Calendar ortodox 1 iulie 2022. Azi, e cruce neagră! Ce sărbătoare este

Calendar ortodox 1 iulie 2022. Azi, e cruce neagră! Ce sărbătoare este
Este sărbătoare mare azi Sursă foto: Pixabay.com

Calendar ortodox 1 iulie 2022. Azi, e cruce neagră! Iată ce sfânt este sărbătorit în această zi.

Este sărbătoare mare pentru toți creștinii! Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfântul Leontie de la Rădăuți; Sfinții Cosma și Damian, doctorii fără de arginți, în fiecare an la data 1 iulie.

Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi s-a născut la începutul secolului al XIV-lea. Sfântul Leontie a intrat în monahism de tânăr, la Mănăstirea Bogdana din Rădăuţi, primind numele Lavrentie. După o vreme se retrage în sihăstrie, unde a construit un schit ce avea să-i poarte numele: „Schitul lui Lavrentie“, scrie crestinortodox.ro.

CITEŞTE ŞI: A AVUT ZILE! O BĂTRÂNĂ DE 82 DE ANI A SUPRAVIEȚUIT MIRACULOS ÎNTR-O FÂNTÂNĂ TIMP DE 5 ORE

Pravila pentru obştea de aici era următoarea: hrana o singură dată în zi, la asfinţitul soarelui, afară de sărbători; somn de trei-patru ore pe noapte, iar de la miezul nopţii până dimineaţa – priveghere în biserică, după rânduiala Sfântului Munte şi tradiţia pustnicească. Pe locul unde a fost „Sihăstria lui Lavrentie“, astăzi se afla satul Laura, comuna Vicovul de Sus, din judeţul Suceava.

Sfinții Cosma și Damian, frați după trup, s-au născut în Roma și au trăit în secolul al IV-lea. Ei au fost crescuți și educați în credința creștină de mama lor, Teodota.

Calendar ortodox 2022 iulie- sărbători

1 V †) Sf. Ier. Leontie de la Rădăuți; Sf. Mc. Doctori fără de arginți, Cosma și Damian, cei din Roma (Post. Nu se fac nunți)
2 S Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne; †) Sf. Voievod Ștefan cel Mare; Sf. Ier. Iuvenalie, patr. Ierusalimului
3 D Sf. Mc. Iachint; Sf. Ier. Anatolie, patr. Constantinopolului
Duminica a III-a după Rusalii (Despre grijile vieții); Ap. Romani V, 1-10; Ev. Matei VI, 22-23; glas 2, voscr. 3
4 L Sf. Ier. Andrei, arhiep. Cretei; Sf. Cuv. Marta
5 M † Sf. Cuv. Atanasie Atonitul; Sf. Cuv. Lampadie
6 M Sf. Cuv. Sisoe cel Mare; Sf. Mc. Lucia din Roma (Post. Nu se fac nunți)
7 J †)Sf. M. Mc. Chiriachi; Sf. Cuv. Toma din Maleon; Sf. Mc. Evanghel
8 V Sf. M. Mc. Procopie și mama sa, Teodosia; †) Sf. Mc. Epictet preotul și Astion monahul (Post. Nu se fac nunți)
9 S †) Cinstirea Ic. Maicii Domnului „Îndrumătoarea” de la M. Neamț; Sf. Sfințiți Mc. Pangratie, ep. Tavromeniei
10 D Sf. 45 de Mc. din Nicopolea Armeniei
Duminica a IV-a după Rusalii (Vindecarea slugii sutașului); Ap. Romani VI, 18-23; Ev. Matei VIII, 5-13; Ioan XVII, 1-13; glas 3, voscr. 4
11 L Sf. M. Mc. Eufimia; Sf. Olga, cea întocmai cu Ap. și luminătoarea Rusiei
12 M †) Cinstirea Ic. Maicii Domnului „Prodromița” de la Muntele Athos; Sf. Mc. Proclu și Ilarie; Cuv. Mihai Maleinul; Sf. Veronica; Sf. Cuv. Paisie Aghioritul
13 M Soborul Sf. Arh. Gavriil; Sf. Cuv. Ștefan Savaitul; Sf. Cuv. Sara (Post. Nu se fac nunți)
14 J Sf. Ap. Achila; Sf. Mc. Iust și Iraclie; Sf. Cuv. Nicodim Aghioritul
15 V Sf. Mc. Chiric și Iulita; Sf. Vladimir, luminătorul Rusiei (Post. Nu se fac nunți)
16 S Sf. Sfințit Mc. Atinoghen cu cei 10 ucenici ai săi; Sf. Mc. Iulia
17 D Sf. M. Mc. Marina; Sf. Ier. Eufrasie, ep. Ionopolei
Duminica a V-a după Rusalii (a Sf. Părinţi de la Sinodul al IV-lea Ecumenic; Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei; Rugăciunea lui Iisus); Ap. Romani X, 1-10; Ev. Matei VIII, 28-34; IX, 1; glas 4, voscr. 5
18 L †) Sf. Mc. Emilian de la Durostorum (Ostrov); Sf. Cuv. Pamvo
19 M Sf. Cuv. Macrina, sora Sf. Vasile cel Mare; Sf. Cuv. Die; Aflarea moaștelor Sf. Cuv. Serafim de Sarov
20 M †) Sf. Slăvitul Prooroc Ilie Tesviteanul (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
21 J Sf. Cuv. Simeon și Ioan Pustnicul; Sf. Prooroc Iezechiel; †) Sf. Cuv. Rafail și Partenie, de la Agapia Veche
22 V Sf. Mironosiță, întocmai cu Ap., Maria Magdalena; Sf. Cuv. Mc. Marcela (Post. Nu se fac nunți)
23 S Aducerea Moaștelor Sf. Sfințit Mc. Foca; Sf. Mc. Apolinarie, Vitalie și Valeria
24 D Sf. M. Mc. Hristina; Sf. Mc. Ermoghen
Duminica a VI-a după Rusalii (Vindecarea slăbănogului din Capernaum); Ap. Romani XII, 6-14; Ev. Matei IX, 1-8; glas 5, voscr. 6
25 L Adormirea Sf. Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu; Sf. Părinți de la Sinodul al V-lea Ecumenic; Sf. Cuv. Eupraxia și Olimpiada
26 M Sf. Sfințit Mc. Ermolae; Sf. Mc. Cuv. Paraschevi din Roma; †) Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou de la Muscel (Argeș)
27 M † Sf. M. Mc. și Tămăduitor Pantelimon (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
28 J Sf. Ap. și diac. Prohor, Nicanor, Timon și Parmena; Sf. Cuv. Pavel de la Xiropotamu
29 V Sf. Mc. Calinic, Veniamin și Mamant; Sf. Mc. Teodota cu fiii săi (Post. Nu se fac nunți)
30 S Sf. Ap. Sila, Silvan, Crescent, Epenet și Andronic; Sf. Mc. Valentin, ep. Umbriei
31 D Înainte-prăznuirea scoaterii Sf. Cruci; Sf. și Dreptul Evdochim; Sf. și Dreptul Iosif din Arimateea (Lăsatul secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului)
Duminica a VII-a după Rusalii (Vindecarea a doi orbi și a unui mut din Capernaum); Ap. Romani XV, 1-7; Ev. Matei IX, 27-35; Ioan XVII, 1-13; glas 6, voscr. 7

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Click.ro
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Ce pensie ar putea primi românii care câștigă astăzi salariul mediu sau minim pe economie. Calculele unui analist economic
Digi 24
Ce pensie ar putea primi românii care câștigă astăzi salariul mediu sau minim pe economie. Calculele unui analist economic
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Ofertă BF: Auchan vinde un TV TCL 4K de 165 cm mult sub eMAG și Flanco
go4it.ro
Ofertă BF: Auchan vinde un TV TCL 4K de 165 cm mult sub eMAG și Flanco
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Nu este GTA, dar domină topurile de vânzări
Go4Games
Nu este GTA, dar domină topurile de vânzări
Moștenirea pe care a lăsat-o Bolojan României. O listă uriașă cu datorii, restanțe și amânări de plată de peste 40 de miliarde de lei. Adică aproape 2% din PIB. Cifrele dezastrului vin chiar de la ministrul de Finanțe
Gandul.ro

Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi