Ce a putut să facă Florin Salam de frica Duduienilor. Manelistului îi este frică să își facă meseria

Ce a putut să facă Florin Salam de frica Duduienilor. Manelistului îi este frică să își facă meseria
Duduienii i-ar fi cerut taxă de protecție iar Florin Salam nu a plătit-o

Florin Salam nu mai scapă de blestemul Duduienilor. El se judecă, în prezent, cu celebrul clan interlop, iar apropiații spun că manelistului îi este foarte frică să cânte la petreceri private.

Surse din anturajul lui Florin Salam au declarat recent celor de la WoWbiz.ro că intepretul a început să nu mai apară la evenimentele programate. Ultimul dintre ele a avut loc în weekendul trecut.

Citește și: Florin Salam, prima apariție publică după înmormântarea fratelui său. Ce mesaj a avut pentru fani și cât de revoltat a fost la adresa unor artiști | VIDEO

„Florin Salam le-a explicat celor care l-au plătit să cânte că are niște probleme. Mai exact, că a fost amenințat de niște interlopi că vor veni peste el, dacă cântă la petrecere, și vor face dezastru. A decis să nu îi pună în pericol pe cei de la paranghelie și să nu se expună.

Așa că a trimis banii înapoi din arvuna pe care o încasase. Din ce am înțeles, e vorba de câțiva asociați de-ai Duduienilor, sunt supărați că Florin Salam i-a turnat la Poliție pentru că l-au șantajat și acum sunt deciși să se răzbune, să nu îl mai lase să cânte pe niciunde”.

Amenințat cu taxa de protecție

În același timp, parese că Duduienii i-ar fi cerut taxă de protecție iar Florin Salam nu a plătit-o. „A decis, atunci, să renunțe, probabil că nu va cânta o perioadă prin București sau prin apropiere. Oricum, el avea destul de multe evenimente și prin străinătate, așa că se va axa pe cântările de afară, o perioadă, până se vor liniști apele pe aici”, a mai spus sursa citată.

Nu rata: Florin Salam suferă enorm după moartea fratelui său. A refuzat să filmeze clipul celui mai nou single, lansat alături de Theo Rose, iar echipa l-a creat 3D | FOTO & VIDEO

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Gigi Becali a dat un tun imobiliar uriaș: „Am făcut 37.000.000 de euro din două telefoane și o semnătură”
Prosport.ro
Gigi Becali a dat un tun imobiliar uriaș: „Am făcut 37.000.000 de euro din două telefoane și o semnătură”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Aris Eram, adevărul despre relația cu Ramona Olaru: „E ceva special ce n-am mai întâlnit până acum”
Click.ro
Aris Eram, adevărul despre relația cu Ramona Olaru: „E ceva special ce n-am mai întâlnit până acum”
Ce pensie poți primi după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Exemple de calcul pentru fiecare stagiu de cotizare în 2026
Digi 24
Ce pensie poți primi după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Exemple de calcul pentru fiecare stagiu de cotizare în 2026
Tragedie în fotbal! A murit a doua zi după un impact devastator cu portarul advers
Digi24
Tragedie în fotbal! A murit a doua zi după un impact devastator cu portarul advers
Auchan vinde un compresor auto portabil la jumătate de preț (99 lei): Mult sub oferta eMAG!
Promotor.ro
Auchan vinde un compresor auto portabil la jumătate de preț (99 lei): Mult sub oferta eMAG!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Povestea lui Karl Bushby, britanicul care a călătorit pe jos 50.000 km în jurul lumii timp de 28 de ani. Mama lui l-a întâmpinat în lacrimi la întoarcerea acasă: „Unde ai fost?”
Gandul.ro
Povestea lui Karl Bushby, britanicul care a călătorit pe jos 50.000 km în jurul lumii timp de 28 de ani. Mama lui l-a întâmpinat în lacrimi la întoarcerea acasă: „Unde ai fost?”
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Mediafax Italia
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Sfatul unui chef: ordinea în care să pui ingredientele în salată!
Mediafax Spania
Sfatul unui chef: ordinea în care să pui ingredientele în salată!