Litoralul românesc a fost luat cu asalt de turiști din întreaga țară și nu numai. Totuși, prețurile îi uimesc în continuare pe români, mai ales că unele meniuri sau cafele costă mai mult decât în Italia.
Sezonul estival este în plină desfășurare, iar distracția este la cote maxime. Oameni din toate colțurile țării ajung în toate stațiunile, inclusiv în Costinești, acolo unde muzica este nelipsită, preparatele sunt care mai de care mai apetisante, dar și prețurile sunt pe măsură. În unele cazuri, costurile pentru meniul zilei sau o cafea concurează fără probleme cu cele din Bulgaria sau Italia.
Costinești este una dintre cele mai apreciate stațiuni maritime din România. Gradul de ocupare în această perioadă este de 100%, iar cei care nu și-au organizat vacanța la mare din timp, mai pot găsi acum hoteluri care au prețuri uriașe. Tarifele variază între 500 și 1000 de lei, dar pot fi și mai mult în cazul hotelurilor de 4 stele.
Dacă vorbim despre meniul zilei, prețurile sunt la fel de mari. De exemplu, la restaurante, clienții pot găsi ciorbe cu prețuri cuprinse între 28 și 38 de lei, iar cei care vor meniu trebuie să scoată din buzunar în jur de 30-45 de lei. Pe de altă parte, cafeaua este nelipsită, mai ales în rândul tinerilor care vor să profite la maximum de petrecerile de pe litoral.
Totuși, prețurile îi uimesc pe turiști și asta pentru că în timp ce în Italia oamenii beau o cafea cu doar 2-3 euro, în Costinești trebuie să plătească nici mai mult, nici mai puțin de 7 lei. Cei care își doresc să se răcorească și comandă un frappe vor plăti în jur de 25 de lei.
Cei mai mulți tineri au venit până acum cu trenul la Costinești, pentru că este una dintre cele mai ieftine variante. Turiștii care au plecat din București au plătit pe bilet 100 de lei. Pe de altă parte, din alte colțuri ale țării călătoria ar putea fi mai scumpă cu câțiva lei. De exemplu, cei care au ajuns pe litoral din Timișoara au cumpărat biletul cu 300-320 de lei.
VEZI ȘI: Playboi Carti vine la Beach, Please! Selly a anunțat ora la care artistul urcă pe scenă