„Bursucul” îi ridică în slăvi pe bulgari după ce i-a bătut: „Şi Roma şi Young Boys vor avea meciuri grele la Sofia!”

„Bursucul” îi ridică în slăvi pe bulgari după ce i-a bătut: „Şi Roma şi Young Boys vor avea meciuri grele la Sofia!”

Dan Peterscu, antrenorul principal al CFR Cluj, a declarat la finalul victoriei pe care elevii săi au obținut-o cu 2-0 la debutul în grupele Europa League pe terenul formațieei TSKA Sofia, că AS Roma și Young Boys Berna, celelalte două formații din grupă, vor avea viață grea la Sofia în încercarea de a pleca cu toate punctele puse în joc.

„Cred că ŢSKA va avea un cuvânt greu de spus în cine se va califica şi cred că au şi ei şansa lor, pentru că au jucători foarte buni. Nu e uşor să vii şi să joci la Sofia, e o echipă de tradiţie, şi fanii cred i-au împins de la spate. Până la urmă este o victorie mare, credeţi-mă. Am întâlnit un adversar care se va bate să iasă din grupa Europa League. Şi Roma şi Young Boys vor avea meciuri grele la Sofia. Pe cei de la Roma îi văd lideri detaşaţi în această grupă, pe cei de la Young Boys nu îi cunosc, pentru locul doi sunt cele trei echipe care ne vom bate, pe cei de la Young Boys chiar nu am văzut niciodată”, a declarat Dan Petrescu, antrenorul principal al CFR Cluj.

CFR Cluj a învins formaţia bulgară ŢSKA Sofia, cu scorul de 2-0 (0-0), joi seara, pe Stadionul ”Vasil Levski” din Sofia, în primul său meci din Grupa A a Europa League.
Campioana României s-a impus prin golurile marcate de Mario Rondon (min. 53) şi Ciprian Deac (min. 74 – penalty). În celălalt meci al grupei, AS Roma a învins-o pe Young Boys Berna cu 2-1 în deplasare.

Campioana României va juca următorul meci pe 29 octombrie în Gruia cu Young Boys.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
Click.ro
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
A început procesul lui Călin Georgescu la Tribunalul București. Fostul candidat la alegerile prezidențiale află dacă va fi eliberat din arest
Gandul.ro
A început procesul lui Călin Georgescu la Tribunalul București. Fostul candidat la alegerile prezidențiale află dacă va fi eliberat din arest
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!