„Bursucul” se teme de Teja: „Dacă nu mă înşel nu am nicio victorie împotriva lui ca antrenor!”

„Bursucul” se teme de Teja: „Dacă nu mă înşel nu am nicio victorie împotriva lui ca antrenor!”

Dan Petrescu, antrenorul principal al formației CFR Cluj, a declarat în cadrul conferinței de presă premergătoare duelului pe care elevii săi îl vor susține în această seară pe „Anghel Iordănescu” cu FC Voluntari, că partida se anunță extrem de grea.

„Buruscul” a recunsocut că după victoria din Bulgaria cu TSKA Sofia din Europa League, în vestiar s-a instaurat o anumită euforie și se teme ca elevii săi să nu fie montați 100% la jocul cu echipa lui Mihai Teja.

„Normal, toată lumea e fericită. Dar ştiţi cum e, în fotbal dacă nu eşti concentrat şi nu abordezi meciul cum trebuie, poţi să te păcăleşti. E o euforie în rândul băieţilor, datoria mea este să-i potolesc, pentru că meciul cu Voluntari este mai important ca orice meci acum. Logic că vor fi schimbări. Foarte multe. E posibil să-l vedem şi pe Suarez în acest meci, dacă nu de la început, poate pe parcursul jocului. Nu mă surprind victoriile celor de la Voluntari, îl cunosc pe Teja ca antrenor, şi, dacă nu mă înşel nu am nicio victorie împotriva lui ca antrenor. Din trei-patru meciuri, şi când era la FCSB şi la Iaşi nu am reuşit să câştigăm împotriva lui. E clar că e un antrenor foarte bun. Ştie să pregătească foarte bine echipa, joacă un fotbal frumos, ofensiv şi agresiv în acelaşi timp”, a declarat Dan Petrescu, antrenorul principal al CFR Cluj.

Partida FC Voluntari – CFR Cluj, din cadrul etapei a VIII-a a Ligii I, va avea loc astăzi de la ora 21:30 și va fi transmisă în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look.

Program etapa a VIII-a Liga 1
Gaz Metan Mediaș – FC Botoșani 1-2
Universitatea Craiova – Academica Clinceni 0-1
UTA Arad – Chindia Târgoviște 1-0
Astra Giurgiu- Poli Iași 4-0
Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Dinamo București 2-0
Dumincă, 26 octombrie
ora 18:45 Viitorul Constanța – FC Argeș Pitești
ora 21:30 FC Voluntari – CFR Cluj
Luni, 27 octombrie
ora  21:00 FCSB – FC Hermannstadt
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Michael Douglas neagă dependența de sex, dar recunoaște o nouă aventură extraconjugală: „M-am îndrăgostit nebunește!”
Click.ro
Michael Douglas neagă dependența de sex, dar recunoaște o nouă aventură extraconjugală: „M-am îndrăgostit nebunește!”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Senatoarea Victoria Stoiciu a depus un proiect de lege prin care se dezincriminează consumul de droguri. Importul și fabricarea de stupefiante vor fi sancționate cu o banală amendă. Proiectul e susținut de Cristian Ghinea (USR) și Daniel Fenechiu (PNL)
Gandul.ro

Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea