„Câinii” înving și Clinceniul: „Victoria este pentru suporteri!”

„Câinii” înving și Clinceniul: „Victoria este pentru suporteri!”

Dinamo Bucureşti a învins în epilogul rundei a treia a Ligii 1, formația  Academica Clinceni cu scorul de 3-1 (1-1).

Ilfovenii  au deschis scorul prin Marius Cioiu (min. 37), care a marcat primul său gol în Liga I. În al patrulea minut al prelungirilor primului mitan, Deian Sorescu a adus egalarea cu un şut splendid de la 25 de metri, la capătul unei acţiuni personale.  „Câinii” au preluat conducerea pe tabela de marcaj în minutul 71 în urma unui gol marcat de Andreas Mihaiu după o minge în adâncime remarcabilă trimisă de Ricardo Grigore, pentru ca în ultimul minut al prelungirilor, Deian Sorescu să reușească dubla, la capătul unui contraatac supranumeric, partida terminându-se cu 3-1.

„Am făcut un meci bun. Cheia succesului este calitatea jucătorilor, au început să înțeleagă că trebuie să devină o echipă, mai ales într-o astfel de situație. Nu trebuie să aibă niciun complex, pentru că au calitate. Trebuie să muncim în fiecare zi, să o luăm pas cu pas. Putem să ne îmbunătățim nivelul de joc și condiția fizică, mai avem de lucru, trebuie să muncim în fiecare zi. La Săftica se lucrează, probabil că va fi gata într-o săptămână. Victoria este pentru suporteri, în primul rând, și pentru jucători. Sorescu e un jucător de calitate, poate face diferența, poate acoperi mai multe poziții, e pregătit să joace oriunde, dar sper să rămână cu noi”, a declarat Dario Bonetti, antrenorul principal al formației Dinamo București.

Pentru Dinamo aceasta este cea de-a doua victorie a sezonului după cea cu FC Voluntari din prima rundă, scor 3-2, „alb-roșii” având și un eșec cu „U” Craiova 1948, scor 1-0. De partea cealaltă, Academica a suferit al treilea eșec consecutiv, formația lui Ilie Poenaru fiind singura din campionat fără punct câștigat.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
Click.ro
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Digi 24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Digi24
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
Gandul.ro
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!