Acasă » Știri » Când şi unde va fi înmormântat Rudel Obreja? Când va fi adus în ţară trupul neînsufleţit

Când şi unde va fi înmormântat Rudel Obreja? Când va fi adus în ţară trupul neînsufleţit

De: Anna Caba 13/03/2023 | 08:59
Când şi unde va fi înmormântat Rudel Obreja? Când va fi adus în ţară trupul neînsufleţit

În data de 12 martie, Rudel Obreja, fostul mare campion și, apoi, președinte al Federației Române de Box s-a stins din viață. Acesta a decedat la vârsta de 57 de ani, fiind măcinat de o boală grea. Diagnosticul medicilor a fost unul dur, cancer, iar de luni de zile Rudel Obreja urma tratamente chinuitoare, în speranța că va reuși să învingă boala.

În luna aprilie a anului trecut, Rudel Obreja a fost condamnat la cinci ani de închisoare, în dosarul ”Gala Bute”. Acesta a ajuns după gratii, însă a aflat că are cancer. Așa că în luna iulie a fost eliberat din închisoare, pentru trei luni, pentru a se trata. Acesta a fost internat într-un spital, a urmat tratamentul, însă boala a fost mai puternică.

Acum, Rudel Obreja o să fie condus pe ultimul drum. Cei care vor să îi aducă un ultim omagiu o pot face marți, 14 martie, la Biserica Belvedere, în cadrul priveghiului. Înmormântarea fostului mare campion va avea loc miercuri, 15 martie, potrivit anunțului făcut de familie.

„Lordul boxului românesc a plecat cu eleganța specifică în lumea drepților: DEMN, CURAJOS, NEÎNFRICAT și PUTERNIC, un OM cu ONOARE și PATRIOTISM, un CAMPION!

Cei care vor să-i aducă un ultim omagiu o pot face la Biserica Belvedere, strada Cărvunarilor nr. 2, București:

– marți 14.3.2023 ora 19 la priveghi

– miercuri 15.3.2023 ora 12.30 la slujba de înmormântare.

Veșnica lui pomenire! Te vom iubi mereu dragul nostru soț și tată, Rudel Obreja!”, a fost anunțul făcut de membrii familiei.

(CITEȘTE ȘI: ULTIMELE POZE CU RUDEL OBREJA ÎN VIAȚĂ. BOALA NEMILOASĂ L-A MĂCINAT PÂNĂ ÎN ULTIMA ZI | EXCLUSIV)

Rudel Obreja, tratament în Turcia

După ce a aflat diagnosticul crunt, Rudel Obreja a fost eliberat din închisoare pentru a se trata. Instanța i-a dat acordul acestuia să meargă în Turcia pentru a rezolva problemele de sănătate. La acea vreme, Rudel Obreja se arăta încrezător și aștepta să fie operat.

„Soția mea ține legătura cu cei de la clinica din Turcia, dânsa știe mai multe. Știu că medicii de acolo tot întreabă când putem veni. Dacă am compară cu situația mea din perioada în care eram în detenție, pot spune că sunt mai bine. În schimb, dacă judecăm strict medical, starea este în continuare gravă, totuși vorbim de cancer pancreatic cu metastaze, gradul IV.

Eu trebuie să ajung în starea în care să pot fi operabil. Am nevoie de această operație, fie că va fi în Turcia sau în Austria. Doar că asta depinde de medici, nu pot să intru în operație și să nu mă mai trezesc”, declara Rudel Obreja, potrivit fanatik.ro.

(VEZI ȘI: DESTINATIE NEOBISNUITA PENTRU FOSTUL PRESEDINTE AL FEDERATIEI DE BOX. RUDEL OBREJA A RESPIRAT AERUL LIBERTATII…LA SALINA!)

Urmărește Cancan.ro pe Google News
A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune și activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. Absolventă a Facultății de Jurnalism citeste mai mult
Parteneri
Diagnosticul de cancer al prințesei Kate Middleton: Meghan și Harry pun sare pe rana regală?
Diagnosticul de cancer al prințesei Kate Middleton: Meghan și Harry pun sare pe rana regală?
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii au înnebunit când au văzut-o
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Românca din Pașcani, FILMARE VIRALĂ! Cum apare cu iubitul celebru, după ce a rămas gravidă
Românca din Pașcani, FILMARE VIRALĂ! Cum apare cu iubitul celebru, după ce a rămas gravidă
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Actorul român care s-a însurat de nouă ori după ce a împlinit 50 de ani. Prima soție a avut 17 ani
Actorul român care s-a însurat de nouă ori după ce a împlinit 50 de ani....
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a arestat pe iubitul ei
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Un copil de 10 ani a făcut o mărturisire care le-a dat fiori polițiștilor și a dus la rezolvarea unui caz de crimă vechi de 2 ani
Un copil de 10 ani a făcut o mărturisire care le-a dat fiori polițiștilor și...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Adevărul despre despărțirea dintre Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu: ,,N-am putut să mă ridic din pat”. Cum l-a afectat pe artist procedura secretă și când a avut loc, de fapt, separarea celor doi
Adevărul despre despărțirea dintre Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu: ,,N-am putut să mă ridic din...
Pensiile din luna mai intră înainte de Sărbătorile de Paște! Premierul Marcel Ciolacu a făcut anunțul chiar în ședința de guvern
Pensiile din luna mai intră înainte de Sărbătorile de Paște! Premierul Marcel Ciolacu a făcut...
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în familie. „Niciodată nu a ținut de note sau copiii să fie olimpici.”
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea:
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea: "Nu mai vreau să...
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Cum ar putea folosi armata câinele-robot? VIDEO
Cum ar putea folosi armata câinele-robot? VIDEO
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol! Imaginile din interiorul vilei i-au uluit pe toți
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol!...
Alimentul care e la mare căutare înainte de Paște. Numărul comenzilor a explodat în România
Alimentul care e la mare căutare înainte de Paște. Numărul comenzilor a explodat în România
Planta plină de vitamine pe care românii evită să o consume din cauza aspectului ei. E bună pentru cei cu diabet sau probleme de digestie
Planta plină de vitamine pe care românii evită să o consume din cauza aspectului ei....
AUSTRIA poate îngropa România. Ne decid soarta. S-a anunțat azi, 24 aprilie
AUSTRIA poate îngropa România. Ne decid soarta. S-a anunțat azi, 24 aprilie
Adrian „Beleaua” Corduneanu dă cărțile pe față după moartea lui Costel cel Mare
Adrian „Beleaua” Corduneanu dă cărțile pe față după moartea lui Costel cel Mare
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
Bărbații între 18 și 60 ani, luați în Armată. Legea care sperie o țară întreagă
Bărbații între 18 și 60 ani, luați în Armată. Legea care sperie o țară întreagă
Meghan și Harry, umiliți în SUA: Niște escroci
Meghan și Harry, umiliți în SUA: Niște escroci
3 zodii care nu își vor cere NICIODATĂ iertare. Nu aștepta scuze de la acești nativi!
3 zodii care nu își vor cere NICIODATĂ iertare. Nu aștepta scuze de la acești...
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Cum a cerut-o Aurelian Temișan pe Monica Davidescu în căsătorie:
Cum a cerut-o Aurelian Temișan pe Monica Davidescu în căsătorie: "Unul dintre ei mi-a dat...
Cum reușește Elena Gheorghe să aibă o siluetă de invidiat. La ce renunță artista
Cum reușește Elena Gheorghe să aibă o siluetă de invidiat. La ce renunță artista
Schimbare majoră în viața acestor trei zodii! De la 1 Mai, nimic nu va mai fi la fel pentru ele
Schimbare majoră în viața acestor trei zodii! De la 1 Mai, nimic nu va mai...
Ce documente importante ascunde arhiva de la Vatican. Acestea sunt marile secrete ale Bisericii Catolice
Ce documente importante ascunde arhiva de la Vatican. Acestea sunt marile secrete ale Bisericii Catolice