Ce interdicții au creștinii de Adormirea Maicii Domnului. Tradiții și superstiții de Sfânta Maria Mare 2026

Ce interdicții au creștinii de Adormirea Maicii Domnului. Tradiții și superstiții de Sfânta Maria Mare 2026
Ce interdicții au creștinii de Adormirea Maicii Domnului. Sursa foto: Profimedia

Azi, 15 august, creștinii ortodocși celebrează marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului. Este o zi cu cruce roșie în calendar și preoții spun că nu trebuie să efectuăm munci în casă sau în gospodărie. Află ce tradiții și superstiții avem de Sfânta Maria Mare 2026!

15 august: Adormirea Maicii Domnului

Sfânta Maria Mare este una dintre cele mai importante sărbători creștine pe care o dedicăm Maicii Domnului. Anul acesta cade într-o zi de sâmbătă, ceea ce înseamnă că postul nu s-a mai prelungit.

Potrivit scrierilor bisericești, Fecioara Maria a mai trăit 11 ani după ce Iisus Hristos s-a înălțat la cer. Apoi, a fost înștiințată de un înger să se pregătească pentru a fi luată la casa Domnului. În această perioadă, Maica Domnului s-a rugat zi de zi și le spunea celor apropiați să nu poarte doliu după ea, ci să se bucure.

15 august reprezintă ziua în care Fecioara Maria a fost ridicată la cer, după o perioadă de post și rugăciune, de către Iisus Hristos. Acest lucru marchează trecerea ei la viața veșnică, nu moartea propriu-zisă.

În tradiția populară, sărbătoarea simbolizează și sfârșitul verii, răcirea apelor de scăldat, pregătirea pentru toamnă și recoltarea alimentelor de la câmp.

Tradiții de Sfânta Maria Mare 2026

Potrivit tradiției populare, în această zi sunt interzise multe munci în casă sau în gospodărie. Trebuie să evităm și să ne supăram unii pe alții, să nu dăm naștere unor certuri sau neînțelegeri, să nu ne jignim și să nu ne umilim. Este important să ne rugăm pentru sănătate, liniște și iubire.

În această zi, este bine să mergem de dimineață la biserică, ducând alimente pentru a le da de pomană în amintirea celor morți după ce sunt slujite de preoți. Este bine să ducem struguri și prune din noua recoltă, dar și alte bucate preparate în casă, cum ar fi plăcinte, gogoși sau cozonaci – află ce e interzis să dai de pomana AICI.

Este bine să participăm la Sfânta Liturghie și să ne rugăm la Maica Domnului pentru sănătate, vindecare, ocrotire și căsătorie. Tot în această zi este bine să ne rugăm la Dumnezeu pentru a-I mulțumi pentru toate binecuvântările primite, să ne rugăm pentru sănătatea familiei și a celor dragi.

În unele zone din România, mai ales la sate, se organizează o masă comună în curtea bisericii. La ea iau parte sătenii, dar și alte persoane invitate din satele vecine.

Este bine ca în această zi să eviți certurile și, dacă se poate, să te împaci cu persoanele cu care ești certat. Evident, dacă vor și ele. Dacă nu, contează că tu ai făcut primul pas.

Dacă îți iese în cale o persoană aflată în nevoie, este bine să o întrebi dacă o poți ajuta și să încerci să-i rezolvi problema.

Adormirea Maicii Domnului este o zi dedicată familiei, deci este bine să petreci acest timp alături de cei dragi, la masă sau la o discuție de calitate.

Interdicții de Adormirea Maicii Domnului

În această zi sfântă, nu este deloc indicat să faceți munci grele. Evident, dacă sunteți angajați în anumite domenii care necesită prezența dumneavoastră – medic, asistent, pompier, polițist, șofer, salvator etc. – nu înseamnă automat că ați încălcat sărbătoarea.

Persoanele care lucrează ca îngrijitori de persoane bolnave sau de animale nu fac păcate atunci când realizează activități care țin de îngrijirea acestora.

Este important ca, în această zi, să profitați de câteva clipe libere pentru a vă ruga Maicii Domnului și pentru a mulțumi.

Ar fi bine să nu cădeți în patima alcoolului în exces, să nu alegeți minciuna în detrimentul adevărului, să nu înșelați persoane, să nu fiți răutăcioși și indiferenți la suferința altora.

Evitați sentimentele de ură sau de cruzime la adresa oamenilor și a animalelor.

Poți spăla de Sfânta Maria Mare?

Deși în zilele noastre se spune că nu există o interdicție bisericească privind curățenia, spălatul hainelor sau gătitul, tradiția populară susține că de Adormirea Maicii Domnului se evită activitățile care pot fi făcute din ajun, adică în ultima zi de post.

Este bine ca, de Sfânta Maria Mare, să nu spălăm rufe, să nu coasem / brodăm / tricotăm, să nu călcăm, să nu folosim foarfece, să nu tăiem mâncarea cu un cuțit și să nu facem munci grele la câmp sau în grădină (nu se sapă, nu se dă la cazma etc.).

Potrivit calendarortodox.ro, aceste superstiții aparțin tradiției populare. Părinții spun să nu le confundăm cu învățătura creștină, dar dacă se poate să ne lăsăm ziua liberă pentru rugăciune, timp petrecut alături de familie sau ajutorarea nevoiașilor este indicat.

Superstiții de Adormirea Maicii Domnului

Tradiția mai spune că, dacă pe 15 august înfloresc trandafirii, vom avea o toamnă lungă și blândă.

O altă credință populară spune că nu trebuie să aprindem focul cu două zile înainte de Adormirea Maicii Domnului. Cei care ar încălca această superstiție ar urma să aibă parte de boli sau să fie „loviți” de foc.

Este interzis să te scalzi în apele râurilor, care ar fi „spurcate” de cerbi. Tot de azi, 15 august, apele ar începe să se răcească.

Printre superstiții se numără și dormitul pe prispă, care nu mai este permis începând cu această dată.

De ce nu e bine să mergi desculț

O altă superstiție din bătrâni zice că nu este bine să mergi desculț de Adormirea Maicii Domnului. De asemenea, nu e bine să calci prin iarbă sau rouă fără să ai piciorul încălțat.

Biserica nu are o interdicție legată de această tradiție. Este doar o superstiție din popor care zice că, dacă o încalci, poți atrage nenorociri, boli și ghinion asupra ta.

Ne putem tăia părul de Sfânta Maria Mare?

O altă superstiție ar spune că nu este bine ca, de Adormirea Maicii Domnului, să ne tăiem părul și unghiile. Cu toate astea, biserica nu face nicio referire la aceste obiceiuri de îngrijire corporală ca reprezentând un păcat.

CITEȘTE ȘI:

Te poți împărtăși dacă nu ai ținut post? Ce spun preoții despre Sfânta Euharistie

Te poți spovedi de Adormirea Maicii Domnului dacă nu ai ținut post? Ce spun preoții

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
De ce nu-și face Botezatu iubită, la aproape 60 de ani: „Nu cred că pot să fac asta”. Ritualul pe care îl respectă în fiecare seară
Click.ro
De ce nu-și face Botezatu iubită, la aproape 60 de ani: „Nu cred că pot să fac asta”. Ritualul pe care îl respectă în fiecare seară
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Digi 24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ziua cea mare pentru Guvernul Siegfried Mureșan. Are nevoie de 233 de voturi pentru a trece de Parlament. Ce se întâmplă dacă este respins
Gandul.ro
Ziua cea mare pentru Guvernul Siegfried Mureșan. Are nevoie de 233 de voturi pentru a trece de Parlament. Ce se întâmplă dacă este respins
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!