se pare că […]
Tabelul banilor la români | Cât de bogat o să fii, de fapt, în funcție de ziua în care te-ai născut

Astrologul Prinţesei Diana i-a prezis viitorul lui Kate Middleton şi a văzut coincidenţe stranii. Ce se va întâmpla în 6 luni

Kate Middleton trece prin una dintre cele mai grele perioade din viața ei, după ce a fost diagnosticată cu cancer. Acum, la aproape două săptămâni de la anunțul despre boală, au ieșit la iveală noi detalii. Astrologul Prințesei Diana i-a prezis viitorul soției Prințului William și a explicat ce urmează să se întâmple în 6 […]
Astrologul Prinţesei Diana i-a prezis viitorul lui Kate Middleton şi a văzut coincidenţe stranii. Ce se va întâmpla în 6 luni

BANC | „Bulă, vrei să ne jucăm de-a doctorița și pacientul?”

Dragi cititori, pentru a avea parte de un început de săptămână mai frumos, CANCAN.RO vă propune un banc fabulos cu Bulă, personajul preferat al românilor atunci când vine vorba despre glume. În plus, nu este singur, ci alături de partener sa… Bubulina. – Bulă, vrei să ne jucăm de-a doctorița și pacientul? – Da, Bubulino. […]
BANC | "Bulă, vrei să ne jucăm de-a doctorița și pacientul?"

Tragedie românească! Raul, Alex și Cristian au murit într-un accident rutier cumplit

Raul, Alex și Cristian, cu vârste de 17, 18 și 23 de ani, și-au pierdut viața într-un accident teribil care a avut loc în județul Neamț. Mașinile în care se aflau s-au ciocnit și au ieșit de pe carosabil, intrând în curtea unei familii. Alte trei persoane, un tânăr de 18 ani și două fete […]
Tragedie românească! Raul, Alex și Cristian au murit într-un accident rutier cumplit

Alertă în România! Constantin, un tânăr de 21 de ani, a dispărut fără urmă. Sunați la 112 dacă îl vedeți

Autoritățile din România sunt în alertă! Constantin Vitulescu, un tânăr de 21 de ani, a dispărut fără urmă. Poliția a cerut ajutorul cetățenilor pentru a-l găsi. Așadar, cine îl vede, este rugat să sune la 112! Peste 1.000 de persoane figurează dispărute pe pagina Poliției Române. Unele dintre anunțuri sunt vechi de câțiva ani, iar […]
Alertă în România! Constantin, un tânăr de 21 de ani, a dispărut fără urmă. Sunați la 112 dacă îl vedeți

Poliția alertată într-un mall din București duminică la prânz! “Teroristul” Andrei Versace, imobilizat după un atentat la bustul gol!

Andrei Versace a fost reținut de polițiști, după un ”atentat” ca în filmele de comedie.  ”Regele fițelor” a intrat într-un mall din Capitală dezbrăcat la bustul gol, a luat o sticlă de apă și a stropit pe toată lumea din jur. Potrivit primelor informații, acesta părea că se află sub influența unor substanțe necunoscute și, […]
Poliția alertată într-un mall din București duminică la prânz! “Teroristul” Andrei Versace, imobilizat după un atentat la bustul gol!

Cum arată casa în care locuiește Mihaela Rădulescu. Vila din Monaco are o curte generoasă și obiecte de artă

În urmă cu mai bine de 15 ani, Mihaela Rădulescu (54 de ani) a părăsit România și s-a mutat în Monaco. Vedeta și-a achiziționat o vilă impresionantă pe care a amenajat-o după bunul său plac. În plus, locuința are piscină și o priveliște spectaculoasă.  După divorțul de Elan Schwartzenberg, Mihaela Rădulescu și-a refăcut viața alături […]
Cum arată casa în care locuiește Mihaela Rădulescu. Vila din Monaco are o curte generoasă și obiecte de artă

Cine este Prințul Edward, cel care îl va înlocui pe Regele Charles. A fost cel mai dur dintre toți prinții Marii Britanii

Familia Regală Britanică se confruntă cu o criză fără precedent. După ce au fost diagnosticați cu cancer, Regele Charles (75 de ani) și nora sa, Kate Middleton (42 de ani), au fot nevoiți să renunțe la îndatoririle publice pe perioada tratamentului. De asemenea, Prințul William și-a redus activitatea pentru a fi alături de familie. Astfel, […]
Cine este Prințul Edward, cel care îl va înlocui pe Regele Charles. A fost cel mai dur dintre toți prinții Marii Britanii

Cum a venit îmbrăcată Carmen Iohannis la slujba de Înviere din Sibiu. Prima Doamnă a României a atras toată atenția

Președintele Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, au fost prezenți la slujba de Înviere, de Paștele Catolic. Sâmbătă seara, 30 martie, cei doi au mers la biserica romano-catolică ”Sfânta Treime” din Sibiu. Află, în articol, ce ținută a ales să poarte Prima Doamnă! În 2010, 2011, 2014 și 2017, Paștele a fost sărbătorit în aceeași […]
Cum a venit îmbrăcată Carmen Iohannis la slujba de Înviere din Sibiu. Prima Doamnă a României a atras toată atenția

Gestul surprinzător făcut de sora lui Mirel Dragomir, după înmormântarea Andreei. A șters tot!

A trecut mai bine de o săptămână de la crima din Timișoara, iar oamenii sunt în continuare șocați de cruzimea cu care Mirel Dragomir a ucis-o pe Andreea Morega. Tânăra nu a mai avut nicio șansă după zecile de lovituri de cuțit. Tulburați de ceea ce s-a întâmplat sunt și membrii familiei asasinului. Sora acestuia […]
Gestul surprinzător făcut de sora lui Mirel Dragomir, după înmormântarea Andreei. A șters tot!

Răzbunare ca-n filme! Ce anume i-a furat un tânăr fostei iubite, după ce s-au despărțit

Despărțirile nu sunt deloc ușoare. În timp ce unii decid de comun acord să meargă pe drumuri separate și își văd liniștiți de viață, alții preferă să se răzbune pe foștii parteneri. Așa a făcut și acest tânăr care a gândit un plan ca în filme.  O femeie a decis să pună punt relației pe […]
Răzbunare ca-n filme! Ce anume i-a furat un tânăr fostei iubite, după ce s-au despărțit

BANCUL ZILEI | „Mami, cum te-ai cunoscut cu tati?”

Dragi cititori, este ultima zi se weekend, așa că trebuie să vă bucurați de ea. CANCAN.RO a pregătit un banc fabulos pentru a vă aduce zâmbetul pe buze. Nu mai stați pe gânduri și înveseliți-vă! Spor la citit și voie bună! – Mami, cum te-ai cunoscut cu tati? – Pe internet, în martie 2020. El […]
BANCUL ZILEI | "Mami, cum te-ai cunoscut cu tati?"

Câți bani a dat Nelu Cortea pe un simplu șnițel, într-un restaurant din Viena. Mulți români mănâncă de banii ăștia o săptămână

Nelu Cortea a împărtășit imagini dintr-un turneu în care a mers alături de Cătălin Bordea. Cei doi au avut spectacole în München, Stuttgart și Viena. Ajunși în capitala Austriei, foștii concurenți de la America Express au servit masa la restaurant. Ei bine, prețurile nu au fost deloc mici. Nelu Cortea a dat pe un șnițel […]
Câți bani a dat Nelu Cortea pe un simplu șnițel, într-un restaurant din Viena. Mulți români mănâncă de banii ăștia o săptămână

Povestea de viață a lui Fănel, românul care cântă pe străzile din Bologna ca să-și întrețină familia. I-a impresionat pe italieni!

Unii români reușesc să îi impresioneze pe străini cu poveștile lor atunci când se stabilesc în altă țară. De această dată, protagonistul este Fănel, un muzician din România, care locuiește în Italia. Cu un acordeon vechi și un zâmbet cald, el își încântă publicul de peste hotare. Așa reușește să se întrețină și să își […]
Povestea de viață a lui Fănel, românul care cântă pe străzile din Bologna ca să-și întrețină familia. I-a impresionat pe italieni!

Cum arată casa din Botoșani în care a copilărit Cătălin Bordea. Juratul de la iUmor a fost crescut de bunica lui, Aspazia

Cătălin Bordea (39 de ani) nu s-a ferit niciodată să vorbească despre greutățile copilăriei sale. Mai mult decât atât, comediantul nu a uitat niciodată de unde a plecat. În urmă cu ceva timp, el a vizitat-o pe bunica sa și a filmat casa în care a locuit, alături de ea. Juratul emisiunii iUmor se mândrește […]
Cum arată casa din Botoșani în care a copilărit Cătălin Bordea. Juratul de la iUmor a fost crescut de bunica lui, Aspazia