Acasă » Vedete » Catrinel Sandu s-a îndrăgostit lulea! Cine este noul iubit al vedetei și cu ce se ocupă

Catrinel Sandu s-a îndrăgostit lulea! Cine este noul iubit al vedetei și cu ce se ocupă

De: Anca Toma 08/06/2018 | 17:21

Catrinel Sandu și-a refăcut viața și iubește din nou, după ce a fost înșelată de soțul ei, Gabriel Trifu. Vedeta trăiește în continuare alături de fetițele sale în Statele Unite ale Americii și se declară fericită cu bărbatul care ajutat-o să treacă peste perioada grea prin care a trecut.

Potrivit informațiilor apărute în presă, noul iubit al lui Catrinel Sandu este medic stomatolog, ba chiar are și propria clinică în Statele Unite ale Americii. Bărbatul i-a cunoscut și cele două fiice, iar relația dintre ei pare a fi una foarte bună.
Vedeta a postat fotografii cu bărbatul din viața ei pe rețelele de socializare și și-a asumat relația, însă, până acum nu a vrut să îi arate fața.

A fost înșelată de fostul ei soț

Lumea mondenă a fost în stare de şoc când s-a aflat de divorţul dintre Catrinel Sandu şi Gabriel Trifu, după 11 ani de căsătorie. Fosta vedeta TV a aflat în urmă cu ceva timp că soţul său duce o viaţă dublă, dar a încercat să lupte pentru a salva mariajul lor.

Apropiaţii săi au dezvăluit pentru cum a aflat Catrinel Sandu de infidelitatea lu Gabriel Trifu: „O sună tipa asta într-o zi şi îi spune: «Bună, ştii cine sunt eu? Sunt iubita soţului tău de doi ani. Voiam doar să îţi zic că nu o să mai fie cu tine». Catrinel a fost şocată, îţi dai seama, dar i-a răspuns ca o doamnă, nu s-a băgat în scandal sau în discuţii agresive”.

Catrinel Sandu a anunţat , pe Facebook, că s-a despărţit de soţul ei, fostul tenisman Gabriel Trifu. Cei doi s-au căsătorit în octombrie  2006, iar un an mai târziu s-au mutat în SUA, Florida.  Catrinel şi Gabriel au împreună două fetiţe superbe, Lara (5 ani)  şi Sara (8 ani). Soţul fostei „bebeluşe” s-ar fi îndrăgostit de o altă femeie, cu care a avut şi o relaţie în paralel. Când a aflat că este înşelată de cel alături de care a stat mai bine de 11 ani, Catrinel Sandu a suferit nespus.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Diagnosticul de cancer al prințesei Kate Middleton: Meghan și Harry pun sare pe rana regală?
Diagnosticul de cancer al prințesei Kate Middleton: Meghan și Harry pun sare pe rana regală?
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii au înnebunit când au văzut-o
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
S-a făcut REMARCATĂ! Cum arată în partea de JOS rochia soției lui Simeone
S-a făcut REMARCATĂ! Cum arată în partea de JOS rochia soției lui Simeone
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
Gabriela Cristea, succes în afaceri. Mama adoptivă a vedetei rupe tăcerea: „Știu că le merge foarte bine”
Gabriela Cristea, succes în afaceri. Mama adoptivă a vedetei rupe tăcerea: „Știu că le merge...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a arestat pe iubitul ei
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Un copil de 10 ani a făcut o mărturisire care le-a dat fiori polițiștilor și a dus la rezolvarea unui caz de crimă vechi de 2 ani
Un copil de 10 ani a făcut o mărturisire care le-a dat fiori polițiștilor și...
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
„Să fii puternică!”. Bianca Comănici, în lacrimi! Ce a pățit tânăra? Fanii sunt îngrijorați
„Să fii puternică!”. Bianca Comănici, în lacrimi! Ce a pățit tânăra? Fanii sunt îngrijorați
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în familie. „Niciodată nu a ținut de note sau copiii să fie olimpici.”
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea:
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea: "Nu mai vreau să...
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Cele mai ieftine Smart TV-uri la Altex, eMag și Flanco. Prețuri pentru toate buzunarele
Cele mai ieftine Smart TV-uri la Altex, eMag și Flanco. Prețuri pentru toate buzunarele
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol! Imaginile din interiorul vilei i-au uluit pe toți
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol!...
Ce se află, de fapt, în interiorul Lunii. Oamenii de știință au făcut marea dezvăluire
Ce se află, de fapt, în interiorul Lunii. Oamenii de știință au făcut marea dezvăluire
Satul din Europa considerat mai frumos decât Veneția. E extrem de liniștit și nu vei vedea nicio mașină
Satul din Europa considerat mai frumos decât Veneția. E extrem de liniștit și nu vei...
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Adrian „Beleaua” Corduneanu dă cărțile pe față după moartea lui Costel cel Mare
Adrian „Beleaua” Corduneanu dă cărțile pe față după moartea lui Costel cel Mare
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
Complet interzis în România. Se confiscă mașina pe loc. Decizia de care șoferii nu au habar
Complet interzis în România. Se confiscă mașina pe loc. Decizia de care șoferii nu au...
Lacul din România, cu apa cea mai pură. Are proprietăți miraculoase
Lacul din România, cu apa cea mai pură. Are proprietăți miraculoase
3 zodii care nu își vor cere NICIODATĂ iertare. Nu aștepta scuze de la acești nativi!
3 zodii care nu își vor cere NICIODATĂ iertare. Nu aștepta scuze de la acești...
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce blonda a anunţat relaţia!
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de...
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de ziua ei de naștere
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
Gabriela Cristea a avut o copilărie de coșmar. Cum se comportau părinții ei: „Bătaia e ruptă din rai”
Gabriela Cristea a avut o copilărie de coșmar. Cum se comportau părinții ei: „Bătaia e...
Gigantul care se extinde pe piața din retail din România. Concurează cu Lidl și Kaufland, dar are prețuri mai mici
Gigantul care se extinde pe piața din retail din România. Concurează cu Lidl și Kaufland,...
„Am stat în comă 10 ore!” Adrian Mititelu Jr., prima reacție după ce a fost internat de urgență la ATI Floreasca! Exclusiv
„Am stat în comă 10 ore!” Adrian Mititelu Jr., prima reacție după ce a fost...