Ca la noi, la nimeni! Ce s-a vândut aseară în stradă, când românii au sărbătorit calificarea în optimile EURO la Universitate

Așa s-a sărbătorit calificarea în optimile EURO, seara trecută! Echipa Națională a României s-a calificat în optimile EURO 2024, iar românii care au fost prezenți, aseară, la Universitate au putut să urmărească meciul și, apoi, să sărbătorească de la mic la mare. Tot aseară, în stradă, când românii se bucurau că Naționala României a trecut de faza grupelor, au putut să își potolească poftele culinare la terasele din zonă sau chiar la micuțele tarabe amplasate pe drum.

Românii au putut, de altfel, să privească meciul România – Slovacia (1-1, scor final) în Piața George Enescu din București, acolo unde a fost amenajat un spațiu cu un ecran uriaș. A fost o adevărată „fiestă” în stradă, după ce Naționala României a făcut remiză cu slovacii, iar românii au sărbătorit calificarea în optimile EURO, de la mic la mare!

Vezi și REACŢIA VIRALĂ A UNUI ROMÂN CARE A MERS ÎN GERMANIA SĂ VADĂ MECIUL ROMÂNIEI. ”ÎN PLIN EURO SĂ AI TERASELE GOALE?”

Ce s-a vândut aseară în stradă, când românii au sărbătorit calificarea în optimile EURO 2024 la Universitate?

De altfel, bucurie a fost și pentru micii comercianți care au vândut produse alimentare sau băuturi în stradă, în mulțimea din Piața George Enescu. De pildă, seara, când încă mai era „forfotă” pe străzile bucureștene, susținătorii Echipei Naționale au putut să își potolească poftele culinare la terasele deschise în zonă sau la micuțele tarabe amplasate în zona stației de metrou.

Printre produsele vândute direct de micii comercianți se numără vata de zahăr pe băț și porumbul fiert. Încă de la orele 17:00, suporterii români au început să umple zona special amenajată pentru urmărirea meciului România – Slovenia, scor final 1-1. Emoțiile au fost uriașe, atât pentru suporterii aflați în Germania și cei din țară, cât și pentru selecționerul Edi Iordănescu. De altfel, printre cei care au transmis mesaje video de susținere se numără și Armata României. Pe stadionul Waldstadion din Frankfurt s-au aflat aproape 30.000 de români. Au scandat frenetic „Hai România!”.

Printre artiștii prezenți în stradă, în Piața George Enescu, s-a aflat și Florin Salam. „Regele Manelelor” a sărbătorit calificarea alături de alți suporteri români. După orele 22:00, românii încă sărbătoreau în stradă vestea calificării. Câțiva tineri au escaladat statuia din Piața Universității. Victoria s-a sărbătorit cu bere, băutura fiind rapid „evaporată” din magazinele din zonă. După orele 23:00, suporterii au putut urmări un foc de artificii, în Piața Universității. Imaginile pot fi urmărite AICI!

Vezi și FLORIN NIȚĂ, PRIMELE DECLARAȚII DUPĂ CALIFICAREA ROMÂNIEI ÎN OPTIMILE EURO 2024. PORTARUL-EROU, EMOȚIONAT DE ENERGIA CELOR 30.000 DE SUPORTERI

Primă de calificare pentru România! Află AICI ce sume primește Federația Română de Fotbal (FRF), după ce echipa s-a calificat în optimile de finală de la EURO 2024.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Click.ro
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Gandul.ro
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!