Catalin Maruta i-a transmis un mesaj lui Silviu Prigoana! „Va anunt ca pariul nostru s-a anulat”

• Știri
Catalin Maruta i-a transmis un mesaj lui Silviu Prigoana! "Va anunt ca pariul nostru s-a anulat"

Silviu Prigoana a spus in emisiunea „Happy Hour”, unde a facut un pariu cu Maruta ca nu se va mai impaca cu Adriana Bahmuteanu, iar daca acest lucru se va intampla o sa le daruiasca 15000 de euro copiilor din centrele de plasament.

Silviu Prigoana

Omul de afaceri nu s-a tinut de cuvant, caci s-a impacat cu Adriana, insa nu le-a oferit celor mici banii promisi.

Maruta a incercat pe toate caile sa-l faca pe afacerist sa se tina de cuvant, dar nu a reusit. Vazand toate astea, prezentatorul a renuntat la pariul cu Prigoana.

„Domnule Prigoană,

Eu, Catalin Măruţă, va anunţ pe aceasta cale, în mod oficial, definitiv şi irevocabil, că pariul nostru s-a prescris, a expirat sau mai pe romăneşte, s-a dus… pe apa sâmbetei, ca tot e sâmbătă ziua copilului cand ar fi trebuit să duc banii la orfelinat!

In concluzie, datoria de 15 000 de euro se stinge şi pariul, deşi valid conform tuturor regulilor pariului, devine nul. Adică egal cu zero după cum zero a fost şi răspunsul dumneavoastră la toate iniţiativele mele de a vă determina, cu umor şi bunădispoziţie, să vă ţineţi cuvântul.

În mod clar, unul dintre noi doi a ieşit în pierdere şi vă întreb eu pe dumneavoastră: cine?

Cu bine,
Cătălin Măruţă
„, a scris prezentatorul de la Happy Hour pe contul personal de Facebook.

banner antrenoare

L.C

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!