Tânărul avea probleme psihice şi credea că se apropie sfârşitul zilei
”Poliţiştii au fost sesizaţi de cadrele medicale ale unei clinici de psihiatrie din Timişoara cu privire la faptul că un pacient în vârstă de 19 ani, internat cu afecţiuni psihice, a fost găsit decedat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, potrivit procedurilor”, a declarat Ancuţa Morariu, purtătorul de cuvânt al poliţiei.
Tânărul suferea de schizofrenie paranoidă rezistentă la tratament şi a fost găsit mort de către o asistentă. Băiatul susţinea că auzea voci care îi spuneau că se apropie sfâşitul lumii. Aceasta l-a verificat la 4.00 dimineaţa şi era în viaţă, dar la următoarea vizită l-a găsit spânzurat.
„Pacientul a fost găsit fără suflare de către o asistentă, pe terasa salonului. Acesta figura din 2016 în evidenţa medicilor cu afecţiuni psihice grave”, a declarat Andreea Borboros, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean din Timişoara.
Participă la conversație!
Intră în cont!
Intră în cont pentru a comenta
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a
limbajului
instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași
comentariu
pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Site-ul
nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru
contribuția
la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.