Ce s-a ales de fosta soție a lui Augustin Viziru, la 9 ani după ce l-a înșelat pe actor. Oana Mareș s-a umplut de bani!

Ce s-a ales de fosta soție a lui Augustin Viziru, la 9 ani după ce l-a înșelat pe actor. Oana Mareș s-a umplut de bani!

În anul 2011, Augustin Viziru se despărțea cu mari scântei de Oana Mareș, femeia care îi devenise soție cu numai 2 ani în urmă și alături de care trăise o frumoasă poveste de dragoste, timp de 11 ani. 

La vremea respectivă, Oana Mareș a fost prinsă în fapt de reporterii Ciao, în timp ce își înșela soțul, pe nimeni altul decât Augustin Viziru. Blondina a fost surprinsă acasă la Cosmin Natanticu, despre care Augustin Viziru spunea că este colegul său de trust, iar la adresa fostei sale soții, actorul mărturisea că este „maniaco-depresivă”. Anii au trecut, iar după despărțirea celor doi, Augustin Viziru nu a mai fost văzut în spațiul public cu vreo relație serioasă și de durată, informează playtech.ro. 

Nici povestea dintre Oana Mareș și Cosmin Natanticu nu a continuat, căci aceasta a declarat, potrivit playtech.ro, că se vizitează din când în când, doar ca amici. Anii au trecut, iar fiecare dintre cei doi și-a văzut de viața lui.

Augustin Viziru a rămas în televiziune și a fost implicat în numeroase proiecte, care mai de care mai interesante, iar Oana s-a întors și ea pe sticlă. Sursa citată informează că fosta soție a actorului moderează acum emisiunea ”OANAapp”, care este difuzată pe TVR 2. De asemenea, Oana Mareș mai face parte din câteva spoturi, dar se și implică în afacerea cu mobilă a familiei.

Mai mult, Oana Mareș și-a refăcut viața și s-a recăsătorit cu Dragoș Săbăreanu, un afacerist din București, iar evenimentul a avut loc în anul 2014.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marina Almășan, așa cum n-ai mai văzut-o! În ce ipostază s-a pozat: „Femeile de carieră au și astfel de fațete”
Click.ro
Marina Almășan, așa cum n-ai mai văzut-o! În ce ipostază s-a pozat: „Femeile de carieră au și astfel de fațete”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
go4it.ro
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
După ce și-au plasat membri de partid în funcții bănoase, iar pile, cumnate, prieteni au umplut ministerele și CA-urile de sinecuriști, după ce inclusiv Dominic Fritz s-a angajat la partid pe salariu de primar, acum USR anunță că a descoperit transparența și onestitatea și face concurs pentru angajarea unui asistent personal
Gandul.ro

Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare