Ce este Luna Neagră, fenomenul rar care apare o dată la 33 de luni? Se întâmplă pe 23 august 2025

Ce este Luna Neagră, fenomenul rar care apare o dată la 33 de luni? Se întâmplă pe 23 august 2025
Sursă: Pixabay

Un fenomen astrologic rar se va petrece în noaptea de sâmbătă spre duminică. Luna Neagră sezonieră pare o dată la trei ani și este un moment mult așteptat de pasionații de astrologie. Fii cu ochii pe cer în data de 23 august!

Fenomenul extrem de rar se va petrece în noaptea de sâmbătă spre duminică. Luna Neagră sezonieră apare o dată la 33 de luni și deși nu va putea fi observată direct pe cer, Luna Neagră va forma o priveliște superbă. Astfel, acea noapte va fi lipsită de lumina lunii.

Ce este Luna Neagră, un fenomen extrem de rar

În data de 23 august, luna va intra într-o fază numită lună nouă, un moment care se petrece la fiecare 29,5 zile. Dar această dată vine cu o semnificație specială și este numită de astrologi „Luna Neagră”. Aceasta nu poate fi observată direct, pentru că Luna se află între pământ și soare, așa că va rămâne invizibilă pe planeta noastră.

Această Lună este opusul Lunii Albastre, dar amândouă sunt extrem de rare. Fenomenul este de două feluri: Luna Neagră lunară și Luna Neagră sezonieră. Cea lunară își face apariția în momentul în care există două luni într-o lună calendaristică.

Luna Neagră sezonieră își face apariția în momentul în care a treia lună nouă dintr-un anotimp are patru luni noi. Acesta este fenomenul care se va petrece în data de 23 august.

Datorită faptului că luna nu se va vedea pe cer, stelele vor străluci mai puternic, iar peisajul va fi unul spectaculos.

Prin urmare, cei care vor să se bucure de acest fenomen extrem de rar ar trebui să plece într-un loc cât mai îndepărtat de orașe.

CITEȘTE ȘI:

Urmează prima eclipsă de soare din 2025. Cum ne va influența, în funcție de zodie

Sâmbătă, 16 aprilie, fenomen astrologic important: Luna Plină Roz! Cum ne influenţează viaţa

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia