Bogdan Olteanu, condamnat la 5 ani de închisoare cu executare! Sentința este definitivă

Bogdan Olteanu, condamnat la 5 ani de închisoare cu executare! Sentința este definitivă
Bogdan Olteanu a fost condamnat la cinci ani de închisoare

Bogdan Olteanu, fostul președinte al Camerei Deputaților, a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, joi dimineața, de magistrații Curții de Apel București. El a fost acuzat de trafic de influență.

Inițial, condamnarea fusese de șapte ani, însă Curtea de Apel i-a scăzut din pedeapsă. Olteanu a fost acuzat că ar fi primit un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu pentru a interveni în numirea unei anume persoane, Liviu Mihaiu, în funcția de guvernator al rezervației Deltei Dunării. Avocatul Bogdan Olteanu, fost viceguvernator BNR, condamnat la 5 ani de închisoare, s-a predat la Poliție, la câteva ore după ce sentința a fost dată.

”Este o soluţie mult aşteptată pentru că ne aflăm deja la a patra amânare a acestei decizii. Este vorba despre o decizie definitivă dată de Curtea de Apel Bucureşti. Este un apel făcut de către Bogdan Olteanu la decizia de şapte ani de închisoare dată de magistraţii Tribunalului Bucureşti. Vorbim de un dosar instrumentat la DNA, în care Bogdan Olteanu erau acuzat că, în momentul în care a fost viceguvernator al BNR, ar fi primit mită un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vântu pentru a interveni la membrii Guvernului în favoarea numirii lui Liviu Mihaiu guvernator al Deltei Dunării.

Faptele ar fi fost comise în 2008 şi descoperite de procurori în 2016. Magistraţii vor emite aceasta sentinţă, o vor trimite către Poliţie. Poliţia va pune în executare acest mandat de detenție. Urmează să vedem dacă Bogdan Olteanu va merge el şi se va preda. O poate face la orice secţie de poliţie, dar nu înainte ca instanţa să emită acest mandat de executare şi să ajungă la poliţie”, a spus jurnalista Ana Maria Bujor, la Antena 3.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia