Betty Salam și-a înnebunit soțul cu o rochiță interzis de sexy! Cătălin nu și-a putut ține mâinile ”acasă”

• Vedete

Chiar dacă a devenit mamă de puțin timp, fiica lui Florin Salam și-a revenit rapid la silueta inițială. Astfel, la o petrecere la care a fost invitată recent, ea a optat pentru o rochie extrem de mulată și super sexy, care a făcut-o irezistibilă în ochii soțului ei. 

Betty Stoian și Cătălin Vișănescu au o familie fericită și sunt și mai uniți de când în viața lor a apărut micuțul Matthias. Chiar dacă rolul de părinți le ocupă mult timp, cei doi nu au uitat să mențină flacăra pasiunii vie în relația lor.

Citește și BETTY ȘI-A FĂCUT UN TATUAJ MACABRU! CE ȘI-A TATUAT PE MÂNĂ FIICA LUI FLORIN SALAM

Cei doi sunt la fel de îndrăgostiți ca în prima zi, iar ultima fotografie publicată de brunetă stă drept mărturie. Betty și Cătălin au participat la un eveniment și, îmbrăcați după ultima fiță, s-au lăsat fotografiați în timp ce se îmbrațișau tandru, semn că iubirea lor este la fel de puternică precum în ziua în care s-au cunoscut.

„A fost totul perfect exact așa cum mi-am dorit eu și Cătălin. Îmi dăduseră vreo două lacrimi. Am fost foarte emoționată și de obicei nu las să se vadă lucrul ăsta„, a declarat Betty Stoian, la Antena Stars.

Cum arată Betty Stoian nemachiată

Betty Salam este una dintre artiștii foarte urmăriți și apreciați în mediul online. Iar pentru că tânăra mămică ține la relația cu publicul, își ține prietenii virtuali mereu la curent cu ceea ce face.

Cu puțin timp în urmă, fiica celebrului Florin Salam a publicat pe Instagram o fotografie cu ea complet nemachiată. Semn că nu îi este rușine să afișeze și o imagine naturală, nu doar imaginea pe care o adoptă atunci când este pe scenă.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
FOTO. O prezentatoare celebră a făcut public mesajul primit de la un bărbat! Răspunsul ei a devenit viral
Prosport.ro
FOTO. O prezentatoare celebră a făcut public mesajul primit de la un bărbat! Răspunsul ei a devenit viral
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Horoscop 31 octombrie - 5 noiembrie. Succes pentru Balanțe, Peștii au parte de oportunități profesionale și schimbări pe care le așteptau de multă vreme
Click.ro
Horoscop 31 octombrie - 5 noiembrie. Succes pentru Balanțe, Peștii au parte de oportunități profesionale și schimbări pe care le așteptau de multă vreme
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
Digi 24
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
go4it.ro
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Criză politică la Varșovia: Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, bruscat de forțele de ordine în momentul în care a încercat să intre cu forța în clădirea Tribunalului Constituțional. De la ce a pornit scandalul în Polonia
Gandul.ro

Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani