Ce i-au răspuns cei de la Glovo unei cliente nemulțumită că mâncarea a întârziat: „Șoferul ți-a livrat comanda în parcarea în care te-a găsit vomitând. Sper că..”

Ce i-au răspuns cei de la Glovo unei cliente nemulțumită că mâncarea a întârziat: "Șoferul ți-a livrat comanda în parcarea în care te-a găsit vomitând. Sper că.."

Să comanzi mâncare prin diferite aplicații a ajuns să fie un obicei la ordinea zilei, mai ales dacă nu ai timp să gătești sau, pur și simplu, îți dorești altceva față ceea ce ai în frigider. 

Însă, nu de puține ori s-au întâmplat tot felul de lucruri neplăcute atunci când ai hotărât să comanzi mâncare printr-un astfel de serviciu. Comanda greșită, cuvinte nepotrivite din partea livratorului, orice a fost posibil.

Dar, te-ai gândit vreodată că se poate întâmpla ca și cel care comandă să se poarte urât cu cel care livrează? Sau să îi lase o recenzie foarte proastă deși livratorul și-a îndeplinit sarcina foarte bine?

Iată ce i-au răspuns cei de la Glovo unei cliente nemulțumită că mâncarea a întârziat!

”Dacă ai de gând să îți comanzi mâncarea în miezul nopții în timp ce ești beat, măcar așteaptă până se face dimineața și ești treaz ca să lași o recenzie proastă! Este doar o regulă de obișnuită, dar unii oameni par să fi sărit peste această lecție la școală! Lily, (n.r. femeia care a lăsat o recenzie proastă) de exemplu, abia aștepta să lase o recenzie proastă. Din nefericire pentru ea, întreaga ei plângere a devenit nulă din cauza aceast: se pare că nu numai că era beată când a sosit șoferul de livrare, dar și vomita afară!”

Așadar, chiar dacă uneori te confrunți cu ceva greșit atunci când aștepți să primești mâncare și îți dorești să lași o recenzie proastă, analizează imaginea în asamblu, adică gândește-te de două ori dacă acea recenzie proastă chiar trebuie scrisă.

VEZI ȘI: CUTREMURĂTOR! I-A ADUS DE MÂNCARE DUPĂ CARE: ”VREAU SĂ TE LING ȘI…”. UN LIVRATOR GLOVO DIN BUCUREȘTI HĂRȚUIEȘTE FEMEILE TINERE DUPĂ CE LE LIVREAZĂ COMENZILE! AVEM MESAJELE, DAR ȘI REACȚIA COMPANIEI DE LIVRARE.

Un curier de la Glovo a fost bătut de un client

Ziua în amiaza mare un curier de la Glovo a fost bătut de un bărbat, chiar în scara blocului. Curierul Glovo a predat comanda la domiciliul bărbatului agresiv, iar după înmânarea pachetului, angajatul a vrut să vadă dacă mâncarea a fost plătită cash sau card. Partenera bărbatului agresiv a fost cea care a primit pachetul cu mâncare.

În momentul în care i-a spus să aștepte pentru a verifica pe aplicație cum este plătită comanda, femeia i-a închis ușa în nas, moment în care a rugat-o să aștepte.

Într-o fracțiune de secundă, bărbatul violent a ieșit din apartament și a început să dea în angajatul Glovo fără milă. Înspirat, bărbatul agresat a reușit să filmeze întâmplarea, iar imediat cum a părăsit scara blocului a sunat la poliție.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Următoarele trei nopți sunt decisive pentru furnizarea căldurii în București. Temperaturile medii „legale” vor fi la limită. Peste 1.000 de blocuri, fără apă caldă
Gandul.ro
Următoarele trei nopți sunt decisive pentru furnizarea căldurii în București. Temperaturile medii „legale” vor fi la limită. Peste 1.000 de blocuri, fără apă caldă
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!