Ce a scris Tristan Tate în bileţelul pe care i l-a dat unei reporterițe: „De aceea suntem în închisoare”

Tristan Tate, dus la sediul DIICOT. Sursă foto: CANCAN.RO

Frații Tate au primit, ieri, o nouă lovitură dură, după ce judecătorii le-au respins cererea de eliberare. Decizia este, de această dată, definitivă. În timp ce se îndrepta spre sediul DIICOT, Tristan i-a dat unei reporterițe un bileţel scris de mână. Iată ce mesaj a vrut să transmită britanicul.

Andrew și Tristan Tate au ajuns, ieri, 1 februarie 2023, încătușați la DIICOT. Cei doi britanici, îmbrăcați în negru, au fost transportați cu duba, la instanță. Alături de cei doi s-au aflat și Luana Alexandra Radu, fostă polițistă la Secția 7, și Georgiana Naghel.

Milionarii sunt vizibil afectaţi de toată această perioadă, extrem de grea, pe care o traversează. Cei doi au încercat, până acum, să le povestească, celor care îi susțin, ce dificultăți au, prin diferite mesaje publicate în mediul online. Acum, fratele lui Cobra a găsit o altă modalitate de a spune partea sa de adevăr.

CITEŞTE ŞI: CE SE ÎNTÂMPLĂ ACUM CU FRAȚII TATE. BRITANICII ȘI UNA DINTRE FETELE COMPLICE AU PĂRĂSIT ARESTUL PREVENTIV ȘI…

Când a fost adus în fața sediului DIICOT, Tristan Tate a coborât din mașină alături de fratele lui, Andrew, moment în care i-a dat unei reporterițe un bilet scris de mână. Milionarul i-a cerut jurnalistei să îl citească.

„Ia ăsta! Ia-l de aici! Citește-l!”, i-a spus Tristan Tate reporteriței.

În bilet, Tristan Tate a transmis că el și fratele lui se află în spatele gratiilor în urma unor probe pe care DIICOT le-ar fi obținut de pe TikTok, din anul 2021.

„Probele DIICOT împotriva noastră sunt pentru filmulețele pe care le făceau pe TikTok, în anul 2021, prietenele noastre, Beatrice și Iasmina. De aceea suntem în închisoare. Întrebați DIICOT pentru probe. Întrebați judecătorii ce influență au. Spuneți lumii ce se întâmplă”, a scris Tristan Tate pe bilet.

Scrisoarea lui „Cobra” din spatele gratiilor, înainte să reajungă la DIICOT

Cu puțin timp înainte să reajungă în fața procurorilor DIICOT, Andrew Tate a scris câteva rânduri legate de experiența lui în arest.

„Vă voi trimite lecții, zilnic, din încarcerarea mea injustă.
Încearcă să mă facă să cedez.
Gândacii, păduchii și ploșnițele de pat sunt singurii mei prieteni, noaptea.
Când gardienii mă duc și mă aduc din curte stau absolut respectuos.
Încearcă să picure ură în inima mea.
Dar «Te rog» și «Mulțumesc» rămân cu mine mereu.
Gardienii doar își fac datoria, au familii de hrănit.
În vremuri grele, nu vă uitați manierele.
Încearcă să îmi facă «Mintea de Fier» să cedeze cu această încarcerare injustă.
Respect absolut pentru oricine din jurul meu este forma mea de rebeliune absolută.
Nu mă pot face să cedez.
Cei care mă păzesc știu că sunt inocent.
Știu că este injust.
Ei văd că nu voi ceda niciodată și respectă determinarea mea.
«Te rog» și «Mulțumesc» rămân cu mine mereu.
Aceasta este Calea Wudan-ului”, sunt rândurile scrise de Andrew Tate și care apar și pe site-ul său, arată The Sun.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Click.ro
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Digi 24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
Promotor.ro
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Nicușor Dan anunță că AUR nu va fi cooptat la guvernare și că interdicția sa va fi condiție obligatorie pentru viitorul premier desemnat. „O prezență AUR la guvernare ar afecta relația cu partenerii noștri”
Gandul.ro

Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!