Ce a răspuns un elev din Vaslui după ce a dat azi proba la Limba și Literatura Română, de la Evaluarea Națională. „Dacă iau mai mult de 6,50 dau petrecere”

Ce a răspuns un elev din Vaslui după ce a dat azi proba la Limba și Literatura Română, de la Evaluarea Națională. „Dacă iau mai mult de 6,50 dau petrecere”

Emoții mari astăzi pentru elevii de clasa a VIII-a. Aceștia au susținut proba la Limba și Literatura Română, de la Evaluarea Națională. După un an destul de greu, în care cursurile s-au desfășurat în mare parte în mediul online, elevii au pășit cu teamă în sala de examen.

Elevii claselor a VIII-a au susținut azi prima probă, deși emoțiile au fost mari, majoritatea au dispărut atunci când au văzut subiectele. Mulți dintre ei s-au declarat surprinși de nivelul de dificultate și au spus că totul a fost foarte ușor, însă au existat și unii care au întâmpinat câteva probleme.

Elevii din Vaslui au ieșit cu zâmbetul pe buze din sălile de examen. Chiar dacă unii s-au descurcat mai bine, iar alții nu chiar, cu toții s-au bucurat că au scăpat de prima probă. Unul dintre ei chiar a declarat că va da o petrecere dacă obține o notă bună.

„Dacă iau mai mult de 6,50 dau petrecere”, a anunțat, unul dintre elevi, potrivit vremeanoua.ro.

(CITEȘTE ȘI: MINISTRUL EDUCAȚIEI, DESPRE TEMATICA DE BAC ȘI EVALUAREA NAȚIONALĂ. CE SUBIECTE VOR PRIMI ELEVII LA EXAMENELE NAȚIONALE)

Prima probă de la Evaluarea Națională

Majoritatea elevilor din Vaslui s-au declarat liniștiți. Aceștia spun că subiectele pe care le-au primit au fost mult mai ușoare decât se așteptau și speră la o notă cât mai mare.

„Foarte ușor ne-a dat, nu mă așteptam! Chiar că am făcut tot. După mine, cred că a dat super ușor! Singura problemă au fost măștile! Mereu îmi venea să o scot de pe față, îmi era foarte incomod. Nu înțeleg ce e cu prostia asta cu măștile în timpul examenului, dar asta e”, a spus unul dintre elevi.

„Prima oară când am văzut foaia cu subiectele, am dat direct la compunere. Cred că iau cel puțin 9,00”, a declarat un alt elev.

 

Sursa foto: Getty Images

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Click.ro
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Digi 24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
go4it.ro
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Moment bizar în Parlament la audierea lui Radu Miruță. Militarii care au venit cu el nu au răspuns cine i-a invitat. Cine a vorbit în locul lor
Gandul.ro
Moment bizar în Parlament la audierea lui Radu Miruță. Militarii care au venit cu el nu au răspuns cine i-a invitat. Cine a vorbit în locul lor
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!
Mediafax Spania
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!