Brigitte și-a ieșit din minți chiar înaintea nunții cu Pastramă. Prietenele ei au avertizat-o: ”Nu vreau să suferi”

• Vedete

Celebrul cuplu urmează să se căsătorească astăzi, civil, la Primăria Voluntari, ceremonia fiind organizată chiar de către edilul Florentin Pandele. 

Prietenele brunetei nu văd cu ochi buni căsătoria lor, ba chiar au avertizat-o pe Brigitte că se pripește cu acest pas și că ar trebui să petreacă mai mult timp cu Pastramă până să facă acest pas.

„Nu vreau să suferi! Să îl mai cunoască. Așa repede? Unii mai trăiesc 2-3 ani și pe urmă iau decizia”, a argumentat una dintre bunele prietene.

Nervoasă de cele auzite, Brigitte Sfăt s-a apărat atât pe ea, cât și pe viitorul soț, mai ceva ca o leoaică.

„Eu vreau să am o relație în fața lui Dumnezeu. Eu nu vreau să trăiesc în curvie sau în chestii din astea. Și de aceea eu mi-am dorit să facem cât mai repede pasul acesta. Uite, cu Ilie n-am fost căsătorită în fața lui Dumnezeu și n-am avut o relație cum trebuie. (…) Dacă eu și Ilie eram în fața lui Dumnezeu, crede-mă că eu eram fericită cu el și până în ziua de astăzi. Nu și-ar fi băgat răul coada!”, a spus Brigitte, la o emisiune TV.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro

Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro

Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24

George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24

Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro

Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro

NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania