Ce a mai rămas din penthouse-ul de 500.000 de euro al Loredanei Chivu, după ce fostul iubit a făcut prăpăd! VIDEO

Loredana Chivu nu o duce prea bine în ultima perioadă și pare că pierde teren considerabil în războiul pe care îl poartă cu fostul iubit, Dani Leș. Cei doi au fost împreună vreme de mai bine de trei ani, însă relația s-a terminat cu scandal. Joi dimineața, executorul s-a prezentat, din nou, la ușa Loredanei Chivu, iar de această dată tot din apartamentul de lux al blondinei a fost „măturat”. Nu a mai rămas nimic din faimosul penthouse-ul de 500.000 de euro din Pipera. Toate bunurile au fost luate, iar acum suflă vântul prin locuința acesteia.

De curând, Loredana Chivu a primit încă o lovitură în războiul pe care îl poartă cu fostul partener, Dani Leș. Executorul s-a prezentat la ușa blondinei pentru încă un sechestru asigurator. De această dată este vorba tot de apartamentul de lux din Pipera, acolo unde, în august, anul trecut, au fost puse, pentru prima dată, sechestre pe unele bunuri. Dacă atunci Loredana Chivu a mai rămas cu câte ceva în casă, de această dată nimic nu a scăpat.

(CITEȘTE ȘI: I-A FURAT IUBITUL PENTRU O NOAPTE! S-A DECLANȘAT JIHADUL! ADELINA NICA NU O IARTĂ PE LOREDANA CHIVU ȘI ÎI ”RADIAZĂ” MERCEDESUL DE 70.000 €)

Ce a mai rămas din penthouse-ul Loredanei Chivu

Așa cum spuneam, joi dimineață executorul s-a prezentat, din nou, la ușa Loredanei Chivu și a făcut prăpăd. Scenariul a fost asemănător cu cel din luna august a anului trecut, căci și de această dată ușa i-a fost spartă cu bormașina. „Musafirii nepoftiți” s-au prezentat la ușa blondinei în jurul orei nouă, pentru un sechestru asigurator asupra bunurilor mobile și imobile urmăribile, drept garanție. Se pare că ar fi vorba despre recuperarea sumei de aproximativ 600.000 de lei, reprezentând o parte din pasivul societății pe care o conduce Dani Leș.

Astfel, după această acțiune, putem spune că nu a mai rămas aproape nimic din penthouse-ul de lux al Loredanei Chivu. După cum arată și imaginile, locuința este acum goală, iar obiectele de mobilier scumpe, televizoarele și toate bunurile pe care diva le avea în casă s-au evaporat. Singurele lucruri cu care fosta asistentă a mai rămas acum în apartamentul de lux sunt câteva ghivece de flori.

S-a ales praful de penthouse-ul de 500.000 de euro al Loredanei Chivu /Foto: CANCAN.RO

Al doilea sechestru în penthouse-ul de 500.000 de euro

Deși de această dată a rămas cu penthouse-ul gol, Loredana Chivu este deja obișnuită cu vizitele executorului, căci se află la al treilea sechestru asigurator. În luna august a anului trecut executorii, însoțiți de jandarmi, au descins în casa mamei vedetei, la Lungulețu, județul Dâmbovița. Asta pentru că domiciliul figurează în cartea de identitate a Loredanei. De acolo au fost luate câteva televizoare gigant, dar și foișorul din curte.

O lună mai târziu, a mai venit un sechestru asigurator, însă de această dată în penthouse-ul din Pipera. Atunci au fost puse sub sechestru câteva televizoare, paturi, saltele, perdele și frigider, iar de această dată nu a mai rămas nimic.

(VEZI ȘI: LOREDANA CHIVU, PRINSĂ ÎNTR-UN MEGA-SCANDAL! JANDARMII AU INTRAT ÎN CASĂ, MAMA EI A RĂMAS ȘOCATĂ! CANCAN.RO ARE IMAGINILE ULUITOARE: SECHESTRU ȘI PE FOIȘOR!)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
Click.ro
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!