Un bărbat din Capitală a fost reținut, marți, 04.10, de către oamenii legii, după ce a racolat minore de pe internet. Bărbatul de 45 de ani își căuta victimele pe rețelele de socializare și le ademenea cu cadouri. Fetele erau puse să se dezbrace și să-l atingă în zona intimă.
Ștefan racola minore cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani de pe TikTok, Instagram și Snapchat. Bărbatul le ademenea cu cadouri și le cerea, în schimb, să vină în apartamentele sale din București și Pitești, pe care le închiriase. Ajunse acolo, domnișoarele erau puse să pozeze în ipostaze indecente și să îi atingă organul genital.
Pedofilul a ieșit la iveală abia după ce o mamă din Curtea de Argeș a sesizat poliția. Femeia a dezvăluit că fiica sa primea cadouri de la un bărbat pe care îl cunoștea de pe rețelele de socializare. Oamenii legii au cercetat situația și au descoperit o mulțime de nereguli grave la adresa de domiciliu a lui Ștefan. (CITEȘTE ȘI: Primul pas mic în numele dreptății! Judecătoarea care a eliberat un violator-pedofil a rămas fără loc de muncă)
În data de 4 octombrie, pedofilul a fost reținut de către Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Pitești. Bărbatul se află în arest pentru următoarele 30 de zile, timp în care magistrații de la Tribunalul Argeș îi vor decide sentința.
În timpul perchizițiilor, oamenii legii au descoperit că Ștefan avea mai multe conturi de TikTok, Snapchat și Instagram de pe care vorbea cu minore. Bărbatul racolase cinci fetițe, care proveneau din familii monoparentale sau dezorganizate, și pe care le-a folosit pentru a realiza „materiale pornografice, cu comportament sexual explicit”, după cum au declarat reprezentanții Poliției Argeș pentru Adevărul. (CITEȘTE ȘI: Tristan Tate, fostul iubit al Biancăi Drăgușanu, îi ia apărarea unui pedofil: ”Lăsați-l în pace!”)