Badea mulțumit cu remiza cu UTA: „Este un punct de moral!”

Badea mulțumit cu remiza cu UTA: „Este un punct de moral!”

FC Argeș a rămas fără victorie în Liga 1 după ce a terminat nedecis, scor 1-1 duelul cu  UTA Arad susținut în runda a III-a a acestui sezon. Arădenii au deschis scorul în minutul 10 prin Bustea însă piteștenii au evitat eșecul în urma unei reușite semnate de Malele în minutul 76.

Ionuț Badea, antrenorul principal al piteștenilor, s-a arătat încântat după această remiză, afirmând că echipa sa este pe drumul cel bun.

„E un punct câștigat, de moral, dar arată și o realitate. Am jucat cu două echipe din play-off, două echipe care ne-au arătat limitele, iar astăzi am avut ocazii, a fost un joc pe contre. Am reacționat cu schimbările, am reușit să marcăm, să egalăm, iar apoi lucrurile au stat într-o tensiune la mijloc. Am riscat în repriza a doua, iar UTA a avut ocazii mari. Am făcut 1-1 cu UTA, o nou promovată ca și noi. E un punct de moral. O să întâlnim adversari redutabili, iar fiecare meci e important. Vreau unitate de grup, iar așa o să avem o atitudine de curaj, încredere. Urmează să muncim la acest lucru și lucrurile se vor regla în timp”, a declarat Ionuț Badea, antrenorul formației FC Argeș.

În urma acestui rezultat, piteștenii au acumulat primul punct în clasament în timp ce de partea cealaltă arădenii au bifat a treia remiză consecutivă după cele cu Viitorul, scor 1-1 și FC Voluntari, scor 0-0.

Programul etapei a III-a Liga 1
FC Argeș – UTA Arad 1-1
Dinamo București – FC Botoșani 1-1
Sâmbătă, 12 septembrie
ora 15.30 Academica Clinceni  – Chindia Târgoviște
ora 18.00 Politehnica Iași – Gaz Metan Mediaș
ora 21.00 FC Voluntari – FCSB
Duminică, 13 septembrie
ora 19.00 Astra Giurgiu – Sepsi OSK Sf Gheorghe
ora 21.30 CFR Cluj – FC Hermannstadt
Luni, 14 septembrie
ora 21.00 Viitorul Constanța – Universitatea Craiova

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce se poartă în această toamnă! Alin Gălățescu dezvăluie tendințele și pasiunile fiicei sale: „Face pictură și sculptură”
Click.ro
Ce se poartă în această toamnă! Alin Gălățescu dezvăluie tendințele și pasiunile fiicei sale: „Face pictură și sculptură”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!