Ce au făcut Regele Charles și Regina Camilla, după anunțul planificării funeraliilor. Și-au chemat toți copiii la ei

Ce au făcut Regele Charles și Regina Camilla, după anunțul planificării funeraliilor. Și-au chemat toți copiii la ei
sursa foto: Profimedia

Proaspătul rege al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord nu se va putea bucura de o domnie lungă, după ce a fost diagnosticat recent cu o boală necruțătoare. În timpul pe care îl mai are de petrecut în viață, monarhul se înconjoară de toți cei apropiați.

Starea de sănătate a regelui Charles al III-lea este tot mai precară. După ce a fost diagnosticat cu cancer pancreatic în urma unui control la prostată, suveranul preferă să petreacă cât mai mult timp alături de nepoți și familie. Potrivit unor surse din cadrul Palatului Buckingham, regele ar mai avea de trăit doar doi ani.

Până la momentul în care își vor lua la revedere de la monarhul britanic, Charles a decis să-și ridice moralul și a organizat un picnic pe proprietatea sa de la Balmoral.

Citește și: PALATUL BUCKINGHAM A ÎNCEPUT SĂ PLANIFICE FUNERALIILE REGELUI CHARLES. CE SE VA ALEGE DE SOARTA REGINEI CAMILLA

Regele Charles și Regina Camilla au o familie numeroasă

Regina Camilla are doi copii din prima căsătorie, încheiată în 1995, Tom Parker Bowles și Laura Lopes. Copii i-au dăruit reginei cinci nepoți.

Regele Charles are doi fii realizați cu regretata Prințesă Diana, William și Harry. Cei doi prinți au câte trei copii de fiecare. Din cauza certurilor din trecut, Harry nu a fost prezent la picnicul organizat la Balmoral.

În schimb, fratele său și familia acestuia au putut onora cu prezența. Soția lui William, Catherine, suferă de asemenea de o formă de cancer, pe care însă nu a vrut să o facă publică.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, după ce a fost adoptată de o familie din SUA! E total schimbată acum
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, după ce a fost adoptată de o familie din SUA! E total schimbată acum
Ion Țiriac a fondat o bancă și a vândut 45% din acțiunile ei cu 700.000.000 de euro într-o tranzacție ce va rămâne în istoria României
Prosport.ro
Ion Țiriac a fondat o bancă și a vândut 45% din acțiunile ei cu 700.000.000 de euro într-o tranzacție ce va rămâne în istoria României
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mirela Vaida, criticată pentru condițiile în care își ține câinii? Ce imagini au apărut în online
Click.ro
Mirela Vaida, criticată pentru condițiile în care își ține câinii? Ce imagini au apărut în online
Telenovela de la Casa Albă: Idila dintre o aliată a lui Trump și un afacerist turc a declanșat o luptă aprigă pentru avere și influență
Digi 24
Telenovela de la Casa Albă: Idila dintre o aliată a lui Trump și un afacerist turc a declanșat o luptă aprigă pentru avere și influență
Medvedev cere Statelor Unite să-l asasineze pe Zelenski și îi spune lui Trump cum să facă asta
Digi24
Medvedev cere Statelor Unite să-l asasineze pe Zelenski și îi spune lui Trump cum să facă asta
Mașina Zilei: Honda CR-V din 2017, un SUV diesel la sub 9.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Honda CR-V din 2017, un SUV diesel la sub 9.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Xiaomi 18 Pro și 18 Pro Max, mult mai scumpe în Europa. Ce pierzi dacă le cumperi din China
go4it.ro
Xiaomi 18 Pro și 18 Pro Max, mult mai scumpe în Europa. Ce pierzi dacă le cumperi din China
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Susținătorii lui Călin Georgescu scandează, în a 27-a noapte la Arestul Central: „Să vă fie frică, poporul se ridică!” și „Călin Georgescu, executat politic!”. Robert Turcescu, printre manifestanți
Gandul.ro
Susținătorii lui Călin Georgescu scandează, în a 27-a noapte la Arestul Central: „Să vă fie frică, poporul se ridică!” și „Călin Georgescu, executat politic!”. Robert Turcescu, printre manifestanți
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util