Examenul de Bacalaureat 2026 a ajuns la final, iar în atenția absolvenților de liceu se află acum afișarea rezultatelor. În spatele fiecărei note se află și munca profesorilor evaluatori, care verifică lucrările candidaților. Ministerul Educației a stabilit și în acest an sumele pe care cadrele didactice le primesc pentru activitatea desfășurată în cadrul examenului național.
Profesorii care evaluează probele de competențe lingvistice de comunicare orală în limba română sau în limba maternă, precum și competențele digitale, sunt remunerați cu 10 lei pentru fiecare candidat evaluat. În cazul probei de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă modernă, plata este de 15 lei pentru fiecare candidat.
În ceea ce privește probele scrise la disciplinele non-lingvistice, profesorii evaluatori primesc 20 de lei pentru fiecare lucrare corectată. Dacă o lucrare ajunge în etapa contestațiilor, remunerația este mai mare, valoarea fiind de 25 de lei pentru fiecare lucrare reevaluată.

Absolvenții de liceu vor afla rezultatele inițiale ale examenului de Bacalaureat marți, 7 iulie, înainte de etapa contestațiilor. Ministerul Educației va publica notele până la ora 12:00, pe platforma oficială bacalaureat.edu.ro, dar și la avizierele centrelor de examen.
Ca și în anii anteriori, rezultatele vor fi afișate în format anonimizat, pentru respectarea regulilor privind protecția datelor cu caracter personal. Candidații vor putea identifica notele obținute folosind codul unic primit la prima probă scrisă.
Pe listele publicate vor apărea codul candidatului, unitatea de învățământ absolvită, județul, promoția, forma de învățământ, specializarea, notele obținute la fiecare probă scrisă, media finală și mențiunea privind promovarea sau respingerea examenului.
După afișarea rezultatelor inițiale, candidații nemulțumiți de note vor putea depune contestații, iar lucrările vor fi reevaluate de alți profesori evaluatori. Rezultatele finale ale examenului vor fi publicate după încheierea acestei etape, stabilind astfel situația definitivă a fiecărui absolvent de liceu.
CITEȘTE ȘI: „Ce ai de gând să faci după Bacalaureat?” Răspunsul ireal oferit de acest elev din Vaslui