Cu doar câteva săptămâni înainte de sărbătorile de iarnă, Poiana Braşov se pregăteşte să îşi întâmpine turiştii, iar gradul de ocupare este deja foarte ridicat. Iar astăzi îi vom lămuri pe românii care se întreabă cât costă 3 nopți de Revelion 2026 în această stațiune.
Peste trei sferturi dintre cazări sunt rezervate pentru perioada de Revelion, semn că, în ciuda tarifelor mari şi a scumpirii transportului pe cablu, staţiunea rămâne una dintre destinaţiile preferate ale iubitorilor de sporturi de iarnă.
Pentru Crăciun, un hotel de trei stele din staţiune propune un pachet de trei nopţi cu demipensiune, preţurile pornind de la 5.100 de lei pentru o cameră dublă. Oferta este gândită pentru familii sau cupluri care vor să petreacă sărbătorile într-un cadru montan, cu acces la pârtii şi la atmosfera specifică sezonului.
De Revelion, un hotel de patru stele oferă un sejur între 30 decembrie şi 3 ianuarie, cu tarife de la 7.000 de lei de persoană. Pachetul include regim de demipensiune, spectacolul din noaptea dintre ani şi brunch-ul din prima zi a lui 2026. Astfel, turiştii se pot bucura de o experienţă completă, cu mese festive şi divertisment.

Tot în Poiana Braşov, un alt hotel de trei stele propune un pachet de Revelion la 7.500 de lei pentru o cameră dublă. În acest preţ sunt incluse cazarea pentru trei nopţi, cina festivă, brunch-ul şi accesul la serviciile SPA, ceea ce transformă oferta într-un mix între relaxare şi distracţie.
Preţul transportului pe cablu a crescut în medie cu 9% faţă de anul trecut, ceea ce se reflectă în bugetul turiştilor. Pentru a menţine tarifele cât mai atractive, unii hotelieri au redus durata sejurului de la patru la trei nopţi sau au limitat numărul meselor incluse.
Chiar şi aşa, cererea rămâne ridicată, iar Poiana Braşov îşi confirmă încă o dată statutul de destinaţie de top pentru vacanţele de iarnă.
CITEŞTE ŞI: Cel mai scump hotel din România acum, în 2025. Unde este și cât costă o singură noapte de cazare
Nu e banc! Cât a plătit un turist pentru un cartof și jumătate, într-un restaurant din Poiana Brașov