Când va fi gata vaccinul adaptat pentru varianta Omicron

Când va fi gata vaccinul adaptat pentru varianta Omicron
Vaccin. Sursă foto: Pixabay

Veste bună pentru umanitate! Versiunea vaccinului Pfizer împotriva variantei Omicron va fi gata până în luna martie, a anunțat CEO-ul grupului american.

Omologul său de la Moderna a evocat pregătirea unui vaccin similar pentru toamna acestui an.

Din păcate, valul cinci al pandemiei de coronavirus a lovit Europa și Statele Unite în această iarnă, până la primăvară milioane de oameni vor fi infectați cu varianta Omicron.

„Nu ştiu dacă vom avea nevoie de el (vaccinul adaptat la Omicron – n.r.), şi nici cum va fi utilizat, dar noi vom fi pregătiţi. Uzina noastră a început deja producţia. Sperăm să putem ajunge la un produs, care să protejeze mult mai bine împotriva infectărilor în special, deşi protecţia împotriva spitalizărilor şi a cazurilor severe este încă rezonabil de bună cu vaccinurile actuale, dacă aţi primit a treia doză”, a declarat Albert Bourla, CEO-ul companiei Pfizer, pentru postul TV american CNBC.

El a dezvăluit încă de la sfârşitul lunii noiembrie că grupul Pfizer a început să lucreze la o nouă versiune a vaccinului său anti-COVID-19 pentru a viza cu precădere varianta Omicron a noului coronavirus. Este nevoie de realizarea unor studii suplimentare pentru a şti dacă a patra doză de vaccin este necesară, a adăugat el.

”Trebuie să încercăm să ne păstrăm avantajul în faţa virusului”

CEO-ul companiei Moderna, Stephane Bancel, a declarat la rândul lui că această companie americană lucrează la o doză de rapel pentru această toamnă, care va viza tot varianta Omicron. Noua versiune a vaccinului anti-COVID-19 dezvoltat de Moderna va intra în curând în etapa studiilor clinice.

„Discutăm în prezent cu reprezentanţii sectorului sanitar din lumea întreagă pentru a decide în legătură cu ceea ce noi credem că este cea mai bună strategie privind rapelul potenţial din toamna anului 2022. Credem că noua versiune a vaccinului va conţine substanţa activă pentru a combate Omicron, dar ar putea conţine şi alte elemente. Trebuie să fim atenţi şi să încercăm să ne păstrăm avantajul în faţa virusului, nu să rămânem în urma lui”, a declarat CEO-ul companiei Moderna pentru CNBC.

Sursa foto: Arhiva Cancan

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mirela Vaida a făcut haz de relația cu soacra ei: „Tot neamul lui bocește de când m-a luat fiul”
Click.ro
Mirela Vaida a făcut haz de relația cu soacra ei: „Tot neamul lui bocește de când m-a luat fiul”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Ofertă Lidl: Cărucior SilverCrest multifuncțional de cumpărături cu compartiment termoizolant
go4it.ro
Ofertă Lidl: Cărucior SilverCrest multifuncțional de cumpărături cu compartiment termoizolant
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Socrul lui Călin Georgescu a sosit la DIICOT pentru audieri. Acesta figurează pe traseul financiar al „afacerii” pentru care fostul candidat la președinție a fost arestat
Gandul.ro
Socrul lui Călin Georgescu a sosit la DIICOT pentru audieri. Acesta figurează pe traseul financiar al „afacerii” pentru care fostul candidat la președinție a fost arestat
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Mediafax Italia
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”
Mediafax Spania
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”